(video) Unde-s tinerii: Cei șase magnifici de la Edineț ne povestesc de ce au ales să facă voluntariat

1

Cei șase magnifici de la Edineț sau Petru, Iulia, Liliana, Valeriu, Andreea și Roxana sunt niște tineri care își oferă timpul, talentul, energia, cunoștințele și abilitățile în folosul comunității, adică sunt voluntari.

I-am întâlnit în trecerea noastră pe la nordul Moldovei, la centrul Demos, o asociație obștească care dezvoltă abilitățile și competențele socio-economice ale tinerilor și femeilor. Tinerii sunt voluntari ai diferitelor organizații. Ei sunt cei care se implică în activitățile comunității, participă la evenimente caritabile, încearcă să înțeleagă problemele localității  în care trăiesc și sunt adevărați distribuitori de energie pozitivă pentru toți oamenii. 

Își asumă responsabilități, fac parte dintr-o echipă, întâlnesc persoane importante din comunitate și petrec timpul cu familia într-un mod util și plăcut. Ce alte beneficii le oferă lor voluntariatul?

Voluntariatul este cel mai bun exemplu de democraţie. Votăm la alegeri, dar când te oferi voluntar, votezi în fiecare zi pentru comunitatea în care vrei să trăieşti. Fără îndoială că un grup mic, dar dedicat cetăţenilor poate schimba lumea. Vă imaginați cât de mult s-ar înmulți aceste acțiuni dacă mai mulți tineri ar practica voluntariatul?

De ce au ales să facă voluntariat, ce benificii le aduce și ce mesaj ar avea ei pentru tinerii de seama lor, vizionați în materialul de mai jos. După ce i-am ascultat, am prins și mai mult curaj în căutarea răspunsului la întrebarea : Unde-s tinerii? De data aceasta convinși că năzuințele, valorile și așteptările lor merită descoperite.

 

***

US_flag_48_stars.svg

Acest articol este finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Taguri: #Unde-s tinerii
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente