Din nou e toamnă. Deschide-ți garderoba - e timpul să te gândești la ce ai mai călduț pe rafturi și care ținute ar putea să-i surprindă plăcut pe cei din jur. Din multitudinea ideilor îndrăznețe propuse anul acesta de către designerii renumiți, am evitat sclipiciul și transparența exagerată. Pentru că știm cât de mult ții la comoditate, dar vrei să-ți pui în evidență feminitatea, ți-am pregătit câteva idei de rochii practice, ce sunt în vogă anul acesta.

Rochie din catifea

rochii-de-catifea

Considerată mult timp drept o stofă de lux și îmbrăcată doar de către aristocrați, catifeaua revine astăzi pe mâna designerilor, fiind disponibilă tuturor celor care doresc să impresioneze prin eleganță și rafinament. O rochie de catifea e tocmai potrivită pentru o  ceremonie, o ieșire la teatru sau o cină romantică.

Rochie din piele

rochii-de-piele

Un alt trend al acestui sezon sunt confecțiile din piele. Variatele combinații de culori și forme pot transforma acest material atât într-o ținută sexy, cât și în alta foarte șic. O rochie din piele va atrage priviri oriunde ai merge.

Rochie retro

rochii-stil-retro

Tentația designerilor de a călători în timp scoate la iveală adevărate bijuterii vestimentare, uitate în garderobele bunicilor. Stilul retro te poate ajuta să arăți special fără prea mult efort, conferindu-ți originalitate și feminitate.

Rochie oversize

rochii-oversize

Dacă ții foarte mult la libertatea în mișcare și ești adepta unui stil casual sau sport, o rochie din categoria oversize ți se va potrivi de minune. Asortată corect și ajustată formelor tale, această piesă se va potrivi pentru plimbările zilnice, devenind o expresie cool a naturaleței tale.

Rochie cu volane

rochii-cu-volane

Fiind un artificiu iscusit, ce conferă volum și lejeritate oricărei ținute, volanele sunt folosite cu brio în acest sezon la diferite piese vestimentare și în diferite forme – atât la gulere și manșete, cât și la alte terminații. Rochia cu volane te va ajuta să-ți accentuezi forma corpului sau să ascunzi anumite imperfecțiuni.

Fii liberă să experimentezi și mândrește-te cu frumusețea ta!