UTM lansează un asistent virtual AI pentru Admitere 2026

UTM-cover-1-170726

În premieră, UTM lansează un asistent virtual bazat pe inteligență artificială, disponibil nonstop, care răspunde, indiferent de oră, tuturor celor care vor să aplice la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Chatbotul oferă candidaților informații despre:
# taxele de studii;
# locurile bugetare disponibile;
# procedura de aplicare;
# actele necesare pentru înscriere;
# calendarul admiterii.

Acest asistent va veni în sprijinul tuturor candidaților care doresc să depună actele la UTM, oferind răspunsuri rapide și clare la întrebări legate de procesul de admitere.

Dinu Țurcanu, prorector pentru transformare digitală și dezvoltare instituțională la UTM

Potrivit reprezentanților universității, asistentul va fi disponibil atât pentru candidații din Republica Moldova, cât și pentru cei din alte țări, interesați să studieze la UTM. Proiectul este parte a unui efort mai amplu al UTM de digitalizare a proceselor administrative și educaționale, menit să simplifice interacțiunea dintre universitate și viitorii studenți.

Admiterea la UTM va începe pe 27 iulie pe platforma eadmitere.gov.md. UTM dispune de 12 facultăți la Chișinău (Electronică și Telecomunicații, Energetică și Inginerie Electrică, Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Tehnologia Alimentelor, Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi, Design, Urbanism și Arhitectură, Construcții, Inginerie Economică și Business, Drept, Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, Medicină Veterinară) și de trei la Centrul Universitar din Cahul (Științe ale Educației, Drept, Economie și Inginerie). Oferta educațională de la UTM este disponibilă aici.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine