Consiliul de etică al Ministerului Educației a aprobat trei recomandări pentru școli, menite să asigure respectarea normelor de etică. Acestea vizează prevenirea discriminării elevilor, protejarea părinților care raportează nereguli și reguli mai clare privind accesul părinților în școli.
Consiliul de etică a aprobat o recomandare care stabilește reguli clare privind accesul părinților și al reprezentanților legali în școli. Documentul urmărește să îmbunătățească colaborarea dintre familie și școală și să asigure un mediu sigur pentru elevi, profesori și părinți.
O altă recomandare prevede interzicerea marginalizării sau discriminării copiilor în funcție de contribuțiile financiare ale părinților. Documentul prevede că toți copiii trebuie să beneficieze de șanse egale la educație, de un tratament corect și de evaluări obiective, indiferent de situația financiară a familiei.
O altă recomandare vizează protecția părinților care semnalează nereguli în instituțiile de învățământ. Documentul stabilește obligația cadrelor didactice și a conducerii școlilor de a le proteja identitatea și de a preveni orice formă de hărțuire sau presiune exercitată asupra acestora.
Mai multe detalii despre drepturile și responsabilitățile părinților și elevilor puteți citi în materialele publicate anterior.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.






