(foto) Un tânăr din Moldova, stabilit în Dubai, creează cele mai „apetisante” clutch-uri

clutch eugen

Eugen Reabenykiy este un designer din Republica Moldova, care de cinci ani s-a axat pe design și stilistică fashion, iar prin intermediul acestei profesii lucrează la proiecte inedite peste hotare. Lucrările sale au ajuns populare și în țara noastră, fiind solicitate de multe femei datorită formelor și culorilor pe care le au accesoriile realizate de Eugen.

14446040_1408126895868069_4997213906174523474_n

Momentan, tânărul moldovean este implicat într-un proiect fashion în Dubai. „Este o nouă provocare de a construi și lansa un brand. Pe lângă asta, mai fac parte și dintr-un proiect social, în cadrul căruia încerc să explic publicului cum trebuie să arate un om îmbrăcat și dezbrăcat frumos. Acum doi ani am terminat însă un proiect fashion la Moscova, un proiect mai mult couture, care presupunea și accesorii, iar datorită proiectului am avut și incursiuni în domeniul accesoriilor și prelucrărilor couture la Paris. Tot la Paris am învățat cum se fac și clutch-urile, pe care ulterior le-am implementat și în colecții. Am făcut câteva clutch-uri și din numele meu, însă în acest caz am pus accent pe forme de măr care au rezultat în Apple Clutch-urile produse în serie limitată”, menționează stilistul fashion.

 

10501888_749499231782284_8913191377786390579_n

Eugen Reabenykiy

De fiecare dată când creez o rochie sau o colecție de rochii, ideea accesoriilor prinde contur în imaginația mea, pentru că orice ținută are nevoie de accente „gustoase”, care ar pune în valoare ceva ce nu este clar, însă e plăcut”, spune tânărul designer.

 

collage1

Eugen susține că de regulă îi ia cam cinci ore să meșterească un clutch, însă timpul de realizare depinde și de cât de complicat este modelul dorit. Apple Clutch-urile sunt realizate complet manual – de la țesătură până la asamblarea propriu-zisă a formei. La crearea acestor accesorii, designerul a folosit ca bază o țesătură de mătase colorată, prelucrată cu cloruri, apoi arsă și pictată cu vopsele acrilice, iar într-un final a rezultat o pânză colorată neobișnuit.

 

collage2

„Femeilor le plac foarte mult accesoriile, însă este important și cum le asortează. Unele femei le poartă doar pentru ca accesoriile să nu lipsească, altele însă le asortează pentru a crea o ținută frumoasă. Este important însă ca un clutch să fie continuarea sau punctul în ținuta pe care o poartă o persoană. La alegerea unui clutch, sfatul meu este de a nu face abuz de luciu sau culori care nu au nicio treabă cu restul ținutei”, adaugă moldoveanul.

 

collage3

Apple Clutch-urile au fost create în ediție limitată, doar cinci la număr, însă interesul pe care l-au provocat aceste accesorii în rândul femeilor, l-au făcut pe Eugen Reabenykiy să se gândească și la alte forme care s-ar putea să vadă lumina zilei în timpul apropiat.

 

13935061_1352807258066700_7211577089966736215_n

13699973_1342966719050754_8006114654069683315_n

13680524_1348261221854637_892554625626991782_n

În acest sezon, clutch-urile în formă de măr au fost foarte solicitate pentru că au o formă originală care pot fi asortate cu stilul casual, blue jeans sau cocktail.

A încercat mai multe profesii, de la pictor de costume scenice și filme/spectacole, la colecții vestimentare industriale și couture, acum însă Eugen Reabenykiy pune accent pe domeniul pret-a-porte de lux și couture deja de cinci ani.

În Moldova a fost implicat în mai multe proiecte pentru că își dorea să facă ceva bun în țară și să lucreze aici, însă a fost nevoit să își găsească rostul în altă parte, unde munca îi este apreciată.

 

collage

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente