Dorin Chirtoacă a făcut primele declarații după închiderea secțiilor de votare. Acesta a menționat că suntem cu toții în așteptarea rezultatelor și susține că această campania electorală a fost fraudată din start.

„Prima și cea mai neplăcută concluzie este prezența mică la vot, cea mai mică de la independență. Avem localități cu prezența de sub 40-50 la sută, iar în unele secții de votare nu a venit niciun om. Moldova a intrat într-o criză profundă, oamenii nu că nu mai vor să audă de politică, nu mai vor să audă de alegeri. Acum puterea e taxată că nu se comportă corect în raport cu oamenii, aceasta am observat pe parcursul campaniei. Nu e bine cum s-au ascuns unii candidați. Clasa politică e taxată pentru tot ce s-a întâmplat de la independență încoace, pentru cumetri puși în funcție, pactul dintre ACUM și PSRM și altele. Astăzi am văzut un apel din partea Maiei Sandu care a făcut un «non-apel» în opinia mea; nu poți să chemi oamenii la vot spunând «chiar dacă v-ați săturat, veniți». Ei nu insuflă speranța prin care să determine cetățenii să vină la vot. Toți candidații, în ceea ce privește Chișinăul, sunt taxați pentru faptul că nu s-au prezentat la dezbateri, nu au avut o atitudine constructivă în raport cu votanții, campania a fost o paradă a demagogiei.”

Reamintim că, astăzi, 20 octombrie, a avut loc primul tur al alegerilor locale în toate localitățile din țară, printre care și municipiul Chișinău. Cetățenii și-au ales primarii și consilierii locali pentru următorii patru ani. Pe lângă aceasta, în patru circumscripții din țară au (avut) loc și alegeri parlamentare. Urmăriți live toate noutățile de astăzi AICI!