Soarta Siriei în mâinile marilor puteri

SYRIA-CONFLICT
Foto: Marile puteri au decis să constrângă și mai mult Siria. PC: andrewsullivan.com

Preşedintele francez François Hollande şi şefii diplomaţiilor din SUA şi Marea Britanie, John Kerry şi William Hague, au apreciat luni că este „esenţial” să se ajungă la o „rezoluţie puternică şi constrângătoare” la ONU în privinţa Siriei.

„SUA, Marea Britanie, Franţa, noi dorim să obţinem de la Consiliul de Securitate al ONU în următoarele zile o rezoluţie puternică”, a declarat ministrul francez în cadrul unei conferinţe de presă alături de omologii săi american John Kerry şi britanic William Hague.
„Presiunea este asupra regimul de la Damasc pentru ca ei să aplice integral acest acord. Lumea trebuie să fie pregătită să suporte consecinţele dacă ei nu o fac”, a întărit William Hague.

A venit timpul nu să convingem, ci să obligăm opoziţia siriană să ia loc la masa negocierilor, a declarat luni ministrul afacerilor externe rus, Serghei Lavrov, la finalul întrevederii avute la Moscova cu omologul său egiptean Nabil Fahmy, informează Itar-Tass.

„Folosim mereu cuvântul „a convinge” opoziţia siriană să ia parte la conferinţa Geneva-2. Poate a venit timpul să începem să folosim alt verb – „a obliga” opoziţia să ia parte la conferinţă”, a spus şeful diplomaţiei ruse.

Taguri: #SUA
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente