De-a lungul anilor România a fost marcată de mai multe proteste organizate de studenți. Fie că vorbim despre mișcările antisemite din perioada interbelică, de acțiunile împotriva comunismului și de represiunile împotriva intelectualilor sau ne apropiem de revoluția din 1989, cert este că de cele mai multe ori anume protestele studențești au reușit să schimbe lucrurile. #diez a cercetat pentru ce s-a protestat în sistemul educațional din România în ultimii 100 de ani și în continuare îți vom spune care evenimente au marcat țara vecină.
Când ne gândim la societatea românească din perioada 1926-2026, trebuie să evidențiem cele trei mari etape definitorii:
# perioada interbelică;
# perioada comunistă;
# perioada post-1989.
Colaj: #diez
Dacă după 1989 tinerii din România au început să iasă tot mai des în stradă, în comunism situația era diferită. Atunci protestele erau reprimate dur de către autorități, lucru care nu se întâmpla nici în perioada interbelică, acolo unde mișcările aveau mai degrabă un caracter politic.
Proteste care au marcat sistemul educațional din România în perioada interbelică
În studiul „Antisemitul universitar în România (1919-1939)”, editat de istoricul Lucian Nastasă, sunt evidențiate protestele care au marcat sistemul de învățământ superior din țara vecină în acea perioadă. Aceste evenimente au fost strict legate de ideologie și naționalism. Ce înseamnă concret asta? După Primul Război Mondial și formarea României Mari, numărul studenților evrei din universitățile românești a crescut considerabil, mai ales în centre universitare precum Cluj, Iași sau București. Această schimbare a alimentat tensiuni naționaliste și resentimente în rândul unei părți a studenților și profesorilor români.
Astfel, universitățile au devenit epicentre ale antisemitismului, acțiune ostilă față de evrei, unde au apărut:
# violențe între studenți;
# proteste și boicoturi;
# presiuni pentru excluderea evreilor.
Nu era vorba doar de ideologie, ci de acțiuni directe împotriva studenților evrei.
Un concept central al acestei perioade era ideea de limitare a accesului evreilor la educație prin:
# cereri pentru introducerea unui numerus clausus, respectiv limitarea proporției studenților evrei;
# segregarea în săli de curs;
# tratament diferențiat la examene.
Așadar, protestele studențești de la Oradea din decembrie 1927 au reprezentat unul dintre cele mai violente episoade de antisemitism universitar din perioada interbelică în România, manifestate în timpul Congresului Uniunii Naționale a Studenților Creștini Ortodocși. Ziarul „Neamul Românesc” a numit aceste eveniment „Turburările de la Oradea” și a accentuat că de vină nu este studențimea, ci Guvernul și politicile publice din ultimii ani.
La București protestele s-au desfășurat încă la începutul anilor 1920, iar la Iași, în această perioadă, s-a remarcat legionarul Corneliu Zelea Codreanu. Acesta, alături de alți colegi de ai săi, s-a bucurat de sprijinul și protecția pe care le-au avut din partea unor profesori universitari datorită activismul lor antisemit, și nu numai, în cadrul societăților studențești și în afara lor. Ulterior, studenții care au protestat împotriva evreilor au devenit fondatorii mișcării legionare din România, protestele fiind, de fapt, un prim pas în implicarea acestora în politica extremistă.
Te întrebi dacă au fost satisfăcute cerințele studenților români în această perioadă și de unde venea ura lor față de evrei? Hai să le luăm pe rând.
Așa cum descrie Carol Iancu în studiul menționat mai sus, românii își motivau ura față de evrei prin „situația materială superioară nouă”. De asemenea, românii se plângeau că evreii le ocupă locurile la facultate. Acest lucru a fost descris și de istoricul Francisco Veiga în „Istoria Gărzii de Fier 1919-1941”.
Conform descrierii făcute de doctorul în filosofie Sorin Lavric în cartea „Noica și Mișcarea legionară”, la Cluj un protest violent ar fi izbucnit după ce membrii comunității evreiești au refuzat să lase cadavrele de evrei să fie disecate la orele de anatomie. Drept răspuns, studenții creștini au spus că nu vor mai diseca niciun cadavru de creștin.
Noi, studenții anului întâiu de la facultatea de medicină din Cluj, observând lipsa totală a cadavrelor evreiești din sălile de disecție și cum numărul studenților israeliți e în majoritate covârșitoare, cu onoare vă rugăm să binevoiți de a interveni pe lângă Comunitatea israelită pentru ca aceasta să facă pentru știință aceleași sacrificii față de credințele religioase, cum noi creștinii le-am făcut și le facem.
ziarul „Neamul Românesc” din 18 noiembrie 1922
Chiar dacă episodul cu cadavrele s-a întâmplat cu patru ani înainte de 1926, acesta este important de menționat, pentru că mișcarea antisemită a studenților din România a început mai devreme de perioada analizată de #diez.
Cerințele studenților români în legătură cu evreii, conform lui Nastasă, nu au fost satisfăcute la începutul anilor 1920. Comparativ cu alte țări, România nu a adoptat formal o lege explicită de tip numerus clausus și a evitat acest termen. Cu toate acestea, în practică s-au introdus lucruri care produceau același efect:
# descurajarea sistematică a studenților evrei;
# presiuni asupra comisiilor de admitere;
# proteste și acțiuni de violență.
Ulterior, în perioada guvernului lui Octavian Goga a început o politică antisemită oficială, adoptându-se măsuri legislative menite să excludă evreii din viața publică, economică și profesională a României. Deși guvernarea a fost scurtă, aceasta a pus bazele juridice ale discriminării antisemite în România începută de studenți și profesori universitari.
Puținele, dar importantele proteste din România comunistă
Când vorbim despre România din perioada comunismului, este important să menționăm, de la bun început, faptul că toate formele de mișcare studențească erau interzise. Cu toate acestea, statul a creat două organizații „oficiale”, singurele legale pentru studenți. Este vorba despre Uniunea Tineretului Comunist (UTC), care s-a transformat ulterior în Uniunea Tineretului Muncitor (UTM) și Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România (UASCR).
Studenții români protestau în perioada comunistă din motive politice, sociale și culturale, de obicei împotriva controlului strict al statului și a restricțiilor asupra vieții universitare. În această perioadă mii de studenți au fost persecutați pentru convingerile lor, iar toate încercările de opunere împotriva regimului erau anihilate rapid. Au existat greve studențești între 1946 și 1948, însă ulterior orice mișcare a fost înăbușită.
Unicul protest studențesc de amploare din perioada comunistă este cel din 1956.
Protestul studențesc din București din 1956 a fost o mișcare de opoziție față de regimul comunist, inspirată de Revoluția din Ungaria din octombrie. Studenții cereau mai multă libertate academică, drepturi politice și încetarea represiunii ideologice în universități. Manifestările au avut loc în centrul orașului și în campusurile universitare, fiind supravegheate și rapid reprimate de autorități, cu arestări și exmatriculări ale participanților.
Această mișcare a fost parte dintr-un val mai larg de proteste studențești și revolte în Europa Centrală și de Est, în țări precum Ungaria, Polonia și Cehoslovacia, unde tineretul reacționa împotriva dominației sovietice și a restricțiilor comuniste.
Scriitoarea Stela Covaci a descris în cartea „Persecuția: mișcarea studențească anticomunistă” activitățile și represiunile împotriva studenților anticomuniști din București și Iași, sub numele de cod „Frăția Paleolitică”. Autoarea a prezentat o serie de documente din arhivele Securității, respectiv Serviciul Român de Informații (SRI) din perioada comunistă, care ilustrează metodele de supraveghere și persecutare a tinerilor intelectuali.
Ziua de 14 martie 1958, ziua arestării mele, marchează pentru a doua oară frângerea traiectoriei destinului unei ființe de către ghilotina istoriei.
Stela Covaci
Unul dintre cele mai sonore cazuri asociate cu acest protest este cel al scriitorului Nicolae Labiș, pe care este posibil să-l cunoști de la orele de limba română și pentru poezia „Moartea Căprioarei”. Chiar dacă inițial s-a prezentat drept un adept al comunismului, Labiș și-a schimbat ulterior viziunea și a ajuns să fie persecutat de autoritățile de la București.
Proteste care au marcat România după anul 1989
Mișcarea anticomunistă a studenților din România s-a menținut și a revenit în 1989, atunci când contextul a permis răsturnarea regimului. Revoluția din 1989 a fost cea mai puternică mișcare anticomunistă din Europa Centrală și de Est, iar un rol decisiv l-au avut studenții.
La Timișoara și apoi la București studenții s-au numărat printre primii care au ieșit în stradă, contribuind la formarea mulțimilor și la răspândirea mesajelor antiregim. Prezența lor a fost vizibilă mai ales în centrele universitare, unde au ajutat la transformarea protestelor locale în demonstrații de amploare, în ciuda represiunii violente din partea autorităților.
Deși nu au fost singurii actori, studenții au avut un rol esențial în dinamica inițială a revoltei și în consolidarea presiunii publice care a dus la prăbușirea regimului.
După anul 2005, implicarea studenților din România în viața politică s-a redus. Protestele studențești din România au devenit mai puțin violente decât în alte perioade istorice, dar constante și orientate spre drepturi și condiții de studiu. Ele au apărut mai ales în jurul unor teme precum: finanțare, reprezentare și politici publice. Acest lucru s-a datorat formării Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), cea mai mare federație studențească de nivel național din țara vecină.
În anul 2003, între 22 octombrie și 15 noiembrie, ANOSR a organizat proteste pentru a cere o investiție mai mare în educație, de cel puțin 5 % din PIB, și pentru creșterea calității educației. Principalele revendicări vizau:
# creșterea fondului pentru burse;
# reducerea cu 50 % a costurilor pentru transportul CFR și transportul public local;
# reduceri de 50 % pentru spectacole și expoziții găzduite de instituții de stat;
# creșterea subvențiilor pentru studenții bugetați cu 50 % față de anul anterior;
# reducerea regiei de cămin;
# implicarea efectivă a studenților în procesul decizional.
Acțiunile tinerilor au dus la realizarea a aproximativ 80 % dintre cerințe, inclusiv obținerea, începând cu ianuarie 2004, a carnetelor de cupoane cu 24 de călătorii gratuite la CFR.
În 2005, între 7 și 11 noiembrie, ANOSR a lansat campania Give me 5 pentru creșterea bugetului educației la 5 % din PIB. Aceasta a presupus informarea studenților din toate centrele universitare, strângerea de semnături, depunerea unui memoriu la Ministerul Educației și proteste de stradă masive, în colaborare cu cadrele didactice. Revendicările principale vizau:
# construirea de cămine noi și reabilitarea celor existente;
# modificarea Legii Educației în conformitate cu Procesul Bologna;
# reducerea cu 50 % a costurilor pentru transportul CFR;
# creșterea burselor;
# asigurarea finanțării de bază pe criterii calitative;
# includerea reprezentanților studenților în structura ARACIS.
Campania a avut un succes semnificativ, fiind realizate aproximativ 80 % dintre revendicări, printre care și creșterea burselor, susținerea reducerii transportului CFR și asigurarea fondurilor pentru construirea a 10 cămine studențești.
Pe 26 octombrie 2005, ANOSR a protestat alături de sindicatele din învățământ, solicitând modificarea Legii educației și recunoașterea organizațiilor studențești ca parteneri decizionali egali Ministerului Educației, însă revendicările nu au fost imediat îndeplinite.
În 2007, în luna iunie, ANOSR a organizat proteste de stradă la București și Timișoara pentru demisia Ecaterinei Andronescu, rectoră a Universității Politehnica din București. Aceasta a fost chemată să ofere explicații privind punctele de vedere exprimate de studenți, însă nu a prezentat scuze oficiale și nu și-a dat demisia.
În 2009, pe 2 aprilie, ANOSR a organizat proteste în principalele centre universitare, cu aproximativ 3.000 de studenți participanți. Revendicările au inclus:
# respectarea angajamentelor pentru majorarea burselor cu 15 % începând cu ianuarie 2008;
# păstrarea reducerilor pentru transportul în comun;
# creșterea subvențiilor pentru cămine-cantine;
# numirea unui consilier în cadrul Ministerului Educației pentru relația cu federațiile studențești.
Rezultatele au fost favorabile: bursele au fost majorate cu 15 %, iar subvențiile pentru transport au fost menținute.
În 2011, între 7 și 10 martie, studenții au organizat proteste de stradă în fața Ministerului Educației, solicitând:
# eliminarea frecvenței obligatorii la cursuri;
# acordarea taberelor de iarnă;
# obținerea procentului de 25 % privind participarea studenților în alegerea rectorului.
În același an, pe 17 noiembrie au avut loc flashmoburi în 10 centre universitare pentru adoptarea Statutului Studentului și pentru a protesta împotriva modului în care erau tratați studenții. În urma acestei acțiuni frecvența obligatorie a intrat în autonomia universitară.
Astfel de proteste au continuat și în următorul deceniu, Ulterior, în timpul pandemiei și în anii care au urmat, mișcările tinerilor s-au redus. Totuși, aceștia au revenit în stradă în 2024, după anularea alegerilor din România, și în 2025, drept răspuns la „ordonanța trenuleț” a guvernului Ciolacu și măsurile de austeritate ale guvernului Bolojan.
