O zi plină de evenimente frumoase! Iată unde să mergi vineri, 13 mai

Hipster couple talking and drinking coffee to go at university campus
Foto: media.vocativ.com

Vinerea asta ne distrăm la maximum cu evenimente pe măsură. Fie că alegeți să participați la discuții publice, să mergeți la un film documentar sau să vizitați o expoziție, cu siguranță veți petrece pe cinste.

#1. Sigmund Freud – 160 de ani, Moldova

Pentru prima dată în Republica Moldova, ULIM împreună cu diferite instituții de profil, organizații și asociații profesionale sau conexe domeniilor psihologiei organizează colocviul „Sigmund Freud – 160 ani. Moldova”, unde vor participa personalități notorii din domeniul psihologiei și psihanalizei din Republica Moldova și străinătate. Evenimentul are loc la ULIM începând cu ora 09:00. Urmăriți evenimentul și pe Facebook.

 

#2. WINE COFFEE TIME – expoziție de pictură în vin și cafea

Art-salon molDeco vă invită la o Expoziție de pictură non-tradițională realizată în vin și cafea. WINE COFFE TIME va cuprinde în jur de 40 de lucrări semnate de trei autori: Nicoleta Vacaru, MiHU și Vasile Botnaru. „Ideea aceasta de trio e ca o cafea ce te trezește de dimineață și pe care o sorbești când privești mișcarea mulțimii grăbite, deci e o bucățică de moment pe care trebuie să-l savurezi din plin”, zice MiHU, care a și fost inițiatorul proiectului.

De ce WINE COFFE TIME? Pentru că va fi un eveniment degajat, pe care să-l sorbim pe îndelete, ca pe un vin bun sau o cafea savuroasă, cu oameni simpli și curați în viziunea lor, cu o atmosferă intimă ca între prieteni, ascultând muzică vie și discutând despre nimicuri importante. Mai mult decât atât, puteți lua acasă orice lucrare pentru că expoziția va fi cu vânzare. Sunteți invitați la expoziție începând cu ora 09:00. Mai multe detalii – pe Facebook.

 

#3. Muzeul Satului și muzeele europene în aer liber: realități și perspective (masă rotundă)

Vineri, 13 mai 2016, ora 11.00, în incinta Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală (blocul administrativ), va avea loc masa rotundă „Muzeul Satului și muzeele europene în aer liber: realități și perspective”, în cadrul căreia vor fi puse în discuție vechile și noile proiecte ale muzeelor în aer liber.

Muzeul Satului (Chișinău) este unica șansă pentru salvgardarea arhitecturii populare din Republica Moldova, periclitată de factori naturali și sociali. Muzeul Satului se dorește a fi un reper important în dezvoltarea turismului și un centru educațional în procesul de pregătire a tinerilor arhitecți, etnografi, istorici, sociologi etc. Invităm la dezbateri studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători, cadre didactice, arhitecți, precum și toți admiratorii patrimoniului cultural național. Urmăriți evenimentul și pe Facebook.

 

#4. Asachi Talks: Alex Calancea

Elevii de la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău invită tinerii la o nouă întâlnire organizată de senatul instituției, vinei, 13 mai, de la ora 14:00, cu Alex Calancea. Evenimentul face parte dintr-o serie de evenimente asemănătoare desfășurate sub sloganul „Asachi Talks”. Prima întâlnire de acest gen a avut loc la data de 8 aprilie, cu actorul, vlogger-ul, make-up artistul și stilistul, Emilian Crețu. După succesul acesteia, organizatorii nu au întârziat să apară cu o nouă ediție. Mai multe detalii aflați aici și pe pagina de Facebook.

#5. Colectarea de Primăvară a deșeurilor electronice

De la ora 15:00 sunteți invitați în sectorul Sculeni al capitalei, să reciclăm împreună echipamentele electronice uzate și defectate. Deținătorii de echipamente voluminoase, care locuiesc în sec. Sculeni, pot comanda evacuarea gratuită de la domiciliu apelând preventiv și programarea la nr. (022) 81-14-14. Mai multe detalii vedeți pe Facebook.

#6. European Youth Night

Seara europeană de tineret va avea loc la Banquet Hall Forum începând cu ora 17:00.  Toți reprezentanții ambasadelor vor avea o masă unde participanții vor putea afla mai multă informație despre oportunitățile țărilor UE pentru tinerii din Moldova. În același timp, la eveniment vei avea oportunitatea de a cunoaște îndeaproape culturile țărilor prezente. Evenimentul începe la ora 17:00. Detalii vedeți pe Facebook.

#7. Concert de chitară susținut de Michel Aranda

La Filarmonica Națională din Chișinău, începând cu ora 18:00, va avea loc un concert extraordinar de chitară susținut de talentatul muzician și chitarist spaniol Michel Aranda. Intrarea este liberă.

Michel Aranda a absolvit Conservatorul Superior Regal de Muzică din Madrid. A participat la diverse Festivaluri și Concursuri internaționale de chitară, lucrând alături de maeștri precum Ricardo Moyano la Madrid și Pablo Marquez la Paris. În repertoriul său în calitate de solist include: muzica din epoca renaşterii, barocului, romantismului, evidenţiind muzica spaniolă şi cea latinoamericană. Urmăriți evenimentul și pe Facebook.

#8. BEST Creative Lab 2016

„Creative Lab” este o competiție destinată studenților cu profil tehnic. Evenimentul cuprinde 4 probe: 2 probe de Coding (Web Development și Mobile Application) și 2 probe de Design (2D și 3D). Participanţii vor avea la dispoziţie 24 de ore pentru a îndeplini sarcina propusă de organizatori. La probele de Web Development și Mobile Application vor participa câte 4 echipe formate din câte 4 membri. Fiecare echipă va avea misiunea de a crea un produs software pe o temă specifică. La probele de 2D și 3D Design vor participa câte 4 echipe formate din câte 2 membri. Participanții vor trebui în timpul setat să creeze un produs de design. Pe parcursul întregului eveniment participanții în cele 4 probe vor fi ghidați de către specialiștii în domeniul corespunzător. Evenimentul are loc la Dreamups Innovation Campus începând cu ora 18:00. Vedeți detalii aici.

9. Expoziție de acuarelă și grafică cu scop caritabil

Începând cu ora 18, sunteți invitați la vernisajul expoziției de pictură și grafică al artistului plastic Olesea Caus, expoziție lansată în scop caritabil, cu scopul de a susține și a oferi un ajutor animalelor fără adăpost, aflate în grija Fundației Laika. În seara evenimentului va fi amplasată o boxă, astfel ca doritorii de a susține Fundația să aibă ocazia de a contribui cu un ajutor material. Lucrările expuse vor fi și cu vânzare, iar o parte din banii colectați din venit, vor fi donați Fundației pentru cheltuielile zilnice necesare (hrană, medicamente ș.a.). Mai multe detalii aflați pe Facebook.

#10. Comedia „Chiriţa în provincie”

Pe 26 decembrie 1993, pe scena Teatrului Eugene Ionesco, avea loc premiera comediei „CHIRIȚA ÎN PROVINCIE”, în regia lui Petru Vutcărău, cu Igor Chistol în rolul Chiriței. S-a jucat cu mare succes timp de peste 10 ani, iar în 2007, după o pauza de câțiva ani, spectacolul s-a reluat, de data aceasta cu Veaceslav Sambriș în rolul central. Din 2013 ‘coana Chirița este a lui Valeriu Pahomi. Mereu actual, cu umor debordant și cu o abundență de situații și aluzii la realitățile social-politice ale vremii, cel mai longeviv spectacol din R. Moldova se joacă și astăzi cu sălile pline, chiar și după 20 de ani. Spectacolul se începe la ora 18:30 la Teatrul Eugen Ionesco. Vedeți detalii aici.

#11. Discuție: Politica, societate și activism – ce ne comunică ultimele evenimente despre Polonia și polonezi?

Ce ne comunică evenimentele recente din Polonia despre politică, societate și angajamentul social? Este democrația în Polonia amenințată? Mișcările sociale și acțiunile politice, cum acțiunile întreprinse la nivel local influențează politica? Invitatul discuției este Marek Tworek – activist local și reprezentant al organizației non-guvernamentale Inițiativa urbană de Kalisz. Din anii ’90 Marek a colaborat cu organizațiile non-guvernamentale de stânga: Federația verzilor, Critica politică, Congresul Mișcărilor urbane. El monitorizează în prezent activitățile autorităților locale, analizează cheltuielile din bugetele orașelor și activează în calitate de cadru didactic în clase speciale.

Evenimentul are loc la Centrul de Limbă și Cultură Poloneză, începând cu ora 18:30. Vedeți detalii aici.

#12. Share Start- Up Experience #3

Generator Hub te invită la a treia ediție a evenimentului „Share Startup Experience”. Vor avea loc discuții cu echipa Jobularity, care își va împărtăși experiența de startup. Speakeri: Sorin Boiștean, Vadim Malai. Evenimentul începe la 19:00. Pentru mai multe detalii, accesați pagina de Facebook.

#13. Lansare Dragonu AKA 47 – Live Best Of – T5 Bar 

De la 20:00 la Tipografia 5 va avea loc lansarea a 10 ani de Best of. Dragonu AKA 47 (Dublu CD 2005-2015). Invitați: Siberia & TKE. în deschidere: Chaminne. Intrarea: 70 MDL. Detalii aflați pe Facebook

#14. CRONOGRAF în aer liber / open air: 13, 14, 15 mai 2016, ora 21:00

Se va ecraniza: CĂRȚI POȘTALE DIN MANILA ( Harry Lagoussis / Greece / 2015 / 23’), PATRU CĂRȚI POȘTALE CĂTRE MARTA (Hernán Talavera / Spania / 2015 / 10’), TOVARĂȘII NECUNOSCUȚI (Lorenzo Apolli / Italia / 2015 / 12’). Ecranizările au loc la Apartamentul deschis, începând cu ora 21:00. Pentru detalii – accesați pagina de Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente