Cetățenii Republicii Moldova care dețin o carte de identitate cu semnătură electronică pot accesa peste 100 de servicii publice digitale. Pentru a-i ajuta să folosească aceste servicii, Agenția Servicii Publice (ASP) a amenajat spații speciale în trei centre multifuncționale – zone de autoservire asistată.
Potrivit ASP, în aceste spații pot fi solicitate mai multe servicii și acte, printre care:
# extrasul din Registrul de stat al populației;
# înregistrarea nașterii;
# înregistrarea căsătoriei;
# preschimbarea permisului de conducere;
# perfectarea permisului de conducere, dacă fotografia din baza de date a ASP nu este mai veche de cinci ani;
# permisul de conducere internațional;
# extrasul din Registrul de stat al conducătorilor de vehicule;
# serviciul de vânzare-cumpărare online a vehiculelor.
Totodată, persoanele juridice pot utiliza aceste zone pentru a obține extrasul din Registrul de stat al unităților de drept, pentru înregistrare ca antreprenor independent sau pentru verificarea și rezervarea denumirii unei persoane juridice.
În plus, în aceste spații cetățenii pot completa un chestionar privind gradul de satisfacție față de serviciile ASP.
Cum funcționează. La sosirea în centru cetățenii se pot adresa la biroul de informații, de unde vor fi îndrumați către zonele special amenajate. Ulterior, un angajat îi va ajuta să acceseze serviciile disponibile online, dacă va fi necesar.
Momentan, zonele de autoservire asistată pot fi găsite în următoarele centre multifuncționale:
# Centrul Multifuncțional nr. 3 (str. Mihail Sadoveanu, nr. 17, mun. Chișinău);
# Centrul Multifuncțional nr. 5 (str. Alexandru cel Bun, nr. 56, mun. Chișinău);
# Centrul Multifuncțional din Strășeni (str. Mihai Eminescu, nr. 51 B, mun. Strășeni).
Proiectul este lansat în regim pilot, iar Agenția Servicii Publice intenționează să extindă aceste zone la nivel național.






