(foto) Cine sunt câștigătorii concursului „Pictures of the Year International”, la categoria „Portrete” (V)

collage

Concursul fotojurnalistic internațional „Pictures of the Year International” (POY) se află la cea de-a 75 ediție de decernare a premiilor pentru cele mai reușite imagini ale anului 2017. Câștigătorii au fost clasificați după mai multe categorii și domenii. Echipa #diez vă prezintă, în mai multe serii, toate fotografiile premiate la acest concurs.

În cea de-a cincea serie, vom prezenta imaginile câștigătoare la categoria „Portret” (Portrait)

# I loc. Asger Ladefoged/ Berlinske. „Dacă ne vom întoarce, ei ne vor ucide”

„Am văzut cum unchiul meu a fost împușcat de armata din Myanmar chiar în fața mea. Dacă ne vom întoarce, ei ne vor ucide și pe noi.”  Rahima Katun, în vârstă de 40 de ani, a fugit cu soțul ei și cu trei copii din Myanmar în Bangladesh, la începutul lunii septembrie 2017, din cauza războiului din țară.

#II loc. Mads Nissen / Politiken / Panos Pictures

Hazrat Ali, un băiat de 16 ani, care făcut un drum lung din Afganistan până în UE, unde spera să ajungă în Ungaria. El și alte sute de imigranți, mulți dintre ei minori și neînsoțiți de adulți, au fost blocați în Belgrad, Serbia, pe timp de iarnă și au așteptat mai multe zile pe frig insuportabil și în condiții inumane ca să treacă ilegal în UE.

#III loc. Cesar Dezfuli. „Pasagerii”

Marea Mediterană, 1 august 2016. Amadou, în vârstă de 16 ani din Mali, a dat acordul de a i se face o fotografie portret, înainte cu câteva minute de a fi salvat de o navă oferită de ONG-ul lui Jugend Rettet. Pe 1 august, 118 persoane au fost salvate dintr-o barcă de cauciuc care plutea pe Marea Mediterană. În anul 2016, 181.436 de migranți au fost salvați, în timp ce 4.576 și-au pierdut viața.

#Premii de excelență

Mike Belleme. „Sonny și Fabian

Amfibia Fabian pozează pentru un portret în mașina lui Sonny, într-o parcare din Asheville, Carolina de Nord, miercuri, 15 august 2017. Sonny trăiește în RV și călătorește prin toată țara. Toate serile bărbatul le petrece în mașina lui. În acea seară, un om îmbrăcat într-un costum de crocodil a urcat în vehicul pentru a se odihni.

Olmo, Calvo. Rohiancii fug de genocid

Shaha Jahana are 40 de ani și potrivit lui, armata din Myanmar a dat foc satului în care locuia, pentru a expulza întreaga etnie Rohingya de acolo. Acesta s-a adresat și și-a vindecat rănile (arsurile) la spitalul din Cox’s Bazar, Bangladesh.

Allison Joyce / Getty Images AsiaPac. Fără titlu

Jamalida, o tânără de 16 ani a fost fotografiată în timp ce se afla în lagărul de refugiați din Kutalong Rohingya din Cox’s Bazar, Bangladesh. Jamalida a venit în Bangladesh din satul Shilkhali din Myanmar. Ea spune că într-o zi, militarii au atacat satul ei natal. Inițial ei au ocupat moscheea și au început să bată ori să omoare toți oamenii care veneau acolo. „Într-o zi, aceștia au intrat în casa noastră, nu am putut fugi. M-au prins și mi-au legat mâinile și picioarele cu o frânghie. Timp de trei ore, 4 soldați m-au violat până mi-am pierdut conștiința. Când m-am trezit, am fugit în Bangladesh, unde am ajuns într-o tabăra de refugiați din Kutalapong.

Constantin Zavrazhin/ Președintele Rusiei Vladimir Putin

Președintele rus, Vladimir Putin, participă la o ceremonie de depunere a florilor la mormântul unui soldat necunoscut, marcând Ziua Apărătorului Patriei din Moscova.

Au fost anunțați câștigătorii concursului „Pictures of the Year International 2017”, la categoria „Imagini de la fața locului” (I)

Au fost anunțați câștigătorii concursului „Pictures of the Year International”, la categoria „Știri generale” (II)

Cine sunt câștigătorii concursului „Pictures of the Year International”, la categoria „Impactul calamităților naturale în 2017” (III)

Cine sunt câștigătorii concursului „Pictures of the Year International”, la categoria „Istorii în imagini din ziarele locale” (IV)

POY este cel mai vechi și prestigios concurs fotojurnalistic lume. Anual, POY premiază cele mai bune proiecte foto-jurnalistice și materiale multimedia. De asemena, Concursul „Pictures of the Year International”stimulează participarea cetățenilor simpli din toată lumea la realizarea proiectelor foto documentare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente