(livetext) Rezultatele preliminare ale alegerilor locale 2019. Cum s-a votat în Chișinău după numărarea a 68 % din procesele verbale

a-15

Pe 20 octombrie a avut loc primul tur al alegerilor locale în toate localitățile din țară, printre care și municipiul Chișinău. Cetățenii au votat primarii și consilierii locali pentru următorii patru ani. Pe lângă aceasta, în patru circumscripții din țară vor avea loc și alegeri parlamentare. Mai jos urmăriți procesarea rezultatelor preliminare.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

00.07.  După numărarea a 68 % din procesele verbale la Chișinău, pe primul loc se situează Ion Ceban cu 43, 58 %, pe locul doi este Andrei Năstase cu 29,99 %, iar pe locul 3 se clasează Dorin Chirtoacă cu 8,82 %.

23.57. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a învins a doua oară consecutiv Primăria din Bălți. Acesta l-a întrecut pe socialistul Alexandr Nesterovschi cu aproape 9 000 de voturi, date prezentate în urma procesării a 34 din 57 de procese-verbale.

23.30. După procesarea a 50 % din totalul de voturi la Chișinău, pe primul loc se clasează Ion Ceban cu 42,59 %, urmează Andrei Năstase cu 30,65 %, iar Dorin Chirtoacă este pe locul 3 cu 9,18 %.

22.48. „Împotriva lui Ceban la Primărie în turul doi.” Chirtoacă își îndeamnă electoratul să voteze pentru Năstase. Mai multe detalii găsiți AICI!

21.40. Renato Usatîi susține o conferință de presă în cadrul căreia a declarat că a câștigat Primăria din Bălți din primul tur. Asta chiar dacă, deocamdată, au fost procesate cinci procese-verbale. Urmărește video AICI!

22.30. După procesarea a proceselor verbale din 15 secții de votare din 307, printre lideri se găsesc Ion Ceban, Andrei Năstase și Dorin Chirtoacă. Detalii AICI!

22.19. Toate secțiile de votare din Moldova s-au închis. Prezența la urne este de 41,68 % sau 1 173 834 de locuitori ai Moldovei. Mai multe detalii găsiți AICI!

22.10. CEC anunță că scrutinul alegerilor locale 2019 poate fi declarat valabil.

21.50. Vezi AICI cum au votat raioanele țării la alegerile locale din acest an.

21.45. Dorin Chirtoacă a făcut primele declarații după închiderea secțiilor de votare. Acesta a menționat că suntem cu toții în așteptarea rezultatelor și susține că această campanie electorală a fost fraudată din start. Vedeți video AICI!

21.38. Cele mai active sectoare din Chișinău la vot au fost Botanica, urmată de Râșcani. Mai multe detalii găsiți AICI!

21.15. Candidatul blocului ACUM pentru funcția de primar, Andrei Năstase, și prim-ministra Maia Sandu au susținut un briefing de presă la sediul Partidului DA acum câteva minute. Aceștia au mulțumit alegătorilor pentru prezența la vot și sunt încrezători pentru ziua de mâine. Vedeți video AICI!

21.10. Candidatul la funcția de primar al Capitalei din partea PSRM, Ion Ceban, a ieșit cu primele declarații după ce au fost închise secțiile de votare. Vedeți video AICI!

21.10. Peste un milion de oameni au ieșit astăzi să voteze pentru primarii și consilierii locali. Au închis televizoarele, și-au sunat rudele și prietenii și au mers să-și încredințeze votul cuiva care îi va ajuta, poate, să trăiască mai bine. Echipa #diez a mers azi pe străzile Chișinăului și a surprins în fotografii emoțiile oamenilor care au mers la vot, într-un proiect fotografic special, pe un taburet călător. Vedeți portretele AICI!

21.00. Prezența la vot la ora 21.00, după închiderea secțiilor de vot.

72121052_449207385785858_3580431338064314368_n

21.00. Secțiile de vot de pe teritoriul Republicii Moldova s-au închis la ora 21.00. În scurt timp, potrivit procedurii, membrii Birourilor Electorale vor trebui să deschidă urnele și să sorteze buletinele, numărându-le. Primele rezultate sunt așteptate după ora 22.00. Detalii AICI!

20.23. Ziua de 20 octombrie a fost una liniștită, totuși au fost mai multe momente prin care politicienii din Moldova s-au remarcat. Unii au dansat, alții s-au jucat cu animalele. Mai multe detalii găsiți AICI!

20.00. Cele mai pasive raioane din Republica Moldova, până la ora 20.00 au fost Cantemir, Basarabeasca, Cimișlia, Cahul, Hâncești. Mai multe detalii găsiți AICI!

19.43. Doi observatori intimidați psihologic și tentative de mituire a alegătorilor. Promo-LEX a depistat mai multe încălcări în procesul electoral. Mai multe detalii găsiți AICI!

19.38. Chiar dacă sunt în spatele gratiilor, deținuții au participat astăzi la vot. Dintre cei 2 068 de persoane private de libertate cu drept de vot la scrutinul din 20 octombrie curent, 1 851 de deținuți şi-au exercitat dreptul la vot (circa 89,5 % prezență la vot), iar 207 au refuzat să voteze în fața Comisiilor electorale. Mai multe detalii găsești AICI!

image-0-02-0a-9bae7f82f774ca1979e174217c1f984902ebb0d983759cbb765ac86112c92270-V

19.23. „Până la 18 ani ni se spune să nu punem întrebări și să nu vorbim de politică.” Mai mulți tineri ne-au spus în ce fel de localitate ar vrea să trăiască.

19.13. Cele mai active raioane din Republica Moldova, până la ora 19.00: Ocnița, Șoldănești, Rezina, Criuleni și Orhei. Mai multe detalii găsiți AICI!

19.00. Prezența la vot la ora 19.00 este de 39,11 %.

72715207_460733217874011_5045752279697719296_n

18.38. La secția de vot din satul Inești au ajuns și tineri însurăței.

tfp

18.08. Parlamentare noi: La opt secții pentru alegătorii din Transnistria nu a venit nimeni! Prezență redusă și în circumscripția pentru diaspora.

18.04. Conform Comisiei Electorale Centrale, până la ora 18.00, în sectoarele orașului s-au înregistrat următoarele date:

Botanica –  39 025 de votanți, respectiv 28,69 % din locuitori;

Râșcani – 35 243 de votanți, 30,05 %;

Ciocana dispune de un număr de 26 220 de votanți, 27,17 % din locuitori;

Buiucani a înregistrat un număr de 26 073 de votanți, 28,30 %;

Suburbiile – 42 458 de votanți, respectiv 34,78 %;

Sectorul Centru a înregistrat un număr de votanți de 21 800, respectiv 30,16 % din numărul total de locuitori ai sectorului.

17.59. Prezența scăzută la alegeri a stârnit mai multe reacții, iar unii internauți nu au ezitat să creeze meme-uri la acest subiect. Vedeți aici o colecție interesantă.

vot

17.06. Prezența la vot la ora 17.00 este de 33,88 %.

prezenta4

16.51. Echipa #diez a vorbit cu un elev din Chișinău, care studiază momentan în Marea Britanie și care astăzi a votat acasă pentru prima dată.

„Pe lângă inițiativă administrativă, însă, e nevoie și de solidaritate din partea tuturor cetățenilor. Este eronat să considerăm că putem contribui cumva la soluționarea unor probleme locale doar o dată la patru ani; suntem capabili s-o facem în fiecare zi, necătând la culoarea politică a primarului sau componența echipei sale. Trezirea conștiinței civice în alegători este respectiv încă o idee ce aș dori să ia amploare”, ne-a spus Valentin Josan. Puteți accesa aici interviul integral.

DAN_3544

16.21. Alegerile pentru funcția de primar în orașul Chișinău pot fi considerate valide. Asta după ce în jurul orei 16.14, a fost depășit pragul electoral de 25 %, necesar pentru validarea alegerilor pentru funcția de primar.

valid

16.12. Vitalie Voznoi, unul dintre cei 18 candidați la funcția de primar al Capitalei, a mers să-și exercite dreptul de vot la secția numărul 235 din Chișinău. Acest moment a fost puțin mai deosebit decât pentru ceilalți candidați. Voznoi s-a arătat indignat de faptul că niciun reprezentant al presei nu a venit să-l filmeze, menționând că el a ales intenționat o oră convenabilă pentru aceștia, astfel încât jurnaliștii să reușească să ajungă la secția de votare.

16.09. În ziua alegerilor, membrii comisiei secții de votare din satul Gordinești, raionul Edineț, au schimbat hainele obișnuite pe portul tradițional moldovenesc. Atât femeile, cât și bărbații din comisie au scos straiele de sărbătoare, iar alegătorii se pot bucura de o imagine frumoasă.

pop

15.08. Peste 800 de mii de alegători au votat la această oră în toată țara.

prezenta3

15.22. În ziua alegerilor locale, în satul Costești din raionul Ialoveni au fost deschise patru secții de votare, iar în total pe liste, sunt 9 000 de electori. Vezi pe #diez cum se desfășoară alegerile în una dintre secții.

74355766_420037848684875_8570490493366960128_n

14.52. Directorul de program al Promo-Lex, Pavel Postică, a ieșit în cea de-a doua conferință de presă. Oficialul a vorbit despre mersul procesului electoral și constatările observatorilor. Potrivit acestuia, deocamdată au fost depistate 186 de incidente. Echipa de analiză a reușit să prelucreze doar 150.

14.43. Tinerii sunt cei mai pasivi alegători până la această oră. Cel puțin asta ne arată datele de la CEC. Până la ora 14.30, din numărul total de alegători, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, doar 5,73 % s-au prezentat la urnele de vot.

14.24. Până la ora 14.00, la Chișinău, s-a înregistrat un număr considerabil de voturi, iar cele mai multe voturi aparțin suburbiilor, sectorului Râșcani și sectorului Centru. Conform Comisiei Electorale Centrale, până la ora 14.00, în sectoarele orașului s-au înregistrat următoarele date:

Botanica – 23 403 de votanți, respectiv 17,23 % din locuitori;

Râșcani – 21 277 de votanți, 18,14 %;

Ciocana dispune de un număr de 15 375 de votanți, 15,94 % din locuitori;

Buiucani a înregistrat un număr de 15 567 de votanți, 16,90 %;

Suburbiile – 24 855 de votanți, respectiv 20,45 %;

Sectorul Centru a înregistrat un număr de votanți de 12 998, respectiv 17,99 % din numărul total de locuitori ai sectorului.

13.44. Are o sută de ani și participă la vot, dar tu ce faci? Eudochia Rusu, cunoscută în satul de baștină Holoșnița ca mătușa Dochița, împlinește astăzi o sută de ani. De ziua sa își va exercita funcția de cetățean și va merge la vot, deoarece consideră că acest exercițiu electoral este important pentru locuitorii țării.

FOTO-PRIMA-PAGINA-EUDOCHIA-1-900x506

13.18. Până la ora 13.00, au votat 20,67 % dintre alegătorii din țară.

prezenta2

13.17. Prezență slabă a diasporei la alegerile Parlamentare noi. Potrivit CEC, în diaspora la această oră au votat 2 300 de alegători, iar în Transnistria 600 de alegători. În februarie, aceste cifre erau de două sau de trei ori mai mari. Totodată, în circumscripția Nisporeni au ieșit peste 12 mii de persoane la vot, în timp ce în suburbii – 9 000 de alegători, pentru a alege deputatul.

13.11. Până la această oră, în Chișinău au votat 14,5 % din întreaga populație a municipiului, respectiv 106 512 de oameni. Femeile sunt cele mai active, constituind 53,2 %, iar bărbații constituie 46,7 % din numărul persoanelor care și-au exercitat dreptul la vot. Vedeți pe #diez cum se desfășoară alegerile la o secție de votare din oraș.

DSC_1503

13.06. Echipa #diez vă sugerează să citiți azi și altceva decât știri. Fiind marcați de romanul „Eseu despre luciditate”, am selectat, special pentru ziua alegerilor, 20 de citate din cartea „Eseu despre luciditate” de Jose Saramago.

73364175_695607807584810_3665171420771516416_n

12.48. Teodor Cârnaț, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii și fost consilier municipal în Chișinău, și-a exprimat dreptul la vot. Acesta este susținut de Partidul „Voința Poporului”. Candidatul a venit cu toată familia, respectiv cu toți cei șapte copii.

carnat

12.46. Membrii comisiei unei secții de votare din raionul Telenești au decis să poarte costume naționale în ziua alegerilor. Secția de votare se află în satul Inești, în cadrul căminului de cultură din localitate.

populare

12.20. Până la această oră, în suburbiile din Chișinău au votat 13,29 % din întreaga populație a suburbiilor, ceea ce constituie aproape 16 mii de persoane. Cei mai activi alegători sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 56 și 70 de ani, care constituie 39 %. Alegătorii din Dumbrava au pus au pus ștampila în cinci buletine de vot. Vezi pe #diez o galerie foto de la o secție de votare.

12.14. „Unicul politician care a vorbit despre corupție este Maia Sandu, pe care o susțin. Voi pleda ca funcția de primar să redevină membru al Guvernului și aș dori mult să lucrez cot la cot cu Maia Sandu ca să gestionăm spectrul economic al statului”, a spus candidatul Partidului Nostru pentru funcția de primar general al Chișinăului, Ivan Diacov, după ce a votat.

12.03. Diaspora stă acasă? Candidata circumscripției 50 la funcția de deputat pentru diaspora din partea ACUM este alarmată de prezența redusă, spunând că secțiile de votare din diaspora europeană sunt practic goale.

11.48. Candidatul independent la funcția de primar al orașului Basarabeasca, Valentin Cimpoeș, a depus o plângere pe numele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Acesta susține că reprezentanții Partidului Socialiștilor transportă organizat alegătorii la secțiile de votare.

11.47. Candidatul din partea Partidului Popular Românesc la funcția de primar al municipiului Chișinău, Vlad Țurcanu, și-a exprimat dreptul la vot. Acesta a votat pentru un oraș european cu o atmosferă pozitivă și cu un suflu nou.

11.33. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a votat astăzi pentru continuarea proiectelor care au demarat în primul mandat la său.

11.31. Până la această oră, în Strășeni au votat 12,15 % din întreaga populație a raionului, respectiv 9 331 de oameni. Cei mai activi alegători sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 56 și 70 de ani, care constituie 43,05 %. Vedeți pe #diez o galerie foto de la o secție de votare din oraș.

straseni

11.30. Candidatul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, și-a exercitat dreptul la vot în această dimineață, spunând că a votat pentru prima data în viață fără să aibă mustrări de conștiință și l-a ales pe candidatul care va opta pentru un oraș cu un plan urbanistic general care să încadreze suburbiile, un centru istoric frumos, un oraș curat, românesc și european în care să fie promovat modul sănătos de viață.

11.26. „Trebuia să fie altfel. Să votez pentru management și administrare a orașului. Dar oricum am votat pentru ceva mai bun decât alianțe”, a menționat Ruslan Codreanu, după ce a votat în această dimineață. Amintim că, pentru a participa la actualele alegeri locale generale în calitate de candidat independent, fostul primar interimar a colectat 10 mii de semnături necesare, pe care le-a depus la CECEM. Cu toate acestea, Ruslan Codreanu a fost exclus din cursa electorală. Unul dintre motive ar fi fost nerespectarea normelor legale în timpul colectării semnăturilor.

11.12. Prim-ministra Republicii Moldova, Maia Sandu, a votat acum câteva minute. Aceasta și-a exprimat votul la Liceul Teoretic „Petru Rareș”, strada Nicolae Costin 63. „Am votat pentru că sunt un cetățean responsabil și îmi pasă cum va arăta Moldova de acum încolo. Tocmai de aceea invit toată lumea să voteze. Guvernul vă poate ajuta, dacă veți alege primari și consilieri onești, care se vor ocupa doar de interesele cetățenilor. Este important să mergem astăzi la vot, pentru că astăzi se aleg și consilierii. Am obținut o victorie, dar nu trebuie să ne oprim aici”, a menționat Maia Sandu.

 

11.11. „Am votat pentru un primar care va fi ales din primul tur, care va fi un adevărat gospodar, pentru primar care cunoaște problemele orașului și nu va utiliza Primăria pentru ca să avanseze în politică. Am votat pentru ca să avem un oraș confortabil și să ne mândrim cu Capitala noastră. Atunci când vor veni oaspeți la Chișinău să poată lua exemplu de la noi: cum e să ai trotuare și drumuri bune, cum e să ai un oraș curat”, a declarat Zinaida Greceanîi, după ce și-a exercitat dreptul la vot.

11.07. „Am votat pentru un oraș românesc și european, fără influența rusească și fără corupție. Am votat pentru unire. Cred că o să fie turul doi. Nebănuite sunt căile alegătorului, voi obține atâtea voturi câte îmi vor da chișinăuienii. Azi vom monitoriza procesul electoral”, a spus Valeriu Munteanu după ce și-a exprimat dreptul de vot la Chișinău.

11.06. Peste 10 % din alegători s-au prezentat deja la secțiile de votare din țară. Cele mai active raioane la această oră sunt Ocnița, Dondușeni, Rezina și Șoldănești.

prezenta

10.59. Candidatul la funcția de primar al municipiului Bălți din partea PSRM, Alexandr Nesterovschi, a votat pentru un oraș care va fi administrat de o echipă profesionistă.

10.44. „Am votat pentru un primar profesionist. E suficientă atâta demagogie la nivelul conducerii acestui municipiu. Avem nevoie de oameni care cunosc și știu ce trebuie să facă pentru Chișinău. Cred că lucrurile se pot schimba în Chișinău, chiar începând cu ziua de astăzi. Acest lucru e în mâinile noastre”, a spus președintele Igor Dodon, după ce a votat în această dimineață.

10.41. Până la această oră, în Orhei au votat 10,66 % din întreaga populație a raionului, respectiv 10 671 de oameni. Cei mai activi alegători sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 56 și 70 de ani, care constituie 44,5 %. Vedeți aici o galerie foto de la o secție din oraș.

orhei

10.21. Candidatul la funcția de primar al municipiului Chișinău din partea Partidului Politic Șor, Valerii Klimenco, și-a exprimat dreptul al vot. Acesta a votat la secția de votare numărul 1/252.

10.20. „Am votat ca orașul să se dezvolte, am votat ca să avem un oraș amenajat, un oraș frumos, un oraș curat și modern. Am votat astfel încât de acest oraș să se mândrească de la cei mici până la cei mai mari. Am votat pentru ca să vină această schimbare pentru oraș, pe care o așteptăm demult cu toții”, a menționat Ceban, după ce a votat.

10.17. „Am votat pentru un oraș cu oportunități, confort și siguranță, un oraș care să le ofere oamenilor lucruri simple de care au nevoie în fiecare zi: trotuare, spații publice, transport public, zone verzi, locuri de joacă pentru copii, lucruri de care avem nevoie cu toții în fiecare zi”, a spus Victor Chironda după ce și-a exprimat dreptul la vot.

10.09. Candidatul PDM la funcția de primar, Vladimir Cebotari, a spus că a votat la aceste alegeri pentru ca în oraș să fie ordine, transport public și o serie de alte condiții enumerate în programul său electoral. Totodată, candidatul a spus că a votat și „pentru un miros mai frumos”.

9.44. Misiunea de Observare Promo-LEX (MOPL) a alegerilor locale generale și parlamentare noi a prezentat informațiile despre deschiderea secțiilor de votare. Până la ora 8.30 MOPL a recepționat 56 rapoarte de incidente în secțiile de votare. În unele secții de votare, spre exemplu, nu funcționează echipamentele video în unele secții de votare.

9.29. Deputata din partea Partidului Politic Șor, Marina Tauber, și-a exprimat dreptul la vot. Fosta primară din comuna Jora de Mijloc a votat pentru ca în Chișinău să fie ales un primar ca în Orhei. „Mi-am dat votul pentru un Chișinău dezvoltat, îngrijit, curat, frumos și alb.”

9.25. Candidatul Blocului ACUM Andrei Năstase a votat acum câteva minute. Acesta și-a exercitat votul la secția de votare nr. 255, din incinta Biroului Național de Statistică, de pe strada Grenoble 106.

9.12. Președintele PDM, Pavel Filip, și-a exercitat dreptul la vot în această dimineață. Fostul prim-ministru a spus că a votat pentru un primar gospodar. Totodată, Filip susține că sunt șanse de al doilea tur, din cauza numărului mare de candidați.

9.04. Prezența la vot la ora 9 a atins 3 %. Astfel, peste 88 de mii de alegători și-au exercitat dreptul la vot.

74667377_1599106103558754_3753768538729349120_n

9.0. Până la ora 9.0, la Soroca au votat aproape 3 000 de alegători, cei mai activi, 39,46 %, sunt din categoria 56-70 de ani, iar cei mai puțin activi sunt cei din categoria de vârstă 18-25. Aici vedeți o galerie foto de la secția de votare Nr.13.

DSC_1413

8.40. Astăzi, centrele multifuncționale ale Agenției Serviciilor publice vor activa conform unui program special de muncă. Astfel, centrele vor fi deschise în intervalul orar 7.0-21.00. Agenția va elibera în mod gratuit buletine de identitate provizorii și vor înmâna actele de identitate confecționate.

8.22. Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, și-a exprimat votul. Acesta a votat la ora 8.0. „Am votat ca să îi îndemn pe toți cetățenii să iasă la vot. Aș vrea ca fiecare locuitor al Chișinăului să vină astăzi la secțiile de votare să își exprime dreptul la vot. Șansele sunt în mâinile locuitorilor, iar șansele sunt egale pentru toți candidații”, a declarat Dorin Chirtoacă după ce și-a exprimat dreptul la vot.

8.14. Peste 7 000 de alegători, 1,04 %, au votat deja la Chișinău. 45,54 % dintre aceștia au vârsta cuprinsă între 56-70 de ani.

8.13. Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a declarat într-un briefing de presă că toate secțiile de votare din țară s-au deschis și activează în regim normal. Până la această oră, mai mult de 42 de mii de alegători și-au exprimat dreptul la vot. Prezența la vot, precum și date demografice despre alegători pot fi urmărite în regim live pe pv.cec.md. Harta interactivă vă permite să vedeți în regim live cum se votează în fiecare raion și localitate.

7.57. Facebook-ul ne îndeamnă să votăm și să împărtășim această informație cu prietenii noștri.

facebook

7.48. Cei mai matinali alegători au venit la secțiile de votare încă de la prima oră a dimineții. Iată cum se votează în satul Chetrosu, raionul Drochia, la această oră.

IMG_20191020_072230

7.35. Comisia Electorală Centrală a prezentat grafic care sunt pașii care urmează să fie întreprinși de alegători în ziua alegerilor:

73504925_2564804316911603_5672275643249721344_n

7.00. Start Vot! Secțiile de votare din întreaga țară au fost deschise. Echipa #diez vă va oferi informații la minut în cadrul acestui live text, pentru a vă ține la curent cu tot ce se întâmplă pe parcursul zilei, atât la secțiile de votare, cât și în afara acestora. În urma alegerilor, vor fi aleși 898 de primari, 11 580 de consilieri locali, dintre care 1 108 consilieri raionali/municipali și 10 472 de consilieri sătești (comunali).

Echipa #diez te îndeamnă să votezi responsabil.

De asemenea, vă așteptăm, între orele 13.00 și 14.00, să participați în cadrul proiectului nostru fotografic de ziua alegerilor. Scopul nostru este să creăm o galerie foto cu portretele mai multor cetățeni, într-o zi în care urmează să facă o alegere importantă. Astfel, vă dăm întâlnire la scaunul #diez care se va afla în trei locații diferite din oraș în această perioadă:

13.00-14.00 – scuarul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”;

14.00-15.00 – scuarul Teatrului Național „Mihai Eminescu”;

15.00-16.00 – Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Arătați-ne cu ce față mergeți la vot!

scaun

Taguri: #Locale 2019
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente