Liceenii își vor alege singuri disciplinele? Când vom avea curricula noi și ce este Planul-cadru inovator

scoala elevi clasa
Foto:Primăria Chișinău

Până la finalul acestui an școlar, specialiștii în educație vor elabora curricula noi pentru disciplinele școlare. În cadrul emisiunii „Vorbim la pauză”, ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că acestea vor fi evaluate și discutate pe parcursul primului semestru al anului de studii 2025/2026. Ulterior, din anul 2027, curricula vor fi implementate doar în câteva licee.

Una dintre schimbările care ne așteaptă din anul de învățământ 2025/2026 în școlile cu o singură clasă de liceu de a X-a este că va fi implementat profilul general. Potrivit ministrului, vor fi studiate atât discipline de la profilul real, cât și discipline de la profilul umanist. Totuși, vor fi mai multe ore de materii la profilul real. În clasa a XII-a, elevii care vor studia la profilul general vor alege disciplinele la care doresc să susțină bacul – cele de la profilul real sau cele de la profilul umanist.

Dan Perciun a menționat că, din anul 2026/2027, vor avea posibilitatea și restul instituțiilor, cu mai multe clase de liceu, să implementeze profilul general.

Dan Perciun, ministrul educației și cercetării

Pe lângă profilul general, Ministerul Educației și Cercetării propune și Planul-cadru inovator. Scopul acestuia este de a oferi elevilor de liceu flexibilitate mai mare în alegerea disciplinelor. Liceenii vor urma patru discipline de bază – limba și literatura română, limba străină I, matematică, istoria românilor și universală – care în total vor avea 16 ore. Celelalte 15-16 ore vor fi la materii pe care fiecare elev și le va alege singur.

Dan Perciun, ministrul educației și cercetării

Potrivit lui Perciun, sunt câteva instituții care au acceptat acest plan-cadru. Școlile vor avea parte de suport metodologic și mentorat. Pentru ca o instituție să poată avea acest plan, trebuie să obțină decizia consiliului profesoral, dar și să adune opiniile elevilor și a părinților, de exemplu, printr-un minireferendum. De asemenea, e important ca instituțiile să aibă circa 60 de elevi în clasa a X-a pentru a se asigura că cel puțin 10 elevi vor alege să studieze câte o disciplină.

Deocamdată, de această opțiune vor beneficia cinci licee.

Pentru celelalte școli, MEC se gândește să le ofere posibilitatea de a se profila. Cu alte cuvinte, școala va alege să aibă un profil, de exemplu mate-fizică sau chimie-biologie. Astfel, școlile vor fi axate pe studiul anumitor discipline.


Amintim că schimbările care ar putea apărea în sistemul de învățământ general până în anul 2027 se referă la reducerea numărului de obiecte de studiu, la posibilitatea elevilor de a alege ce vor să învețe în funcție de capacitățile și interesele lor de viitor și la comasarea mai multor discipline.

Una dintre modificări, pentru școlile care își vor dori să încerce această schimbare, presupune că în anul 2027, din clasa a V-a până în clasa a VII-a, fizica, biologia și chimia ar putea să nu mai fie studiate separat, ci comasat în disciplina „Științe”.

De asemenea, mediile de absolvire ale elevilor ar putea fi calculate în baza notelor de la cinci discipline.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente