Comisia Europeană a inclus oficial Republica Moldova în programul DiscoverEU. Începând cu anul 2027, tinerii moldoveni care au 18 ani vor putea călători gratuit cu trenul în țările din Uniunea Europeană. Inițiativa îți permite să câștigi un permis de călătorie gratuit pentru a explora statele din Europa.
Runda de aplicare este momentan închisă. Există două runde de aplicare pe an, una primăvara și una toamna.
Următoarea rundă de înscrieri va avea loc între 1 și 15 octombrie 2026. Aceasta va fi deschisă candidaților născuți între 1 ianuarie și 31 decembrie 2008. Pentru câștigătorii acestei runde, perioada orientativă de călătorie va fi între 1 martie 2027 și 31 mai 2028.
DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care îți oferă ocazia să călătorești în Europa, să-i explorezi diversitatea, să afli mai multe despre istoria, patrimoniul cultural și să cunoști oameni de pe întregul continent.
Vei primi un permis de călătorie pentru a te deplasa cu mijloacele de transport ecologice, cum ar fi trenurile. În cazul persoanelor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate pot fi acceptate și alte mijloace de transport. De asemenea, vei primi un card de reducere DiscoverEU pentru a beneficia de numeroase reduceri la cazare, activități culturale și sportive, transport local sau alte servicii.
Solicitanții selectați primesc numai permisele de călătorie și cardul de reducere DiscoverEU. Cheltuielile pentru cazare, întreținere, asigurare, suplimentele de călătorie și orice alte costuri vor fi suportate de către candidați.
Regulamentul integral al concursului îl poți consulta aici.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.






