Cel mai vechi birou poștal din lume este de vânzare. Care este prețul acestuia

bbc
Foto: BBC.com

Cel mai vechi birou poștal din lume este de vânzare, filiala acestuia datând încă din anul 1712. Mult mult, oficiul, situat în orășelul Sanquhar, regiunea Dumfries and Galloway, Scoția, se vinde împreună cu o cabană cu trei dormitoare, o curte și unele clădiri la prețul de 275 de mii de lire sterline.

„Actualii proprietari ai acesteia, Nazra Alam, în vârstă de 67 de ani, și soțul ei, Manzoor Alam, în vârstă de 77 de ani, o conduc de mai bine de patru ani, dar acum intenționează să se pensioneze”, informează BBC.

Proprietarii speră să vină cineva să-l cumpere, căci este o adevărată moștenire a Scoției. Mai mult, aceștia susțin că ar fi păcat să se închidă.

Cuplul a preluat afacerea în iulie 2015 și au menționat că gestionarea acesteia a fost o călătorie remarcabilă.

„Ultimii cinci ani au fost o călătorie remarcabilă și m-am bucurat. Este o zonă frumoasă cu oameni drăguți și avem vizitatori din întreaga lume”, a spus Nazra Alam.

Oficiul poștal a declarat că se angajează să păstreze sucursala în viitor, iar unul dintre purtătorii de cuvânt al acesteia a mărturisit că oficiul poștal va colabora cu comunitatea locală pentru a încerca să găsească un nou maestru care să preia întreprinderea.

Întreprinderea rămâne a fi cel mai vechi oficiu poștal din lume care încă funcționează. A fost deschisă cu opt ani înaintea celui de-al doilea cel mai vechi oficiu poștal din lume, aflat în orașul Stockholm din Suedia, care a fost deschis în 1720, iar al treilea cel mai vechi oficiu poştal se află în Santiago, Chile, fiind deschis în 1772.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Iulia Vrabie
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente