La ora 21:00 toate secțiile de vot de pe teritoriul țării au fost închise. PSRM a făcut primele declarații, mulțumind alegătorilor că au ieșit la vot și și-au îndeplinit funcția de cetățean.
„Mulțumim la toți cetățenii care ți-au exprimat votul, atât acelor de aici cât și celor de peste hotare. Le mulțumim în special alegătorilor noștri care au vot pentru PSRM. Acum scopul principal este să asigurăm corectitudinea numărării voturilor și transparența acestui proces”, a menționat Ion Ceban
De asemenea, Maxim Lebedinschii a vorbit și despre încălcările care au fost depistate pe parcursul zilei.
„Încălcările depistate vor fi evaluate pe parcurs, după aceasta vom vedea dacă alegerile pot fi declarate valabile sau nu”, a menționat acesta, referindu-se și organizarea alegătorilor din Transnistria.
Vedeți videoul cu declarații mai jos: