Elevii din școlile profesionale au primit agende inovative pentru a-și monitoriza mai bine rezultatele școlare

formare
Foto: hrmanageronline.ro

Un nou instrument de monitorizare și documentare a procesului de instruire „Agenda formării profesionale” destinată elevilor din școlile profesionale, a fost prezentat public marți, 11 octombrie, în cadrul unui eveniment organizat la Școala Profesională nr.3 din Chișinău.

„Agenda formării profesionale” a fost elaborată în cadrul Proiectului-parteneriat de instruire a meșteșugarilor, realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, având scopul de a monitoriza procesul de învățământ în școlile profesionale, dar și pe parcursul practicii de producție.

Agenda a fost concepută pentru un an de studii și a fost editată într-un tiraj de 17, 880 exemplare pentru 44 de școli profesionale din toată țara. Elevii urmează să completeze și să noteze în agendă activitățile zilnice, inclusiv să realizeze desene, schițe, diagrame și alte elemente tehnice, care vor ajuta maiștrii să înțeleagă mai bine gradul de pregătire și însușire a materiei de către aceștia. Totodată, în agendă vor fi trecute referințele agenților economici din timpul practicii de producție.

Cristina Boaghi, viceministrul educației, a mulțumit partenerilor germani pentru această inițiativă și a felicitat elevii și profesorii pentru că beneficiază de un asemenea instrument de monitorizare a calității procesului didactic.

„Având la bază experiența Germaniei, cu tradiții seculare în învățământul profesional, am certitudinea că această Agendă reprezintă un instrument cu adevărat util și necesar în activitatea de zi cu zi a elevilor, maiștrilor și profesorilor. Ministerul Educației apreciază foarte mult inițiativele inovative, care contribuie la eficientizarea procesului de formare profesională, obiectivul nostru fiind să oferim elevilor o pregătire cât mai relevantă pentru piața muncii”, a spus aceasta.

La rândul său, Marionela Dabija, reprezentantul Proiectului-parteneriat de instruire a meșteșugarilor, a menționat că Proiectul va continua să sprijine modernizarea învățământului profesional tehnic din Republica Moldova și să fie alături de școlile profesionale în demersul lor de a oferi educație de calitate.

„Agenda formării profesionale” a fost tradusă din limba germană și adaptată procesului educațional din Republica Moldova, fiind pilotată timp de doi ani în cadrul a patru școli profesionale. Ea este disponibilă în limbile română și rusă la toate meseriile predate în instituțiile de învățământ profesional din țară.

img_6871

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente