Numărul persoanelor care au probleme cu infecții respiratorii este în creștere. Cum vă puteți proteja

raceala
Foto:Kelly Sikkema

În ultima săptămână, în perioada 13 – 19 decembrie, la numărul unic de urgență 112, solicitările legate de infecțiile respiratorii sunt în creștere cu aproximativ 20 %, comparativ cu săptămâna precedentă. Media zilnică înregistrată la numărul de urgență reprezintă numărul de 156 de apeluri privind cazurile de afecțiuni respiratorii.

În perioada rece a anului, infecțiile respiratorii acute sunt afecţiuni deosebit de răspândite, prezente la persoanele de toate vârstele, cu manifestări clinice foarte variate ca formă şi gravitate în funcţie de gradul de intoxicaţie şi nivelul arborelui respirator afectat.

Pentru a vă proteja de aceste infecții este necesar:
# să evitați spațiile închise și aglomerate;
# dacă aveți simptome de răceală de tip strănut, tuse, febră păstrați distanţa faţă de alte persoane pentru a nu le infecta;
# purtați mască în spațiile închise și aglomerate;
# evitați să vă atingeți ochii, nasul, și gura;
# adresați-vă  la timp după asistenţă medicală.  

Totodată, la numărul de urgență 112, sunt înregistrate zilnic sute de solicitări privind indexul de caz – copil bolnav. În luna decembrie, numărul de apeluri privind cazurile medicale, copil bolnav, a înregistrat o medie zilnică de 540 de apeluri. În ultima săptămână, sistemul informațional automatizat al Serviciului 112 a recepționat un număr de aproximativ 4 000 de apeluri referitoare la cazurile – copil slăbit cu simptome neclare, copil agitat cu temperatură, copil slăbit cu dispnee, iritat sau febră, tuse, copil febril, dificultăți la deglutiție, inconștient, copil bolnav, gât roșu, suspiciuni de corp străin în căile respiratorii.

În luna noiembrie, anul în curs, la 112, au fost preluate peste 10 000 de solicitări legate de cazurile medicale privind intervențiile – copil bolnav. 

Dacă aveți în grija voastră copii, vă recomandăm să citiți acest articol, unde veți găsi o serie de sfaturi pentru a trece mai ușor peste actuala viroză.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente