Dorin Recean: „Astăzi, Moldova poate exista fără absolut niciun fel de consum de gaze naturale sau electricitate din Rusia”

017
Foto:Guvernul Republicii Moldova

Premierul Dorin Recean a anunțat că Republica Moldova nu mai folosește gaz și energie electrică rusești. Declarația a fost făcută la Forumul de Securitate din regiunea Mării Negre și Balcani, din România. Dorin Recean a menționat că Moldova este integrată în rețeaua energetică europeană atât din punct de vedere tehnic, cât și comercial.

„Republica Moldova a depășit această iarnă, dar a făcut-o împreună cu România. Aici vreau să mulțumesc Bucureștiului, deoarece atunci când Republica Moldova se afla într-o situație critică, în mod special în domeniul energetic, România a intervenit prompt, iar noi am reușit să depășim aceste provocări.

Dacă la declanșarea războiului sută la sută din energia consumată în Moldova provenea direct sau indirect din Rusia, astăzi, Republica Moldova, datorită transformărilor radicale care au avut loc, poate exista fără absolut niciun fel de consum de gaze naturale sau electricitate din Rusia. Moldova nu mai consumă gaz rusesc, fiind integrată în rețeaua energetică europeană atât din punct de vedere tehnic, cât și comercial”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Cu peste 160 de speakeri, Black Sea and Balkans Security Forum este cel mai relevant eveniment din România dedicat securității în regiunea Mării Negre și Balcani. Forumul găzduiește peste 40 de paneluri la care vor participa înalți oficiali civili și militari, diplomați, experți de renume din state membre ale Uniunii Europene și NATO, precum și din țări partenere.

Printre temele abordate în această ediție, se numără procesul de reconstrucție al Ucrainei, suportul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei, arhitectura de securitate europeană după război, criza alimentară cauzată de invazia Rusiei, securitatea energetică în Europa, reziliența cibernetică, securitatea Balcanilor de Vest, tehnologiile disruptive și protecția infrastructurilor critice.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine