Siria a recunoscut că are arme chimice, dar nu de la Rusia

photo_1372882196560-1-HD
Foto: Assad despre situația din Siria în cadrul unui interviu la Foxnews PC: foxnews.com

Assad, al cărui interviu a fost realizat la Damasc marți, a declarat că desființarea acestui arsenal ar costa „un miliard de dolari” și va dura cel puțin un an. Rusia și-a luat angajamentul să participe la distrugerea acesora.

Președintele sirian a recunoscut că „aderând săptămâna trecută la un tratat internațional asupra armelor chimice”, Siria și-a dat acordul „să se debaraseze de aceste arme, pentru a le distruge”.
Președintele sirian a mai afirmat că țara sa „nu este în război civil”, ci atacată de „zeci de mii de jihadiști”: „Ce pot să vă spun este că 80%—unii spun 90%, nu avem date precise—dintre acești teroriști sunt membri ai Al Qaida și filialelor sale”. Assad i-a sugerat lui Obama „să asculte bunul simț al poporului” său.
El a mai afirmat că atacul cu arme chimice de pe 21 august a fost comis de rebeli și nu de forțele sale armate. Rusia, un aliat al Siriei, și Statele Unite au încheiat sâmbătă un acord la Geneva asupra desființării arsenalului chimic sirian.

Șeful administrației prezidențiale ruse, Serghei Ivanov, a afirmat miercuri că fosta Uniune Sovietică nu i-a livrat niciodată Siriei ogive cu gaz sarin, transmite agenția RIA Novosti.

”Uniunea Sovietică n-a livrat niciodată ogive cu gaz sarin în Siria”, a declarat înaltul responsabil rus la încheierea unei reuniuni a Clubului de la Valdai. Conform datelor ONU, rachetele găsite au avut inscripționat ceva cu litere ale alfabetului rus.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente