Examenele de bacalaureat și cele de gimnaziu, susținute de șașe elevi din Republica Moldova, au fost anulate din cauza intervențiilor în teste pe care elevii le-ar fi comis în timpul depunerii contestațiilor. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi, 30 iunie, de către Comisia Națională de Examene (CNE), informează Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Potrivit MEC, în procesul de examinare a contestațiilor, comisia a depistat intervenții asupra testelor, efectuate după susținerea examenelor și după evaluarea inițială a acestora.
Neregulile au fost identificate în timpul reevaluării testelor depuse pentru examinarea contestațiilor la următoarele probe:
# matematică (gimnaziu);
# limba și literatura română (gimnaziu);
# geografie (bacalaureat).
Fraudele au fost depistate prin compararea lucrărilor prezentate în cadrul contestațiilor cu versiunile scanate color, arhivate în prima etapă de evaluare.
CNE a audiat președinții unor centre de examene din raioanele Ialoveni, Strășeni și Telenești, precum și ai unui centru de bacalaureat din municipiul Chișinău. Comisia a solicitat inițierea unor anchete de serviciu pentru a stabili cum au fost posibile intervențiile asupra lucrărilor și cine se face responsabil. Totodată, aceasta a cerut aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislație.
MEC
Potrivit regulamentelor privind organizarea examenelor naționale, persoanele implicate în desfășurarea examenelor care admit sau facilitează fraude, falsifică teste, modifică note, permit copiatul ori manifestă neglijență în exercitarea atribuțiilor pot fi sancționate disciplinar, iar cazurile pot fi sesizate organelor de drept. Candidații ale căror lucrări au fost anulate pentru fraudă vor putea susține din nou examenul în sesiunea următoare.
MEC și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare reiterează că vor continua verificările privind respectarea regulilor de integritate și corectitudine în sesiunea de examene 2026.
Rezultatele finale ale examenelor de absolvire a clasei a IX-a și ale examenului de bacalaureat vor fi anunțate pe 3 iulie 2026.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.






