Toamna aceasta e de savurat! Am pregătit pentru tine o listă cu activități care te vor ajuta să redescoperi frumusețea sezonului auriu. Fie că ești pasionat(ă) de natură, gastronomie, plimbări, fotografie, fie de timp petrecut cu cei dragi, avem numai sugestii potrivite care să-ți facă anotimpul desprins din versuri, ca să poți rosti la început de iarnă: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”.
Septembrie
Fă o plimbare în parc, la muzeu sau galerie de artă
Bucură-te de o plimbare relaxantă în parc, o vizită la un muzeu mai neobișnuit sau un vernisaj într-o galerie de artă din Chișinău. Aceste activități îți vor bucura ochii cu nuanțele multicolore ale anotimpului și sufletul cu un strop de cultură.
Vizitează un festival de toamnă
Să vizitezi un festival de toamnă este o oportunitate minunată de a te bucura de atmosferă, de muzica live, de mâncărurile delicioase și de tradițiile locale. Participarea la un asemenea eveniment reprezintă o modalitate perfectă de a te conecta cu spiritul acestui sezon, de a întâlni oameni noi și de a crea amintiri de neuitat.
Aici găsești o listă cu festivaluri care vor avea loc în această toamnă în Moldova.
Grădinărește
Odată cu venirea timpului rece, este esențial să te pregătești pentru îngrijirea plantelor din casă. Adaptarea lor la sezonul friguros implică schimbarea ghiveciului într-un loc mai luminos, menținerea unei umidități adecvate în cameră etc. Aceste ajustări sunt doar o parte dintre metodele care vor ajuta să te asiguri că plantele tale vor rămâne sănătoase pe parcursul întregii ierni.
Pentru a afla mai multe despre îngrijirea plantelor, îți sugerăm să citești acest material.
Ajut-o pe bunica să prepare dulcețuri
Împărtășește magia toamnei alături de bunica ta ajutând-o să prepare dulcețuri. Încearcă să fii prezent(ă) și să memorezi fiecare moment. Să înveți secretele unei conservări eficiente și să reții pașii pentru viitoarele tale încercări.
În acest material găsești o listă cu bloguri culinare din Moldova de pe Instagram.
Practică jocuri de masă
Pentru a-ți petrece timpul distractiv alături de familia și prietenii, încearcă să-i implici într-un joc de masă. Nu e garantat că mai rămâneți în termeni buni după, dar cu siguranță vă veți exersa spiritul competitiv.
Aici găsești câteva recomandări de jocuri de societate potrivite pentru a-ți umple timpul liber.
Tricotează
Poți încerca să tricotezi fulare sau mănuși care sunt perfecte pentru vremea răcoroasă. În plus, le poți oferi în dar celor dragi, astfel încât să simtă și iarna căldura dragostei tale. De asemenea, tricotatul contribuie la relaxare, așa că nu ezita să iei andrelele în mâini, exact așa cum face Tom Daley, înotătorul britanic, înainte de competițiile sale.
În acest material află istoria unui club din Moldova care tricotează haine pentru copiii născuți prematur.
Fă o plimbare cu calul
Dacă nu ai călărit vreodată, acum e moment potrivit. Datorită peisajului deosebit care îți poate face această activitate și mai frumoasă. Temperaturile moderate și liniștea sezonului adaugă un plus de confort, oferindu-ți ocazia să te bucuri de natură într-un mod unic și revitalizant.
„Kazak Club”, o pensiune nouă deschisă la Grătiești, prestează lecții de hipism pe teritoriu său și aici poți să găsești mai multe detalii despre asta.
Octombrie
Deghizează-te de Halloween
Halloweenul este momentul potrivit pentru a-ți pune imaginația la încercare și pentru a te deghiza într-un personaj. Poți opta pentru un costum înfricoșător, amuzant sau oricare altul pe gustul tău, adăugând accesorii și machiaj care să-ți completeze transformarea.
Aici poți vedea în ce s-au deghizat tinerii din Moldova de Halloween anul trecut.
Vizitează piețele de anticariat
La piețele de anticariat poți găsi cărți rare, obiecte de colecție, bijuterii vintage și multe alte comori. Fiecare colț al pieței oferă o șansă de a descoperi ceva unic și de a te bucura de atmosfera aparte a acestui loc. Este o locație pentru cei care apreciază istoria și iubesc să descopere lucruri noi.
În acest material vei vedea cum arată piața de anticariat „Locomotiv” din Chișinău într-un sezon rece.
Încearcă hiking-ul
Drumeția este o modalitate de a te bucura de natură și de a te menține activ(ă). În acest mod, reușești să explorezi trasee și peisaje pitorești, să îți îmbunătățești condiția fizică și să te relaxezi în aer liber.
Aici găsești o listă cu cele mai bune trasee de hiking din Chișinău, propuse de către iubitorii de drumeții.
Creează decorațiuni de toamnă
Amintește-ți de toamna de aur de la școală și creează-ți propriile decorațiuni de toamnă. Poți folosi elemente naturale, cum ar fi frunze uscate, dovleci, conuri de brad și ramuri sau să te dedici proiectelor handmade cu materiale precum hârtie colorată, vopsele și panglici.
În acest material găsești cum să creezi decorațiuni tematice chiar la tine acasă din obiecte simple.
Organizează un maraton al filmelor preferate
Dacă vremea e mai ploioasă, așa cum ne obișnuiește toamna, ia-ți plapuma preferată, ceaiul aromat și pornește televizorul. Organizează-ți propriul maraton de filme. Alege filmele preferate, pregătește gustări delicioase și creează o atmosferă confortabilă pentru a viziona un film.
Aici găsiți o listă cu șapte filme înfiorătoare pentru seara de Halloween, dar nu numai.
Fă un moodboard ca pe Pinterest
Creează un moodboard în stil Pinterest cu o tematică de toamnă. Alege imaginile, culorile și textele care te atrag și combină-le într-un colaj ce reflectă stilul și ideile tale. Folosește platforme online sau un tablou fizic pentru a-ți exprima creativitatea și pentru a vizualiza proiectele, temele sau stările tale de spirit. Acest moodboard îți va oferi inspirație pentru fotografii pe parcursul întregii toamne.
În acest material poți să vezi cum se vede estetica moldovenească pe Pinterest, inclusiv în sezonul de toamnă.
Organizează o seară de degustare de vin cu familia, partenerul sau prietenii
Planifică o seară de degustare de vin alături de familie, partener sau prieteni. În acest mod, o să descoperi, alături de cei dragi, arome noi și gusturi fine. Alege un vin, pregătește niște gustări și creează atmosferă cu ajutorul muzicii de fundal.
Aici găsești o listă cu 30 de vinării și crame din Moldova.
Pleacă într-un city-break în una dintre locațiile turistice din țară
Planifică un city-break în una dintre locațiile turistice din țară pentru a explora noi destinații și pentru a te bucura de experiențe locale. Alege un oraș sau o regiune care te atrage, pregătește un itinerar cu atracții, restaurante și activități interesante și asigură-te că ai tot ce îți trebuie pentru o escapadă plăcută.
În acest material găsești locuri instagramabile din Moldova, iar aici – locuri din țară pe care să le vizitezi și să le recomanzi prietenilor.
Noiembrie
Pregătește garderoba pentru iarnă
Începe să-ți pregătești garderoba pentru iarnă pentru a fi gata să faci față temperaturilor scăzute cu stil și confort. Organizează articolele de sezon, cum ar fi paltoane, fulare, mănuși și cizme, asigurându-te că sunt funcționale și potrivite pentru vremea rece. Adaugă piese noi dacă este nevoie.
Aici poți să afli povestea Mariei Lefter, o tânără designeră din Moldova.
Prepară un rulouri cu scorțișoară sau orice altă coptură
Prepară rulouri cu scorțișoară sau orice altă coptură pentru a te răsfăța cu o gustare caldă și aromată. Alege o rețetă care îți place, urmează pașii rețetei, adaugă ingrediente proaspete și bucură-te de procesul de coacere.
Îți recomandăm să încerci să pregătești aceste cinci rețete simple și savuroase cu pere.
Creează un playlist cu muzica preferată pe care ai ascultat-o pe parcursul sezonului
Fă un playlist cu muzica preferată din sezonul de toamnă pentru a păstra vie atmosfera și emoțiile trăite. Adună piesele care ți-au adus bucurie și care au marcat momente speciale. Personalizează playlistul și ascultă-l când dorești să retrăiești emoțiile și amintirile sezonului.
În acest material, ascultă o selecție din piesele lansate până acum de muzicienii autohtoni.
Participă în activități de voluntariat
Voluntariatul este o oportunitate de a contribui la binele comunității și de a face o diferență reală. Poți alege să te implici în diverse activități, cum ar fi sprijinul în adăposturi pentru animale, participarea la evenimente de curățenie, colaborarea cu organizații caritabile sau oferirea de ajutor educațional.
Aici găsești o listă cu organizații și centre de tineret din Chișinău unde poți face voluntariat.
Citește o carte
Citește o carte pentru a afla despre lumi noi și pentru a te pierde printre istoriile personajelor. Alege un titlu care te atrage, fie că este un roman, o lucrare de nonficțiune, fie un clasic literar. Fiecare pagină poate deveni o escapadă din rutina zilnică, precum și o oportunitate de a te adânci în povești și idei noi.
Amintim că #diez are un proiect dedicat bibliotecilor de acasă, în cadrul căruia povestește istoriile din spatele colecțiilor de cărți ale tinerilor din țară, iar aici poți citi mai multe despre cărțile de manga.
Fă o listă cu cadouri pe care intenționezi să le cumperi celor dragi de Crăciun
Creează o listă cu cadouri pe care dorești să le achiziționezi pentru cei dragi de Crăciun. Notează ce idei ai pentru fiecare persoană în parte, ținând cont de preferințele și nevoile lor. Această listă te va ajuta să rămâi organizat(ă) și să găsești cadouri potrivite, asigurându-te că nu uiți niciun detaliu important și că surprizele de Crăciun sunt cât se poate de plăcute.
În acest material găsești peste 30 de idei de cadouri pentru Secret Santa, dar nu numai.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.