(program) Festivalul Primăvara Europeană a Poeţilor 2015 începe la Chișinău

Dan_Writing_Poetry
Foto: PC: jornalggn.com.br

Uniunea Scriitorilor din Moldova organizează, în perioada 6 – 9 mai 2015, ediția a V-a a Festivalului Internațional „Primavara Europeană a Poeților”.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină participarea poeților Jan Willem Bos (Olanda), Jan H. Mysjkin (Belgia), Laure Hinckel (Franța), Adi Cristi, Corneliu Antoniu, Doina Ioanid (România) în cadrul manifestațiilor Festivalului Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”.

Câteva din acțiunile cele mai importante ale evenimentului:

# Simpozionul Internaţional „Dialoguri europene: poeţi şi traducători”;

# Simpozionul „Lucian Blaga: poetul și filosoful – 120 de ani de la naștere”;

# Simpozionul „Ioan Alexandru sau imnele bucuriei”;

# Simpozionul „Poetul Valentin Roșca – amiaza lucrurilor” (90 de ani de la naștere).

Proiectul se înscrie în agenda culturală europeană şi cuprinde o multitudine de acţiuni culturale, dedicate poeziei contemporane, acţiuni care se desfăşoară deja în mod tradiţional în majoritatea oraşelor din ţările UE.

Manifestațiile incluse în programul Festivalului urmăresc să readucă poezia în atenţia marelui public. Apariţia poeţilor în parcuri, în instituţiile de învăţământ, precum şi în faţa cititorilor din mediul urban şi rural are menirea de a spori interesul faţă de creaţia autorilor contemporani şi faţă de realizările de vârf ale poeziei româneşti.

PC: Facebook/ICR
PC: Facebook/ICR

PROGRAM:

6 mai

ora 10:00 –  Depunere de flori la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române.

ora 11:00 – Deschiderea Festivalului Internațional Primăvara Europeană a Poeţilor 2015. Arcadie Suceveanu, președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Prezentarea invitaților: Jan Willem Bos (Olanda), Jan H. Mysjkin (Belgia), Laure Hinckel (Franța), Christian W. Schenk (Germania), Ognian Stamboliev (Bulgaria), Lilya Gazizova, Rais Thvatullin (Tatarstan), Robert Adam (ICR Bruxelles), Liviu Ioan Stoiciu, Doina Ioanid, Daniel Corbu, Aurel Ștefanachi, Adi Cristi, Corneliu Antoniu, Ion Deaconescu, Nicolae Panaite (România), Ilie T. Zegrea (Cernăuți).

Simpozionul Internaţional „Dialoguri europene: poeţi şi traducători”. Participă: Jan Willem Bos, Jan H. Mysjkin, Laure Hinckel, Christian W. Schenk, Ognian Stamboliev, Lilya Gazizova, Rais Thvatullin, Robert Adam, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Ioanid, Aurel Ștefanachi, Adi Cristi, Corneliu Antoniu, Ion Deaconescu, Ilie T. Zegrea, Arcadie Suceveanu, Vladimir Beșleagă, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Spiridon Vangheli, Ion Mărgineanu, Tatiana Ciocoi, Ludmila Zbanț, Elena Prus, Leo Butnaru, Miroslava Metleaeva, Emilian Galaicu-Păun, Ivan Pilkin s.a. Moderator: Robert Adam.

Lansări de carte:

Engel in het raam op het oosten. Hedendaagse poëzie uit Roemenië, Poeme de Mircea Ivănescu, Constantin Abăluţă, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Dinu Flămând, Mircea Dinescu, Nichita Danilov, Alexandru Muşina, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Daniel Bănulescu şi Ruxandra Cesereanu. Traducere în neerlandeză de Jan H. Misjkin.
Editura Poezie Centrum, Gent, 2010.

Voor de prijs van mijn mond. Hedendaagse poëzie uit Roemenië. Poeme de Nina Cassian, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Nora Iuga, Ion Mureşan, Mircea Cărtărescu, Lucian Vasilescu, Doina Ioanid, Cosmin Perţa, Claudiu Komartin şi Ofelia Prodan. Traducere în neerlandeză de Jan H. Misjkin.
Editura Poezie Centrum, Gent, 2013.

Een van bloed met besneeuwde blaadjes (Floare de sânge cu petale ninse). Hedendaagse poëzie uit de Republiek Moldavië. Poeme de Arcadie Suceveanu, Vasile Gârneţ, Teo Chiriac, Grigore Chiper, Nicolae Spătaru, Irina Nechit, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Diana Iepure şi Aura Maru. Traducere în neerlandeză de Jan H. Misjkin și Jan Willem Bos.
Editura Poezie Centrum, Gent, 2015.

Lumina ultimei zile. Poezie flamandă contemporană. Poeme de Renaat Ramon, Claude van de Berge, Leonard Nolens, Stefan Hertmans, Miriam van Hee, Hilde Keteleer, Jan H. Mysjkin, Johan de Boose, Dirk van Bastelaere, Paul Bogaert, Michaël Vandebril, Els Moors, David Troch, Delphine Lecompte şi Lies van Gasse, 2014. Traducere în română de Jan H. Misjkin și Doina Ioanid.
Editura Poezie Centrum, Gent, 2014.

Christian W. Schenk. Suferind tăcerea. Editura Tipo Moldova, Iași, 2015.

Nicolae Dabija. Diritto all’errore (Dreptul la eroare), Italia.

Poeți din Moldova. Antologie în limba tătară. Traducere de Lilya Gazizova și Rais Thvatullin.

Lilya Gazizova. Casablanca. Editura Tipo Moldova, Iași, 2015.

Poeţi basarabeni la Paris: Silvia Goteanschii, DRAMATURGIE DES CORDES LUISANTES, traduit du roumain par Jocelyne Blanchard, Ed. Vinea, 2015; Margareta Curtescu, Bălți (Moldova): POÈMES OBLIQUES, traduction du roumain: Victoria Sicorschi; postf. Aliona Grati, Ed. Vinea, 2015; Radmila Popovici, Chișinău: ISEULT ARRIVE, traduction du roumain: Olivier Martin-Grâce; pref. Șerban Foarță; postf. Nina Corcinschi; Ed. Vinea, 2015; Dumitru Crudu, „ACVIKA”, traduction du roumain par Jocelyne Blanchard, Ed. Vinea, 2015. Cărțile au fost lansate în premieră la Salon du Livre, martie 2015.

Moderatori: Teo Chiriac, vicepreședinte al USM, Jan Willem Bos.

Lansarea Editurii ALFA, Iaşi.

Prezentarea colecţiei „Sublima carmina” cu participarea poetului şi editorului Nicolae Panaite.
Vladimir Maiakovski. Vioara şi ceva nervi, Editura „Alfa”, Iaşi, traducere în română de Leo Butnaru.
Marina Ţvetaeva. Singură în noapte, Editura „Alfa”, Iaşi, traducere în română de Leo Butnaru.
Velimir Hlebnikov. Legea scrânciobului, Editura „Alfa”, Iaşi, traducere în română de Leo Butnaru.

Prezintă: Leo Butnaru
Sala cu oglinzi a USM

Simpozionul „Lucian Blaga – poetul și filosoful”
(120 de ani de la naștere)

ora 15:00 – Sesiune de comunicări:
# Maria Șleahtițchi –„Elegiacul Lucian Blaga”;
# Anatol Moraru – „Lucian Blaga între „huma cerească” și drama cunoașterii raționale;
# Maria Pilchin – „Lucian Blaga sau alteritatea ca exercițiu cultural”;
# Victoria Fonari – „Lucian Blaga în fața Sfinxului”;

Moderator: Arcadie Suceveanu, președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Sala cu Oglinzi a USM

ora 16:00 – Lansări de carte:

Daniel Corbu. Rostirea postmodernă. Generația poetică 80 în literatura română, Editura Princeps Multimedia, 2014;

Liviu Ioan Stoiciu. La fanion, Editura Rafet, București, 2015;

Ilie T. Zegrea. Deschideți fereastra că ninge, Editura Lumina, Chișinău, 2014;

Silvia Caloianu. Cântec în stația zoo, Editura Vinea, București, 2014;

Margareta Curtescu, În piața Dante, Editura Vinea, 2014.

ora 16:30 – Podium poetic. Recital susţinut de participanţii la Festival.
Moderator: Grigore Chiper.
Terasa USM

7 mai

ora 11:00  „Desant poetic” în şcoli şi facultăţi:
Universitatea de Stat din Moldova. Responsabil: Arcadie Suceveanu.
Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Responsabil: Nicolae Spătaru.
Universitatea „Alecu Russo”, Bălți. Responsabil: Grigore Chiper.
Biblioteca „Tudor Arghezi”. Participă elevii de la Liceul Teoretic „Sfinţii Kiril şi Metodiu“ și studenții de la Universitatea Slavonă. Responsabil: Miroslava Metleaeva.
Liceul Academiei de Științe a Moldovei. Responsabil: Dumitru Crudu.

Colocviul „Ioan Alexandru sau imnele bucuriei”

ora 14:00 –  Sesiune de comunicări:
# Nicolae Dabija – „Ioan Alexandru şi Basarabia”.
# Valeriu Matei – „Ioan Alexandru – poetul imnic și neoromantic”;
# Andrei Țurcanu –„Ioan Alexandru între sărbătorile primordiale”;
# Ana Bantoș –„Ioan Alexandru. Particularități ale redefinirii lirismului românesc postbelic”;

Moderator: Ana Bantoș.
Sala cu Oglinzi a USM

ora 15:00 – Lansări de carte:

Ion Hadârcă. Lira din acvariu, Editura Cartier, Chișinău, 2014;

Emanuel Alexandru. Verde regal, Editura Arc, 2014;

Arcadie Suceveanu. Ferestre stinse de îngeri, Editura Prut, 2014;

Efim Tarlapan. Două florilegii unice (Antologia parodiei româneşti; Antologia de epigramă străină), Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2014.

Efim Tarlapan. De la Nistru pân’la… Nisa, tot românu’ râsu-mi-s-a, Casa de editură Dokia, 2014.

Doina Ioanid. Cusători, Editura Cartea Românească, 2013;I

Adi Cristi. Aproapele meu, Dumnezeu, Editura 24:Ore, Iași, 2014;

Maria Pilchin. Poeme pentru Ivan Gogh, Editura Paralela 45, Pitești, 2015;

Svetlana Corobceanu. Rozariu, Editura Arc, Cișinău, 2014.

Notă: Autorii își vor prezenta succint cărţile și vor citi 1 – 2 poeme.

ora 16:00  – Podium poetic. Recital susţinut de participanţii la Festival.
Moderator: Teo Chiriac.
Sala cu Oglinzi a USM

8 mai

Simpozionul „Valentin Roșca – amiaza lucrurilor”
(90 de ani de la naștere).

ora 11:00 – Sesiune de comunicări:
# Lucia Țurcanu –„Valentin Roșca – un poet artizan”;
# Ion Ciocanu – „Valentin Roșca – mereu ucenic, maestru al versului românesc”;
# Vitalie Răileanu – „Valentin Roșca – po(i)etica versului”.

Lansarea volumului „Amiaza lucrurilor” de Valentin Roșca (colecția Primăvara Poeților), Editura Arc, Chișinău, 2015.
Revista Contrafort, nr. 5/2015, cu un supliment special consacrat Festivalului Primăvara Europeană a Poeților 2015. Prezintă Vasile Gârneț (director), Vitalie Ciobanu (redactor-șef);
Prezentarea colecției „Opera omnia” a editurii Tipo Moldova (Iași) cu participarea scriitorului și editorului Aurel Ștefanachi: Lilya Gazizova, Ferestre spre grădină; Christian W. Schenk. Suferind tăcerea; Leo Butnaru. Avangarda ucraineană (antologie); Vadim Bacinschi, Poeme; Mircea A. Diaconu. Poezia română postbelică; Nicolae Bacalbașa, Greața, frica și fofilarea (Colecția Publicistică); Gheorghe Bacalbașa. Domiciliu obligatoriu și Instituția (Colecția Romanul de azi).
Alte lansări:
Cartea poeziei – 2014, Editura Arc, 2014. Recital susţinut de poeţii antologaţi. Prezintă Mircea V. Ciobanu, unul dintre antologatori.
Ion Vatamanu. Contur de meditație (colecția Primăvara Poeților), Editura Arc, Chișinău, 2015.
Notă: Autorii își vor prezenta succint cărțile și vor citi 1 – 2 poeme.

Moderatori: Arcadie Suceveanu, Vitalie Răileanu.
Biblioteca „Onisifor Ghibu”

ora 16:00 –  Decernarera premiilor Festivalului Internațional Primăvara Europeană a Poeţilor 2015.
Sala cu Oglinzi a USM

9 mai

ora 08:00 – Plecare la Soroca.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente