Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a declarat într-un apel public că epidemia de COVID-19 reprezintă „o foarte gravă ameninţare pentru restul lumii”. Acesta îndeamnă comunitatea internaţională să partajeze mostrele de virus şi să accelereze programele de cercetare în vederea dezvoltării unor medicamente şi vaccinuri.

În debutul unei întâlniri cu peste 400 de cercetători şi autorităţi naţionale, la care au participat inclusiv reprezentanţi din China continentală şi din Taiwan, prin intermediul unor video-conferinţe, Tedros Adhanim Ghebreyesus, directorul OMS, a declarat că această epidemie reprezintă o amenințare pentru întreaga lume, transmite agerpres.ro.

Conferinţa organizată pe durata a două zile are scopul de a accelera cercetările medicale în vederea dezvoltării unor medicamente, proceduri de diagnosticare şi vaccinuri împotriva acestui virus asemănător celui gripal, în contextul îngrijorărilor tot mai mari legate de capacitatea sa de răspândire.

China a raportat până în prezent 42 708 cazuri confirmate, inclusiv 1 017 decese, a adăugat directorul OMS.

Multe întrebări rămân în continuare fără răspuns în privinţa originii virusului care a trecut de bariera dintre specii după ce a apărut într-o piaţă de animale sălbatice din Wuhan, un oraş din centrul Chinei, în luna decembrie, şi s-a răspândit apoi de la om la om prin tuse şi strănut.

„Ideea principală este solidaritate, solidaritate, solidaritate. Este un aspect adevărat mai ales în ceea ce priveşte partajarea mostrelor virale şi a secvenţelor genetice. Pentru a învinge această epidemie, trebuie să avem o platformă deschisă de partajare, creată pe baza principiilor de obiectivitate şi echitate”, a mai spus directorul OMS.

Amintim că ieri, Organizația Mondială a Sănătății a stabilit numele COVID-19 pentru virusul care a omorât peste 100 de oameni într-o lună.