Universitatea #diez. Cunoaște profesorii lui Bodgan Diaconu din Slovacia și cum a ajuns tânărul să iubească matematica în câteva luni

22788957_1928331447434383_2625080542237794907_n

Bogdan Diaconu învață Administrare Publică și Dezvoltare Regională la Universitatea Comenius din Bratislava, Slovacia. „Când am ieșit din autocarul Chișinău-Praga, având cu mine două genți mari și două rucsacuri pe spate, pe lângă oboseală, am înțeles că am ajuns într-un oraș tare drăguț”, ne povestea Bogdan într-un articol anterior. El își face studiile în limba slovacă, iar primul an este dedicat studierii limbii și cursurilor pregătitoare pentru specialitatea sa. Are patru materii de bază pentru început: matematica, logica, slovaca și engleza, iar în acest articol tânărul ne va face cunoștință cu profesorii săi.

Mă consider foarte norocos că am profesori interesanți, ambițioși și abili. Își iau lucrul în serios și se simte că își iubesc meseria și sunt interesați ca studenții nu numai să însușească bine materia dar și să progreseze în tot ceea ce fac. Dat fiind faptul că primul an studiez patru obiecte generale- matematica, logica, limba slovaca și limba engleză, dispun de patru profesori.

title898299418Limba engleză – Peter Guldan

„Putem discuta despre filozofie și sensul vieții”

Datorită personalității sale multilaterale și creative, deseori de la o lecție de engleză nu ieși numai cu un vocabular mai bogat dar și cu cunoștințe noi din mai multe domenii. Are o abordare unică și productivă la lecțiile sale. El ne ajută să ne perfecționăm limba engleză prin practică și asta pentru că mereu găsește metode interactive prin care îi implică în discuție chiar și pe cei mai timizi studenți. Fiecare lecție este unică în felul său, într-o zi putem avea discuții profunde despre problemele globale (climă, dezastre naturale, foame, educație), alteori putem discuta despre filozofie și sensul vieții, iar fiecare își expune punctul său de vedere. Sunt momente în care are loc chiar o dezbatere între mai multe grupuri de studenți, iar atunci poți observa cum Peter Guldan zâmbește cu plăcere deoarece știe că și-a îndeplinit menirea perfect și anume acea de a ne inspira să ne expunem opinia și să participăm activ în cadrul lecției. Chiar dacă majoritatea dintre noi cunosc limba engleză la perfecție și mulți aveau dubii la început dacă participarea la ore își merită efortul, după ce l-am cunoscut pe Peter cu toții ne-am schimbat opinia, ba chiar mai mult, nici nu privim asta ca pe o lecție, dar ca pe o întâlnire cu un prieten înțelept într-un grup de studenți din diferite colțuri ale lumii. Astfel avem nu doar posibilitatea de a ne perfecționa engleza, dar și mai mult, ne cunoaștem mai bine între noi și facem schimb de experiență culturală, toate acestea nefiind posibile fără implicarea și ingeniozitatea lui Peter Guldan.

title67742276
Limba slovacă – Katarina Chlpikova 

„Vorbim numai în slovacă pentru a ne deprinde mai repede și a face studierea limbii mai eficientă”

Cum am mai scris în articolul anterior, studiile la Universitatea Comenius le voi face în limba slovacă. Imaginați-vă că aveți la dispoziție 9 luni să învățați o nouă limbă, ba chiar mai mult să puteți scrie și gândi în limba slovacă nu mai rău ca oricare student slovac nativ. Sună dificil, așa-i? Așa gândeam și eu înainte să cunosc două profesoare care în mai puțin de două luni deja m-au învățat să comunic liber și să-mi expun gândurile clar. Este vorba despre Katarina Chlpikova și Zuzana Šablicová.

Katarina este una dintre cele mai pozitive profesoare de aici. Este mereu energică și nu reușești să te plictisești la orele ei. Are un simț al umorului foarte unic, iar dat fiind faptul că limba slovacă este o limbă veselă, deoarece posedă multe cuvinte haioase și neobișnuite asemănătoare cu cele din limba rusă – dispunem de o profesoară cu personalitatea perfectă pentru a ne ghida pe calea studierii acestei limbi cu un specific al său aparte. La lecțiile ei, învățăm gramatica și dezvoltăm vocabularul. Vorbim numai în slovacă pentru a ne deprinde mai repede și a face studierea limbii mai eficientă. Totuși când apare vreo neclaritate, spre exemplu nu înțelegem ce semnifică un anumit cuvânt, profesoara ne explică în engleză, alteori apelează la metode originale, gesticulează sau ne arată fotografii, video pentru a înțelege mai bine. Uneori studiind un nou capitol în gramatică, accesează câteva video pe youtube unde se explică regulile printr-o metodă mai simplă și pe înțelesul tuturor. Astfel procesul de învățare a limbii este extrem de eficient și interesant.

 

title583166995Limba slovacă – Zuzana Šablicová

„Ceea ce o deosebește sunt jocurile interactive pe care le organizează la lecție”

Dacă prima profesoară de limba slovacă apelează des la tehnologiile moderne pentru a face lecția mai eficientă, cealaltă profesoară are o metodă de predare diferită dar cu rezultate remarcabile. Zuzana Šablicová este mereu interesată de studenții săi și ne ajută practic în tot ce facem. Ceea ce o deosebește sunt jocurile interactive pe care le organizează la lecție. După ce am învățat spre exemplu douăzeci de cuvinte noi, ea aduce o jucărie de pluș în formă de minge și o aruncă studenților. Cine o prinde trebuie să spună rapid unul dintre cuvintele noi și să o arunce unei alte persoane. Astfel, ajungem să memorizăm mult mai rapid cantități mari de informație în scurt timp. Un alt joc interesant constă în aceea că Zuzana împarte fiecăruia câte un cartonaș pe care este scris un cuvânt. Apoi fiecare student iese în față și trebuie sa mimeze cuvântul care îl are pe cartonaș fără a vorbi, iar ceilalți trebuie să îl ghicească. Uneori suntem împărțiți în echipe și organizăm un fel de competiție în care fiecare încearcă să ghicească cât mai multe cuvinte. Ca rezultat avem o lecție în care toți participă, nivel mare de activitate, bagajul de vocabular mărit și cel mai important că toți vorbesc în slovacă indiferent cât de bine sau nu pot comunica. Cu alte cuvinte, implementăm teoria în practică și însușim în scurt timp ceea ce în mod normal ar lua luni sau ani.

title22848973
Matematica și Logica – Klara Kosárová

„Ne explică foarte detaliat fiecare calcul”

Voi fi sincer și vreau să recunosc că nu îmi plăcea și nu înțelegeam matematica în școală. O însușeam foarte lent și aveam multe lecții adiționale, dar practic fără folos. Totuși mare mi-a fost mirarea când am aflat că la universitate voi avea de învățat matematica pentru următorii doi ani. Nu pot spune că eram foarte entuziasmat, dar conștientizam că nu am de ales. Iar de aici vreau să vă povestesc despre cea mai calmă și răbdătoare profesoară care mă ajută nespus de mult să însușesc ceea ce nu am reușit în anii precedenți. Este vorba de Klara Kosárová. Presupun că unul din rolurile principale ale unui profesor este să trezească interesul elevului pentru materia sa. Dacă să luăm în considerare ambiția mea și apatia profundă față de matematică, aș spune că niciun profesor de matematică nu ar fi reușit să mă convingă contrariul. Dar totuși nimic nu este imposibil în viață, mai ales când dispui de răbdarea pe care o are profesoara mea de matematică și logică. Încă de la început am rămas surprins de felul în care Klara poate explica materia. Vorbește destul de încet, dar clar, din cauza asta în clasă e liniște și te poți concentra mult mai ușor. Mereu ne trece pe fiecare la tablă să rezolvăm exerciții, ne ajută și ne explică foarte detaliat fiecare calcul, de ce se face așa și care este sensul până în momentul în care înțelegem absolut totul. Din fericire sunt trecut la tablă foarte des, are grijă să fiu mereu focalizat și să se asigure că într-adevăr am înțeles ceea ce scriu. În așa mod, pot spune că a început să îmi placă matematica.

Profesorii menționați mai sus se uimeau de nivelul de pregătire și bagajul de cunoștințe pe care eu și colegii mei din Moldova le posedăm. De aceea dacă tot am vorbit despre profesori, aș vrea să mă folosesc de posibilitate și să le mulțumesc din suflet profesorilor moldoveni și turci (Bogdan a absolvit Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău), care m-au îndrumat și m-au susținut în drumul meu, dacă nu erau ei cu răbdarea și dragostea lor față de meserie, față de elevi, cred că nu aș fi avut ce să scriu.

Bogdan-200x200

Bogdan Diaconu, anul I, Universitatea „Comenius” din Bratislava

***

În cadrul acestui proiect, echipa #diez a decis să meargă într-un pas cu mai mulți tineri care și-au început în acest an studiile în diverse țări europene. Ei vor vorbi despre experiența lor din punctul de vedere al programului academic pe care au ales să-l studieze, de la subiecte, liste de lecturi, până la profesori sau activități extra-curriculare. Scopul nostru este să le oferim tinerilor de acasă o idee clară despre cum poate decurge și evolua o astfel de experiență.

Puteți cunoaște participanții aici și aici.

Într-un articol anterior puteți cunoaște profesorii Mihaelei Șerpi, care studiază la o universitate daneză, dar și pe cei ai Gabrielei Petrov, care urmează un curs de licență la o universitate austriacă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente