Alexandru Ursu studiază Drept Internațional și European în Gröningen, Olanda, iar acum ne va povesti despre câțiva din profesorii săi. 

La sfârșitul celor câteva paragrafe scrise de mine data trecută, am vorbit despre cât de simpli sunt oamenii din Olanda și cât de mult îi apreciez pentru asta. Păi iată, profesorii universitari, în mare parte, se includ și ei în această categorie.

Pentru început, o mică precizare: trebuie să menționez că scriu acest material după două-trei pahare de vin băute la o petrecere olandeză tradițională, organizată la facultate. Cum s-a ajuns la asta și de ce este relevantă această informație? Vă explic chiar acum. În Olanda există o sărbătoare tradițională, care de obicei se petrece în sânul familiei („cu draperiile trase”), denumirea căreia, mot-à-mot, s-ar traduce ca „Ziua lui Moș Crăciun”. Dar, dat fiind faptul că studenții internaționali nu au o familie aici în Groningen, administrația facultății a decis să-i adune pe toți pentru o cină tipică Țărilor de Jos la cantina universității. În poza atașată îl puteți vedea pe Sinterklaas, omologul olandez al lui Moș Crăciun al nostru. Partea cea mai interesantă e că, de fapt, persoana deghizată în el este unul dintre profesorii mei de Drept. Acum imaginați-vă cum ați putea face un profesor universitar din Moldova să se deghizeze în Moș Crăciun și să le împartă studenților prăjiturele tradiționale și cadouri… eu presupun că e practic imposibil.

 

24204994_1540744529343961_37383080_n

Cu toate astea, majoritatea profesorilor nu întrec limita de familiaritate care trebuie să existe între ei și studenți. Totuși, niciodată, niciunul dintre ei nu va fi nepoliticos, nu te va privi cu dispreț, și nu va intra în conflicte „supte din deget”, ceea ce, dacă nu merită aplauze, cu siguranță merită respect. Aici nu există sintagma „profesorul are întotdeauna dreptate”, pentru că, evident, niciun pedagog care se respectă, indiferent de gradul său academic, realizări, reputație sau orice altceva, nu-și va permite să se considere deschis superior unui student.

În decurs de aproape un semestru am reușit deja să trec prin mâna multor dascăli, cei mai mulți dintre care nu s-au remarcat prin nimic decât profesionalism. Unii dintre ei mi s-au părut insuficient de buni, alții m-au lăsat indiferent, sunt chiar și din cei pe care până și acum nu știu cum îi cheamă… însă, per general, nu aș putea afirma că sunt nesatisfăcut de cadrele didactice de aici, dar nici că sunt complet mulțumit de ele.

Aici ar fi binevenită o introducere în modul de organizare a programului de studii. Până în prezent, am făcut un curs de Drept de șapte săptămâni, acesta fiind bazat pe modelul legislației olandeze și împărțit în două părți. Prima parte se axa pe partea teoretică a subiectelor, iar a doua era un fel de lucru cu exemple prin analiza unor cazuri concrete. Al treilea component al cursului, la care nu am avut examen, era orientat spre competențele digitale relevante domeniului și se numea IT for Lawyers. În esență, am fost învățați să lucrăm cu diverse baze de date pentru a găsi legislația sau informația de care avem nevoie.

Pe lângă acest curs complex, am mai frecventat și cel de limbă engleză (abilități orale), unde ni s-a explicat cum să facem o prezentare bună din toate punctele de vedere, și în decursul căruia am fost familiarizați cu limbajul formal și oratoria. Sfârșitul cursului a fost marcat de simularea ședinței unuia dintre organele Națiunilor Unite, având ca tematică proprietatea privată în spațiu. Acum, în cel de-al doilea bloc al anului, am început cursul de drept penal, de asemenea format din două părți. Prima ne face cunoștință cu principiile de bază ale acestei arii de Drept, iar cea de-a doua este o introducere în Dreptul penal procesual. Totodată, mai facem și un curs de scriere academică în limba engleză, la finalul căruia va trebui să prezentăm câte un eseu argumentativ pe un subiect legat de dreptul internațional.

Acum, să facem cunoștință cu câțiva dintre profesorii mei. Fiecare dintre părinții noștri are cel puțin câte un profesor de facultate despre care ne povestește de fiecare dată când are ocazia. Ei bine, nu știu dacă am întâlnit eu acel profesor deja, dar cu siguranță am trecut prin mâinile a doi profesioniști care îmi vor rămâne în memorie pentru întreaga viață. Aceste două persoane mi-au marcat începutul vieții de student și pornirea pe calea aleasă. Apropo, o coincidență ciudată e că ambii au câte un citat preferat pe care le-am descoperit navigând pe profilurile lor din rețele sociale, și sunt ambele „la subiect”.

title580488569Unul din cei doi profesori despre care am să vorbesc astăzi este Janene van Loon. Dumneaei mi-a predat limba engleză timp de șapte săptămâni, cursul său fiind unul dintre primele pe care le-am avut. Lucrul despre care ar trebui de vorbit aici în primul rând e probabil relația sa specială cu studenții. Nu cred că am mai întâlnit vreodată vreun profesor care să fie atât de prietenos, deschis, sincer și familiar cu studenții săi, care să iasă cu ei la pauze de tutun și să le povestească cazuri amuzante din aeroporturi sau să le spună glume ciudate improvizate pe loc. Cursul predat de ea a fost unul bazat pe abilități lingvistice orale, ceea ce înseamnă că pentru fiecare lecție ni se ofereau materiale pe anumite teme actuale de dezbatere, pe care apoi urma să le discutăm în clasă. Niciuna din discuțiile respective nu s-a rezumat doar la materialele din program, iar profesoara reușea să adauge câte ceva de la sine pentru fiecare dintre ele, fie un supliment din experiența proprie, fie un film interesant pe aceeași temă, fie o activitate creativă etc. Fiecare lecție începea cu un joc digital în formă de mini-test, pe parcursul căreia studenții concurau unii cu alții, într-o manieră degajată și totodată educativă.

Având un CV impresionant, care include predarea în câteva universități olandeze, studiile efectuate în Canada, British Columbia, masteratul în Limbă și Literatură Engleză, publicarea unei cărți despre scriere academică, și multe altele, van Loon ne-a demonstrat și nouă înaltul său profesionalism, care totuși nu se suprapunea cu prietenia între ea și studenți, ceea ce, în final, a dat viață unui curs foarte eficient din punct de vedere academic, dar și plăcut din punct de vedere personal.

Citat preferat, furat de pe LinkedIn:

„I have come to believe that a great teacher is a great artist and that there are as few as there are any other great artists. Teaching might even be the greatest of the arts since the medium is the human mind and spirit.” (John Steinbeck)

title680361304La rândul său, Harry Runia este al doilea profesor despre care aș vrea să vorbesc azi. Acesta ne-a predat primul nostru curs de Drept, pe parcursul căruia am studiat principiile juridice fundamentale pe baza modelului olandez. Domnul Runia a fost profesorul nostru la partea teoretică. Prima impresie pe care mi-a creat-o e că avea să fie unul dintre acei profesori stricți și exigenți la orele căruia nu ești în stare să „tragi aer în piept”. Harry însă s-a dovedit a fi foarte prietenos (mai puțin cu cei care întârzie, ei fiind nevoiți să aștepte până la pauză).

Niciuna din întrebările studenților, apărute la orele sale, nu a rămas fără răspuns. Și nici nu a fost vreo temă predată de el, pe care eu, la fel ca și colegii mei, nu aș fi înțeles-o până la capăt. Spre sfârșitul cursului am fost cu toții mirați de examenul pe alocuri foarte complicat, compus de acest profesor, însă nu mă plâng la capitolul dat, asta e, nu suntem în vacanță aici. Având și el un CV impunător, Harry este un specialist cu experiență dobândită în mai multe țări, de la Rusia până la Letonia și Olanda. Specializat în Dreptul privat, în care a susținut și teza sa de doctor, Runia este unul dintre profesorii care te fac să te consideri norocos atunci când ajungi să devii elevul lor. Cel puțin în cazul meu așa a fost.

Citatul preferat și credo-ul familiei:

„No printed word, nor spoken plea, can teach young minds what they should be. Not all the books on all the shelves – but what the teachers are themselves.” (Rudyard Kipling)

Per general, predarea, precum am spus și mai sus, este foarte diferită aici. Prezentările PowerPoint elaborate, după care poți învăța concepțiile de bază ale temelor predate, îți pot înlocui notițele. Unde mai pui că profesorii sunt și ei mari amatori de meme-uri și nu ezită să le includă în lecture slides de fiecare dată când au ocazia. Și modul acesta autoironic de a fi îi caracterizează într-o lumină extrem de favorabilă în viziunea mea. După absolvirea unui liceu destul de conservator, toate aceste chestii, care la prima vedere nu sunt deloc importante, într-adevăr mă impresionează. Liberalismul de aici se manifestă chiar și în momente atât de banale cum ar fi o lecție.

 

24273061_1540744519343962_1537352286_n

Înainte de a scrie acest material, am cerut permisiunea ambilor profesori de a-i include aici. Ambii, fără a sta mult pe gânduri, au fost de acord și au și contribuit prin a-mi trimite CV-urile lor, câte o scurtă descriere a fundalului lor academic, și o fotografie pe care ar vrea să o public. Cu toate astea, nu toți au fost atât de deschiși, pentru că am primit și câteva refuzuri de la unii. Însă și acestea au fost politicoase și cauzate de un program prea încărcat, și nu de mândrie sau pur și simplu indiferență. Când eram încă elev în Moldova, am rugat câțiva profesori de facultate de acasă să îmi ofere puțin timp pentru un material pe care planificam să-l scriu, unul care nici măcar nu-i viza pe ei. Am primit un singur răspuns afirmativ, restul fiind de tipul „ce mai vrea și ăsta de la mine”. Astfel, acel articol a rămas la etapa de idee, în timp ce acesta, scris cu participarea profesorilor din Olanda, care nu au idee ce e portalul de știri diez, și care nici măcar nu pot citi ce a fost scris despre ei, iată că „iese din tipare”. Spune multe acest lucru, nu-i așa?

title352016106-200x200

 

Alexandru Ursu, student la Universitatea din Gröningen, Olanda

***

În cadrul acestui proiect, echipa #diez a decis să meargă într-un pas cu mai mulți tineri care și-au început în acest an studiile în diverse țări europene. Ei vor vorbi despre experiența lor din punctul de vedere al programului academic pe care au ales să-l studieze, de la subiecte, liste de lecturi, până la profesori sau activități extra-curriculare. Scopul nostru este să le oferim tinerilor de acasă o idee clară despre cum poate decurge și evolua o astfel de experiență.

Puteți cunoaște participanții aici și aici.

În articolele anterioare v-am prezentat și profesorii:

Mihaelei Șerpi, Nutriție Globală și Sănătate, Metropolitan University College din Copenhaga;

Gabrielei Petrov, International Business Administration, Viena, Austria;

# lui Bogdan Diaconu, Administrare Publică și Dezvoltare Regională la Universitatea Comenius din Bratislava, Slovacia;

Sorinei Solonaru, Stockholm School of Economics în Riga, Letonia;

# lui Alexandr Melnic, Informatics, Kalrsruhe, Germania.