Mariana Silitrari e studentă la Facultatea de Științe Educaționale și Politice din cadrul Universității din Heidelberg, Germania. Înainte de a pleca la studii a tot auzit diverse lucruri despre țara lui Goethe, iar odată ajunsă acolo a realizat că multe dintre ele sunt doar mituri. Într-un nou material din cadrul proiectului „Universitatea #diez”, Mariana vorbește despre cele mai frecvente stereotipuri pe care le-a auzit despre Germania și explică, din propria experiență, cât de adevărate sunt în realitate.
#1. Mereu e vreme posomorâtă
Mariana spune că orașe precum Freiburg, Heidelberg și Tübingen se numără printre cele mai însorite din Germania și sunt adesea denumite „Toscana Germaniei”. Totul depinde însă de situația meteorologică internațională.
Când am venit la studii, în 2023, a fost un an foarte ploios, în timp ce 2025 a fost deosebit de însorit. Nu există o vreme constant posomorâtă.

#2. Studiile la universitate sunt dificile
Tânăra recunoaște că studiul în Germania nu este deloc simplu, însă odată ce te acomodezi și îți dai interesul, devine mult mai ușor.
Mariana zice că în cazul în care nu promovezi un examen nici după a treia încercare, ești exmatriculat(ă) din universitate și nu te mai poți înscrie la același program de licență la o altă universitate. Acest lucru înseamnă că trebuie să alegi un alt domeniu de studiu. Totuși, poți beneficia de multe oportunități. Spre exemplu, primești sprijin financiar de stat (burse), poți urma stagiul de practică la unele dintre cele mai mari și prestigioase companii, te poți implica în activitățile universității și poți lucra în cercetare sau în predare.
Ți se deschid o mulțime de uși. Din fericire, nu am avut situații dramatice în cadrul universității. Am fost ajutată să-mi găsesc un loc potrivit pentru a face stagiu, am îmbinat și continui să fiu flexibilă în materie de studiu și lucru.


#3. Oamenii sunt reci
Mariana spune că germanii nu sunt reci de fire, însă tu trebuie să vii cu inițiativă dacă vrei să-i cunoști. „Este modul lor de a fi pentru a nu-ți invada spațiul privat. Nimeni nu îți adresează multe întrebări și nu te surprinde cu vizite neașteptate.”
Tânăra a înțeles că dacă ai nevoie de ajutor, trebuie să-l ceri, pentru că vei primi rapid răspunsuri și informațiile de care ai nevoie. De când e studentă nu a întâlnit o persoană care să nu fie curioasă și să nu o întrebe ceva despre Moldova. „Toți sunt interesați, deschiși. Le place să învețe ceva nou despre alte culturi. Odată ce îi cunoști, înțelegi că sunt foarte primitori.”
#4. Mâncarea tradițională înseamnă doar brezel și cârnați
Tânăra lămurește că Germania este un stat federal, iar de la un bundesland [regiune] la altul dialectul, mâncarea și tradițiile diferă. Brezel-ul și cârnații sunt specifici landului Bavaria și, în general, sunt mai tradiționali pentru sudul Germaniei. În nord, de exemplu, găsești mult mai rar brezel, iar în unele locuri chiar deloc.

În Heidelberg, unde locuiește ea, se mănâncă spätzle [un tip de paste], maultaschen [găluște mari umplute cu carne] și primăvara – sparanghel alb. „Când am vizitat orașul Hamburg, am avut ocazia să gust cei mai mici creveți proaspeți și cel mai bun franzbrötchen pe care l-am mâncat vreodată – un fel de croissant turtit, plin de scorțișoară. Bucătăria germană este foarte variată și oferă o mulțime de preparate pentru toate gusturile.”


#5. Nemții sunt foarte punctuali
Este un lucru care, de fapt, este adevărat în proporție de 90 %. În plus, Mariana a observat că pentru fiecare eveniment organizarea începe cu mult timp înainte de desfășurarea propriu-zisă.
O vacanță de vară la mare e deseori programată cu un an sau mai mult înainte. Există programări anuale la medic, la instituții publice. Chiar și întâlnirile cu prietenii sunt mereu stabilite cu mult timp înainte.
Dacă ești invitat(ă) la o zi de naștere, ar trebui să anunți cel târziu cu trei luni înainte dacă vei veni sau nu. În schimb, actualmente trenul mereu întârzie, fiindcă întregul sistem feroviar este în reparație. „Noaptea au loc lucrări, de aceea pot avea loc între 30 de minute și o oră. E singura excepție de punctualitate resimțită de mine până acum.”
#6. Nemții sunt foarte conștiincioși în materie de mediul înconjurător
Din experiența sa, Mariana spune că și acesta este un mit care este adevărat. Fiecare a doua persoană are bicicletă, pe care o folosesc aproape zilnic. Spre exemplu, studenții și profesorii merg cu bicicleta la universitate, iar tinerii în etate o folosesc când merg la cumpărături. Bicicleta este folosită nu doar pentru a duce un mod de viață sănătos, ci și pentru a reduce poluarea.
Subiectul mediului înconjurător și al ecologiei este unul dintre cele mai discutate în Germania. Sistemul de reciclare este foarte strict, energia regenerabilă este tot mai utilizată. Vecinii mei au panouri solare nu doar pe acoperișuri, ci și la balcoane și la terase.
#7. Un echilibru între viața profesională și cea personală adesea dificil
Tânăra menționează că Germania este asociată de mulți doar cu muncă sau studii și mai puțin cu timp liber. Deși adaptarea și învățarea limbii pot dura mai mult, asta nu înseamnă că nu ai timp pentru hobbyuri sau alte activități.
Mariana zice că city-breakurile sunt îndrăgite, iar orice student(ă) sau persoană care muncește are posibilitatea să plece la sfârșitul săptămânii într-o excursie în Pădurea Neagră sau într-o scurtă vacanță în Franța sau Luxemburg.


Când a avut primul stagiu de practică, lucra 40 de ore pe săptămână, uneori chiar mai mult, însă sâmbăta vizita întotdeauna un oraș nou. Apropo, în acest material Mariana povestește cum poți vizita aproape 10 orașe cu doar 20 de euro, fiind student(ă) în Germania.






