Începând cu vara 2016, echipa #diez și-a propus să-și cunoască tinerii activi. Batem de la ușă la ușă, de la un liceu la altul, căutăm nume cunoscute și necunoscute, dar cel mai important, nume de tineri care se remarcă prin inițiative și idei frumoase la ei în localitate. Vrem să-i aducem în fața voastră, să-i apreciați și se le urmați exemplul. De asemenea, venim și cu îndemnul de a ne recomanda prietenii, colegii sau chiar pe voi – pentru a fi unii din protagoniștii proiectului „Unde-s tinerii”.
Cahul, Cimișlia, Ialoveni, Anenii Noi, Orhei, Ungheni, Bălți – sunt doar câteva dintre raioanele pe care am reușit să le vizităm, și la care promitem să ne întoarcem curând. Acolo am găsit tineri ce ne-au motivat și ne-au inspirat, iar poveștile lor pot fi deja vizualizate și ascultate pe #diez.
Reportajele din cadrul proiectului „Unde-s tinerii” le găsiți marcate cu hashtagul #undestinerii. Dacă ați omis vreun interviu sau încă nu ați făcut cunoștință cu proiectul nostru, iată ce am reușit să facem până acum:
(video) Unde-s tinerii. Veronica Gorea, despre provocarea de a fi un tânăr jurnalist la Ungheni
(video) Unde-s tinerii. Cristina Jitaru: „Îi doresc satului meu să nu-și piardă din entuziasm”
(video) Unde-s tinerii. Cum se îmbină școala, voluntariatul și modellingul în viața Mădălinei Jioară
(video) Unde-s tinerii. Corina Vîrtosu ne povestește despre studii și voluntariat la Suceava
(video) Unde-s tinerii. Mihaela Șerpi, Orhei: Voluntariatul înseamnă curaj și nebunie frumoasă
(video) Unde-s tinerii. Cristian Papanaga: Tinerii trebuie să fie la ei acasă
(video) Unde-s tinerii: Ion Demian, despre cum poate deveni Drochia o destinație turistică modernă
Eugeniu Cuznețov, despre modeling, televiziune și voluntariat în SUA
Mariana Rădăuță de la Bălți spune cum vă poate imprima visele într-o realitate 3D
Elena Mahu: Noi gândim mare, gândim mult, dar schimbările se fac pas cu pas
Solvita Grîu, fata care face karate și crede că voluntariatul va salva lumea
Ileana Crudu, studentă la Maastricht: Fetelor, vă încurajez să urmați o carieră în IT
Răzvan Chirița: Dragi tineri, implicați-vă, fiți păsători de tot ce se întâmplă în jur
Radu Lungu: Încerc să fac din Mereni un loc mai bun pentru toți
Cei șase magnifici de la Edineț ne povestesc de ce au ales să facă voluntariat
Nichita Pașinschi de la Edineț la 14 ani a creat un joc video care i-a adus 5.000 de euro
Anatol Gogu „Facultatea mi-a dat multe, dar eu am ales domeniul în care pot fi cel mai bun”
La Anenii Noi, Irina Ardelean povestește cum poți face dintr-un grup de tineri – o echipă
Ion Lăcătuș, despre cum e să fii student în patria acordeoniștilor
Zeci de elevi și-au antrenat inteligența la a zecea ediție a Taberei de jocuri intelectuale
Vitalie Hotnogu povestește cum e să fii jurnalist la Cahul: motivații și provocări
Vă invităm să vă alăturați inițiativei noastre, de a ne face tinerii activi mai vizibili. Promovați-i, susțineți-i, urmați-le exemplul! Dacă se întâmplă să cunoașteți tineri a căror poveste credeți că merită să o aflăm și noi, contactați-ne la adresa de e-mail [email protected] sau pe pagina de Facebook.