Lasă mașina acasă. Astăzi este marcată Ziua europeană fără mașini

19398830783_187efe6ca6_z
Foto:Dinu Bubulici

Astăzi, 22 septembrie, este marcată Ziua europeană fără mașini pentru promovarea de alternative la automobilul personal sau de serviciu, scrie Agerpres.

Ziua europeană fără mașini, inițiativă a Comisiei Europene și promovată de Uniunea Europeană, a început să fie marcată în mai multe orașe de pe continentul european din 1999. Ideea a câștigat teren și în alte părți ale lumii, în orașe precum Seul, Tokyo, Montreal. În 2000, acțiunea  fost denumită de către Comisia Europeană „Săptămâna Europeană a Mobilității”.

În tot mai multe orașe se desfășoară numeroase acțiuni de-a lungul unei săptămâni, care se încheie la 22 septembrie, cu Ziua europeană fără mașini, cunoscută astăzi și ca Ziua mondială fără mașini sau Ziua fără mașini, datorită extinderii la nivel mondial.

Statisticile arată că gazele de eșapament sunt principala sursă de poluare a marilor orașe, care afectează dramatic sănătatea oamenilor și contribuie semnificativ la efectul încălzirii globale. În lume, peste un miliard de oameni inspiră aer foarte poluat, în special cu monoxid de carbon și dioxid de sulf, gaze rezultate din procesele industriale. Creșterea spectaculoasă a numărului de autovehicule a dus la multiplicarea efectelor negative asupra planetei și implicit asupra oamenilor.

Dacă nu ai o bicicletă, află de pe #diez unde poți închiria una, precum și alte detalii despre ce înseamnă o călătorie pe bicicletă în Chișinău.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente