(video) Unde-s tinerii. Sergiu Caragia, tânărul apreciat pentru umor și înțelepciune, de zeci de mii de utilizatori Facebook

00001-00_00_27_36-still003

Și-a dat seama într-o bună zi că ieșirile cu prietenii n-o să-l ajute prea mult în viață, așa că și-a zis: „Let’s do something”. Această motivare a dus la organizarea mai multor evenimente sociale în orășelul Nisporeni, iar mai mult decât atât, încă din perioada liceului, Segiu Caragia devenea un tânăr antreprenor în domeniul publicității. A venit la Chișinău să învețe mai mult despre afaceri, iar între timp, multe dintre ideile, frământările și preocupările sale au devenit populare, apreciate și distribuite pe câteva pagini de Facebook pe care le administrează, și care în prezent sunt urmărite de zeci de mii de utilizatori.

Părinții s-au grăbit, s-a grăbit și el și astfel a ajuns Sergiu să facă al doilea an de facultate la 19 ani. Dar acest element nu spune totul despre maturitatea lui și iarăși „graba” de a lua de la viață atât cât să-l ajute să crească cu fiecare zi mai mult și mai mult.

Principala sa ocupație și preocupare este descoperirea de sine. Vrea să se cunoască mai mult și să se lase provocat de tot ce-i poate aduce în viață valoare. Are tare multe idei pe care le scrie pe foi diferite în fiecare zi, iar pe unele dintre ele le distribuie în format creativ pe paginile de Facebook pe care le administrează, acolo unde a reușit să câștige simpatia a zeci de mii de utilizatori. Vă invităm să-l cunoașteți în cadrul campaniei #diez „Unde-s tinerii” și să aflați de ce Sergiu a renunțat să mai pună like la pisici și cățeluși și cum plănuiește să „salveze lumea”.

US_flag_48_stars.svgAcest articol este finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Taguri: #Unde-s tinerii
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente