Dacă ești clasa a IX-a sau a XII-a și nu ai reușit să promovezi un examen sau mai multe, trebuie să mergi la sesiunea suplimentară. Cu siguranță aștepți certificatul de absolvire pentru a participa la admitere – fie la liceu, centru de excelență, colegiu sau școală profesională, fie la universitate.
La clasa a IX-a, sesiunea suplimentară de examene durează până pe 10 iulie. Rezultatele la examene vor fi afișate pe 20 iulie, iar cele finale (după contestații) – pe 27 iulie. În perioada 27-30 iulie vei putea să-ți iei certificatul de studii gimnaziale. Pentru a face acest lucru, va trebui să mergi la școala unde ai susținut examenele.
Apropo, în cazul în care nu vei reuși să obții o medie mai mare sau egală cu 5,00, vei mai avea o șansă – a doua sesiune suplimentară. Aceasta se va desfășura în luna august.
Dacă e să vorbim despre clasa a XII-a, sesiunea suplimentară va avea loc în perioada 13-20 iulie. Rezultatele vor fi afișate pe 23 iulie, iar cele finale (după contestații) – pe 28 iulie. Diplomele cor fi eliberate în perioada 28-31 iulie la centrele de bac. Apropo, dacă te îngrijorai că nu ai putea să depui dosarul în primul tur de admitere la universitate, poți fi liniștit(ă). Admiterea va avea loc între 27 iulie – 1 august, respectiv, vei avea la dispoziție cel puțin două zile pentru a depune actele.
Amintim că, după afișarea rezultatelor preliminare la bacalaureat, absolvenții au depus 9.588 de contestații. În urma reevaluării lucrărilor, 1.574 de note au fost majorate, ceea ce înseamnă că aproximativ 16 % dintre contestații au fost admise.
Totodată, încă 258 de candidați au promovat examenul după contestații, iar rata totală de promovare a ajuns la 76,81 %, în creștere pentru al treilea an consecutiv.






