„Intrarea liberă [în școli] în timpul orelor sau fără motiv justificat trebuie interzisă” și „părinții care a manifestat un comportament neadecvat vor putea interacționa cu personalul școlii doar în prezența conducerii instituției”. Acestea sunt doar două dintre recomandările formulate de Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), care a propus un set de măsuri pentru reglementarea accesului părinților în instituțiile de învățământ.
Documentul susțne că accesul părinților în școli nu trebuie interzis, dar reglementat, pentru a proteja atât elevii, cât și profesorii.
Recomandările au fost alcătuite inclusiv în urma analizării unui caz în care o mamă ar fi intrat într-o sală de clasă și ar fi agresat fizic și verbal o învățătoare în fața elevilor. Consiliul notează că incidentul arată ce se poate întâmpla în lipsa unor reguli clare de comunicare și acces în școală.
Recomandările Consiliului de etică.
#1. Școlile sunt încurajate să stabilească reguli clare privind accesul părinților: intervale de vizitare, spații dedicate întâlnirilor, înregistrarea vizitatorilor și reguli de conduită (limbaj respectuos, fără presiuni sau atacuri la persoană). Ca bună practică, școala poate stabili de la începutul anului un program al întrevederilor cu părinții, organizat pe clase.
#2. Comunicarea dintre părinți și profesori ar trebui să se desfășoare prin canale oficiale, precum ședințe, consultații programate, catalogul electronic sau e-mail.
#3. Accesul părinților nu este interzis, ci reglementat. Intrarea în școală în timpul orelor sau fără un motiv justificat ar trebui interzisă, iar consultațiile individuale cu profesorii să aibă loc doar cu programare.
#4. Profesorii trebuie protejați de intimidări, presiuni și acte de violență. În cazul agresiunilor, conducerea școlii ar trebui să ofere sprijin și să sesizeze poliția.
#5. Regulile trebuie aplicate în mod egal tuturor părinților, fără favorizare sau discriminare.
#6. Părinții care încalcă regulile sau agresează cadre didactice pot fi sancționați conform legii, iar cei care au avut un comportament agresiv ar urma să poată comunica ulterior cu personalul școlii doar în cadrul unor întâlniri programate și în prezența conducerii instituției.
Consiliul susține că responsabilitatea prevenirii unor situații de risc revine directorilor instituțiilor de învățământ, iar autoritățile centrale vor sprijini implementarea acestor recomandări în toate școlile din Moldova.

Documentul cu recomandări poate fi consultat mai jos.
MEC by Maxim Pistrui
Amintim că în anul 2024 a fost votat un proiect de lege care prevede sancționarea ultragerii cadrelor didactice. Persoanele care jignesc intenționat profesorii riscă amenzi de până la 1.250 de lei, iar în cazurile în care faptele sunt însoțite de violență fizică sau huliganism, amenzile pot ajunge până la 7.500 de lei.






