(video) Vrei să depui actele la medicină? Urmărește live evenimentul nostru de orientare în carieră despre acest domeniu

live

Vrei să-ți continui studiile la o universitate din Moldova, dar te pierzi prin informațiile oferite de site-urile oficiale ale universităților și nu știi la ce să te aștepți? Nu ai idee ce cursuri vei studia, unde vei putea face stagiul de practică, unde te vei putea angaja după absolvire și ai multe alte întrebări fără răspuns? Echipa #diez vine și în acest an cu 10 evenimente online la care vor participa câte trei invitați – un profesor, un specialist și un student – care îți vor răspunde la întrebările care te frământă despre o anumită specialitate. De asemenea, vom avea și șase evenimente speciale cu câte un invitat care are un job interesant pe piața din Moldova, așa încât să te informăm și să te ajutăm să iei o decizie în privința studiilor tale universitare. Urmărește mai jos evenimentul LIVE. 

În acest an, de asemenea, vom continua evenimentele noastre online, așa încât să rămânem cu toții în zona de siguranță. De aceea, te așteptăm să te alături evenimentului pe pagina noastră de Facebook (#diez partea română și cea rusă) sau pe paginile de Facebook MAIB Farmacia Felicia și Educație Online joi, 6 mai, începând cu ora 17.00.

Cel de-al doilea eveniment din această campanie îl dedicăm specialității Medicină. În calitate de invitați îi vom avea pe profesioniștii ce urmează.

# Gabriela Gorea – studentă în anul întâi la Facultatea de Medicină Generală, USMF. Este o tânără determinată, cu viziuni clare și principii definite. Aspiră să cunoască tainele medicinei și amalgamul de cunoștințe care urmează a fi descoperite pentru a obține o carieră de succes.

# Natalia Sturza – directoare generală a grupului de companii Felicia, una dintre cele mai mari rețele de farmacii din țară, cu peste 1 000 de angajați. Natalia știe să seteze obiective mari și să muncească cot la cot cu angajații săi pentru a le îndeplini, având un scop frumos – cel de a oferi tot ce e mai bun societății. A devenit parte a echipei Felicia în anul 2012 și, deja de cinci ani, împărtășește filosofia companiei și misiunea cu profundă responsabilitate socială.

# Marcel Abraș – prorector pentru activitate socială, conferențiar universitar în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, angajat în funcție de șef al Secției cateterism cardiac a Institutului de Cardiologie. Autor și coautor a peste 40 de lucrări științifice și metodico-didactice publicate în revistele științifice naționale și internaționale. A inițiat pentru prima dată în Republica Moldova metoda de tratament percutan de implantare a valvei aortale în 2019.

Taguri: #Merg la
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente