Topul liceelor cu cei mai mulți elevi cu 10 pe linie la BAC, din ultimii cinci ani

collage

Dacă în 2017, trei eleve au reușit să obțină media egală cu 10 la examenele de bacalaureat, în 2016 unei singure eleve i-a reușit această performanță, în 2015, trei elevi au reușit să ia patru de 10 la BAC,  în 2018 – șase eleve au înregistrat acest succes, iar în acest an 18 elevi au reușit să ia zece pe linie la BAC. Rezultatele au fost prezentate în urma verificării cererilor de contestare. Echipa #diez a hotărât să realizeze topul liceelor din țară cu cei mai mulți elevi cu 10 pe linie la BAC, din ultimii cinci ani.

# Liceul „Aristotel” – 5 elevi

Maria Cheptene – 2015

PC: Facebook/Maria Cheptene

Maria își face studiile la Liceul Academiei de Științe, însă, de asemenea, este foarte activă social, implicându-se în mai multe proiecte.

Tânăra spune că acesta este un rezultat muncit și care nu vine peste noapte. Fiind la profil umanist, citește mult și chiar și filmele le privește preponderent în limba engleză și asta ca să-și îmbogățească vocabularul. „Pregătirile au început încă de la liceu, acum am făcut doar o recapitulare”, a mai adăugat tânăra.

Maria a susținut trei examene din patru la profil umanist: Limba Engleză, Istorie și Chimie. La Limba Română a fost eliberată, deoarece a reușit să obțină în aprilie 2015 Locul II la Olimpiada Republicană de Limba Română.

# Ana-Maria Gore – 2018

Are 4 de 10 la examenele de BAC și a fost acceptată de mai multe universități de peste hotare. Ce spune Ana-Maria Gore despre reușita sa

Ana-Maria Gore a absolvit Liceul Academiei de Științe a Moldovei și fiind la profil umanist, a scris examenele la Limba și Literatura Română, Istoria Română și Universală, examenul la alegere, care a fost Matematica, iar de la testul de Limba Engleză a fost scutită, având certificatul de cunoaștere a limbii, TOEFL.

„Părinții se așteptau la rezultate bune, dar le ziceam să nu să se aștepte la foarte mult, spuneam că e foarte greu să ai o notă bună”, povestește Ana-Maria.

# Ioana Vataman-Mărgineanu – 2019

(foto) Ioana Vatamanu-Mărgineanu, tânăra care a luat patru de zece la BAC: „Îmi părea noroc pur sau imposibil”

Ioana Vatamanu-Mărgineanu este o tânără absolventă care își face studiile la liceul „Aristotel”, din Capitală. La sesiunea de bacalaureat 2019, Ioana a reușit să realizeze visul oricărui elev. Aceasta a obținut 10 pe linie la cele trei probe pe care le-a susținut, fiind scutită de una.

Stresați de rezultatele examenelor de bacalaureat mulți elevi nu dorm nopțile și verifică la fiecare 5 minute dacă acestea nu au apărut. Nu este și cazul Ioanei. Tânăra a aflat că are 10 pe linie în dimineața de după balul de absolvire, care a coincis cu frumoasa aniversare a zilei sale de naștere.

# Laura-Andrea Schimbător – 2019 

(foto) „Am reușit să-mi întrec propriile așteptări.” Laura-Andrea Schimbător, tânăra cu 4 de 10 la examenele de bacalaureat

Examenele de bacalaureat reprezintă un final care încununează 12 ani de muncă asiduă pe băncile școlii. În acest an, 18 elevi au reușit să ia 10 pe linie la examene, demonstrând astfel că munca sistematică și eforturile depuse pe parcursul anilor pot fi răsplătite din plin. Laura-Andrea Schimbător este una dintre absolvenții care au reușit să ia note maxime, după analizarea contestațiilor, la examenele de bacalaureat.

Laura-Andrea este absolventa liceului „Aristotel” din Capitală. În sesiunea de bază a examenelor de bacalaureat tânăra a luat, înainte de contestații, trei de 10. „Am fost mulțumită și de media de 9.75, obținută inițial. Totuși am decis să scriu o cerere de contestație, deoarece singura notă de 9 a fost cea de la limba română, acolo unde baremul de verificare poate fi interpretat diferit de către evaluatori. Îmi ziceam că sunt realistă, fiind destul de sigură că nu voi reuși să acumulez cele 3 puncte care mă despărțeau de nota 10. Acum realizez că eram, de fapt, sceptică.”

# Ana-Maria Secrieru – 2019 

(foto) „Voi studia la Universitatea din Aberdeen, la facultatea de inginerie mecanică.” Ana-Maria Secrieru, tânăra care a reușit să ia 4 de 10 la BAC

Performanțele obținute sunt într-o strânsă legătură cu motivația internă și externă pe care o avem sau o obținem pe parcurs. Ana-Maria Secrieru, proaspătă absolventă a liceului Academiei de Științe din Capitală, este una dintre tinerele căreia motivația i-a adus 4 de 10 la examenele de bacalaureat.

Ana-Maria este o visătoare perseverentă, tânăra este convinsă că soarta nu trebuie să o lași în voia stelelor, ci să muncești mult pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Absolventa și-a dorit să ajungă în Marea Britanie, pentru a-și continua studiile de licență. „Am aplicat din decembrie la o universitate din Marea Britanie și am primit o ofertă condiționată. Aveam nevoie de media 9.00 la BAC pentru a fi acceptată definitiv la facultate. O medie destul de mare, din această cauză aveam emoții înainte de a-mi afla rezultatele”.

# Liceul „Dante Alighieri ” – 4 elevi

# Ana-Maria Țulea – 2016 

11822369_935698103169173_2087378870602794957_n

Ana-Maria are 18 ani și se visează doctoriță. Examenele la matematică, chimie, română și italiană s-au dovedit a fi floare la ureche pentru tânăra absolventă. „Am făcut ore de matematică la centrul Icar și câteva ore de pregătire la chimie. În rest, m-am pregătit singură”, a declarat Ana-Maria.

Tânăra spune că a reușit asemenea performanțe, pentru că a știut să își gestioneze corect timpul. „Chiar și eu încerc uneori să ma controlez și să nu pierd mult timp pe Facebook.”

# Alexandra Duca – 2017 

alexandra

Alexandra Duca este absolventă a liceului „Dante Alighieri” din Chișinău. Tânăra a susținut pe notă maximă examenele de BAC la limba și literatura română, chimie, istoria românilor și universală și a fost scutită de examenul la limba italiană, la care a obținut o certificare internațională.

Examenul a fost ușor, iar camerele de supraveghere și detectoarele de metale sunt un subiect demult uitat de elevii sârguincioși. Cunoștințele acumulate în cei 12 ani de studii i-au fost mai mult decât suficiente pentru a obține note maxime la toate materiile.

# Daniela-Patricia Covali – 2019 

(foto) Daniela Covali, tânără cu patru de zece la examenele de bacalaureat: „Experiența este ceea ce rămâne, atunci când notele pierd din valoare”

Perioada examenelor de bacalaureat este una complicată pentru toți absolvenții claselor liceale. Daniela Covali este una dintre cei 11 tineri bravi, care au reușit să ia 10 pe linie la examenele de BAC. Tânăra a susținut doar două examene, dat fiind faptul că a fost premiată la olimpiada republicană la limba și literatura română și a luat cu brio Cambridge. Tânăra a absolvit liceul „Dante Alighieri” din Capitală.

Chiar dacă nu a avut stresul celor patru examene, Daniela recunoaște că avea mari emoții înainte de a-și vedea rezultatele. „M-am trezit foarte devreme și după ce am accesat platforma m-am bucurat mult. A fost ca o confirmare a efortului meu împreună cu cel al profesorilor. Le-am spus imediat părinților care s-au bucurat și mai mult”.

# Mihaela Lozan – 2019 

Image may contain: 1 person, smiling, standing, ocean, sky, outdoor, nature and water

Fiecare absolvent, mai mult sau mai puțin aspiră la note mari la examenele de bacalaureat. Unii sunt mai modești în visurile sale, alții se conduc după ideea „totul, ori nimic”. Mihaela Lozan este un exemplu al perseverenței, pentru care 10 pe linie la bacalaureat, deși a fost o surpriză plăcută, a fost și o așteptare realizată.

Mihaela este absolventa liceului „Dante Alighieri” din Capitală. În sesiunea de bacalaureat 2019, tânăra a avut patru de 10 la examene. Mihaela a studiat la profilul umanist și a susținut cu brio trei discipline: limba și literatura română, istoria și examenul la alegere. Tânăra a fost scutită de examenul la limba italiană, pentru că a susținut examenul CELI, vara trecută.

# Liceul „Gheorghe Asachi” – 3 elevi

# Sorina Solonaru – 2017 

A luat 10 pe linie la BAC, iar acum își face bagajul pentru o școală de business în Riga. Ce sfaturi le oferă Sorina Solonaru colegilor săi

Sorina a absolvit liceul „Gheorghe Asachi” din Capitală și a scris teste la istorie, matematică și română, la franceză fiind scutită în urma obținerii unei certificări internaționale. Într-un interviu pe #diez, Sorina ne-a spus: „Eu cred că BAC-ul este bun, fiindcă e bazat pe cunoștințe și pe ceea ce înveți în toți acești trei ani. BAC-ul nu te reprezintă 100 %, nu înseamnă că dacă l-ai scris pe 8, atunci tu știi acest obiect de nota 8. E un fel de examen mai deosebit în viața ta, când vezi dacă tu ești în stare să-l susții. În viață oricum mai urmează examene și trebuie să fii pregătit pentru ele. Da, pot exista și întrebări mult mai pregătitoare de viață decât logaritmii la matematică, dar dacă am exclude BAC-ul acum, trebuie schimbată curricula în întregime. La română, spre exemplu, aș vrea să fie mai mult analizată capacitatea de a susține o opinie.” Din luna august, Sorina își va începe studiile la Stockholm School of Economics în Riga, acolo unde va învăța Economie și Business în limba engleză.

# Corina Gîncu – 2018

1

Corina Gîncu a absolvit Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, profil real. Tânăra spune că nu a avut emoții înainte de a afla rezultatele. „Eram încrezută că am scris bine toate examenele de bacalaureat. După ce am aflat rezultatele, am fost fericită și am rămas mulțumită de mine şi de propriile mele rezultate. Pot să afirm cu certitudine că m-am aşteptat la astfel de rezultate”. Tânăra s-a prezentat doar la trei probe, fiind scutită de examenul la limba străină. „Am avut 10 din oficiu la examenul la franceză, deoarece am susținut testul pentru DALF C1”.

Corina a hotărât să-și facă studiile în România, iar pentru că este o fire ambițioasă și perseverentă, proaspăta absolventă și-a propus să învețe la două facultăți. „Am hotărât să plec în România facultatea de Economie şi contabilitate, dar între timp vreau să mă înscriu la programul fără frecvență, la o facultate de drept din Moldova”.

# Mihaela Eșanu – 2019 

Image may contain: 1 person, standing and indoor

Visurile devin realitate dacă nu aștepți planetele să se alinieze perfect, ci depui mult efort și străduință. Este și cazul Mihaelei Eșanu, o tânără absolventă a liceului „Gheorghe Asachi” din Capitală, care a fost acceptată la Harvard înainte de a-și cunoaște notele la examenele de bacalaureat.

Mihaela este una dintre tinerii cu patru de 10 la examenele de bacalaureat. Tânăra a fost scutită de trei probe cu nota 10 din oficiu. Prin urmare, eleva nu a fost nevoită să se prezinte la examenele de BAC: de limba și literatura română, de fizică și de limba străină (franceză).

# Liceul „Mircea Eliade” – 3 elevi

# Maria Magdalena Pojoga – 2018 

ma

Maria Magdalena Pojoga este absolventa Liceului Teoretic „Mircea Eliade”. Împreună cu alți peste 17 mii de tineri din clasa a XII-a, Maria a susținut examenul de bacalaureat. Ceea ce o diferențiază este că tânăra a luat 4 de 10 la examen. Examenul de bacalaureat reprezintă pentru fiecare absolvent o oportunitate de a demonstra cunoștințele sale și presupune o recompensă pentru cei 12 ani de muncă. Magdalena recunoaște că era un pic stresată din moment ce conștientiza că rezultatele urmează să reflecte perseverența și ambiția de care a dat dovadă pe parcursul anilor. Eleva a fost scutită, cu 10 din oficiu, de examenul la limba engleză, ea a susținut în octombrie testul Cambridge Advanced English.

Proaspăta absolventă este sigură că nu este ceva ireal să ai 4 de 10 la examene, secretul Magdalenei constă în faptul că s-a pregătit într-un mod constant și sistematic nu doar cu șase luni înainte de bacalaureat, ci pe parcursul celor 12 ani de liceu. „Fiind la profilul real, lucram foarte mult la orele de matematica, împreună cu profesoara, care era și diriginta clasei. Chimia a fost o pasiune pentru mine încă din clasa a VII-a, de aceea m-am pregătit de examen cu o mare plăcere. La română am lucrat foarte mult anul acesta, inițial olimpiada, apoi examenul de BAC. Am citit foarte mult, romane din literatura universală, din literatura română, cărți de critica, poezii”.

# Luciana Apachiței – 2019 

(foto) „În august, plec la studii în Danemarca”. Luciana Apachitei, una dintre absolvenții cu 10 pe linie la bacalaureat, după contestații

Nota 10 pe linie la examenele de bacalaureat este unul dintre cele mai mari visuri ale absolvenților ciclului liceal. În acest an, 18 tineri au reușit această performanță. Luciana Apachitei, absolventa liceului „Mircea Eliade” din Capitală, este dintre acei elevi care au reușit să demonstreze că nota 10 la toate cele patru examene nu ține de imposibil, ci de perseverență.

Luciana Apachitei a absolvit liceul „Mircea Eliade” din Capitală. La sesiunea de bacalaureat din 2019, tânăra a reușit să se alăture, după contestații, elevilor cu 10 pe linie la examene. „Nu mi-am pus în plan să am așa rezultate”. Totuși, tânăra a muncit mult pentru a le obține.

# Victoria Rașcov – 2019 

(foto) „Îmi părea un vis, care nu avea cum să devină realitate”. Victoria Rașcov, absolventa cu 10 pe linie la BAC

Perioada examenelor de bacalaureat este una dintre cele mai stresante din viața de elev. Dacă unii sunt mai siguri pe propriile forțe și aspiră la note mari, alții, mai modești, se mulțumesc cu note trecătoare, totuși visul fiecărui absolvent este să aibă 10 pe linie la BAC. Victoria Rașcov este una dintre absolvenții care au reușit să demonstreze că munca și efortul depus pe parcursul celor 12 ani de școală poate fi recompensat, iar patru de 10 la BAC nu mai sunt un vis ireal.

Victoria Rașcov este absolventa liceului Mircea Eliade din Capitală. În cadrul sesiunii de bacalaureat 2019, tânăra a reușit să obțină 10 pe linie la examenele de bacalaureat. Eleva a studiat la profilul real, prin urmare, a susținut proba la limba și literatura română, matematică și chimie. Tânăra a fost scutită cu nota 10 din oficiu de la proba de limba engleză.

# Liceul „Spiru Haret” – 2 elevi

# Maria Magdalenă Teacă – 2019 

(foto) „Vă spun cu multă mândrie că rămân acasă”. Cunoaște-o pe Maria-Magdalena Teacă, tânăra cu 4 de 10 la bacalaureat după contestații

Rezultatele examenelor la bacalaureat sunt un generator de emoții puternice. Unii nerăbdători, alții cu o strângere de inimă, absolvenții au accesat site-ul Agenției pentru Curriculum și Evaluate. Pentru că elevii sârguincioși nu sunt mereu de acord cu modul în care i-au fost apreciate lucrările, mulți tineri au depus contestări. În urma acestora, lista celor 11 absolvenți cu 10 pe linie la examene a fost completată de încă 7 elevi. Maria-Magdalena Teacă este absolventa liceului „Spiru Haret”din Capitală, care a reușit să obțină patru de 10 la examene, după rezultatele contestațiilor.

Maria-Magdalena a susținut trei probe de bacalaureat, fiind scutită cu 10 din oficiu de la examenul de limbă engleză. „Am susținut TOEFL, acesta fiind un atu pentru mine și oferindu-mi un pic mai mult timp pentru pregătire înainte de celelalte examene și mai puține situații stresante”. Tânără a luat 10 la istorie și chimie. „Când am aflat rezultatele inițiale, era ora 5:30 dimineața, pentru că eram nerăbdătoare, ca și orice absolvent probabil, i-am trezit pe toți din casă cu lacrimi de bucurie. Cu toate că încă era 9 la limba și literatura română, pe lângă notele de 10 de la istorie, engleză și chimie, aveam o stare de euforie și nu credeam ca pot fi mai fericită, pentru că mă așteptam la rezultate bune, dar nici chiar atât de bune”.

# Nicolae Odagiu – 2019

(foto) „M-am așteptat la exerciții mai complicate”. Cunoaște-l pe Nicolae Odagiu, un tânăr cu 10 pe linie la examenele de bacalaureat

În fiecare an, numărul elevilor care au 10 pe linie la examenele de bacalaureat este în creștere. Dacă în 2018 am avut șase tineri cu patru de zece, anul curent, numărul s-a ridicat la 11. Nicolae Odagiu este unul dintre tinerii care a reușit să susțină cu brio examenele. Absolventul și-a făcut studiile la liceul „Spiru Haret” din Capitală.

Chiar dacă a avut emoții mari, Nicolae era sigur că va obține rezultatele cu care se va putea mândri. „Am trecut și peste examenul maturității. Eram sigur că voi avea rezultate bune, dar mă așteptam la un scenariu un pic mai modest.” În cele din urmă, în carnetul de note la rubrica: „reușita la examenele de bacalaureat”, tânărul va avea patru de zece.

# Liceul de Creativitate și Inventică ,,Prometeu-Prim” – 2 elevi

# Crisitna Nistreanu – 2015 

Cristina Nistreanu, eleva de nota 10 de la Prometeu PC: Facebook/Cristina Nistreanu

Cristina și-a făcut studiile la profilul real și a susținut trei examene de Bacalaureat, la Limba Română, Matematică și Chimie. La Limba Engleză a avut 10 din start, datorită faptului că are certificat de cunoaștere a limbii engleze.

Pentru Cristina cel mai dificil examen a fost cel de Limba Română, pentru care s-a pregătit mult mai intens.

# Cristiana Grosu – 2019 

(foto) „Voi studia chirurgia plastică și reconstructivă în Germania”. Cristiana Grosu, absolventa cu 10 pe linie la BAC 

Pentru ca visurile să devină realitate trebuie să ne propunem scopuri și să ne conturăm clar obiectivele, pe care trebuie să le îndeplinim. Cristiana Grosu este una dintre elevii cu patru de 10 la examenele de BAC. Rezultatele tinerei nu sunt întâmplătoare, dat fiind faptul că eleva și-a propus să aibă o asemenea medie impecabilă pentru a fi admisă la universitatea mult dorită, și pentru a activa în continuare în domeniul la care visa de mică.

Cristiana Grosu este absolventa liceului Prometeu-Prim din Capitală. Fiind înconjurată de medici, cel mai mare vis al Cristianei era să urmeze exemplul membrilor familiei sale. Prin urmare, timp de 12 ani de școală, eleva a muncit mult pentru a obține rezultate frumoase, care ar ajuta-o la înscrierea în cadrul universității.

Următoarele licee au avut câte un absolvent cu 10 pe linie în ultimii 5 ani

Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Mândrești, raionul Telenești – Victor Furculita – 2015

# Liceul „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Drochia – Ana Kalinovski – 2017

Liceul Teoretic „Ion Pelivan”, Ialoveni – Ecaterina Bucovanu – 2018

Liceului Teoretic „Ion Creangă”, Cimișlia – Olesea Panchiv – 2018

#  Liceului Teoretic „Alexei Mateevici”, Șoldănești – Gabriel Negru-Vodă – 2018

Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Chișinău – Ionela Tataru – 2019 

Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Florești – Cătălina Barbaroș – 2019

Liceul Teoretic „Alexandru Agapie” din satul Pepeni, raionul Sîngerei – Adriana Buțcu – 2019

Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, Ungheni – Elena Grosu – 2019

Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes”, Chișinău – Cvintilian Roșca – 2019

Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Chișinău – Cristina Susanu – 2019

# Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Bălți – Alina Tarlapan – 2019

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente