Echipa RoboRangers a reprezentat Republica Moldova la FIRST LEGO League Hong Kong Invitational Championship 2026, unde a concurat alături de 116 echipe internaționale și a obținut locul III la categoria International Teams în cadrul Champions Award. De asemenea, echipa a fost desemnată finalistă la categoria Robot Performance.
Competiția s-a desfășurat pe 11 și 12 iulie și a reunit echipe de tineri pasionați de robotică din mai multe țări, care și-au testat abilitățile de programare, inginerie, colaborare și rezolvare creativă a problemelor.
La finalul competiției, echipa din Republica Moldova a obținut două premii:
# Robot Performance Finalist Distinction;
# Locul III – Champions Award (categoria International Teams).
Performanța de la Hong Kong (regiune autonomă specială a Chinei), vine după un alt rezultat obținut de RoboRangers la nivel internațional. Anterior, echipa a participat la competiția FIRST Tech Challenge din cadrul Istanbul Premier Event 2026, unde a obținut Inspire Award 2 unul dintre cele mai prestigioase distincții din FIRST Tech Challenge.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.






