(CV) Vitalie Miron a devenit membrul Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților pentru funcția de membru al CSM și CSP

Vitalie Miron
Foto:ZDG.md, captură Privesc.eu

Parlamentul l-a numit pe Vitalie Miron în calitate de membru în Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Această comisie are drept scop evaluarea integrității candidaților la funcții administrative din cadrul CSM și CSP pentru a exclude orice formă de control sau imixtiune în aceste structuri.

Vitalie Miron a fost consilier în cadrul cabinetului Primarului General al municipiului Chișinău (2019-2022), specialist privind atragerea investițiilor în Primăria comunei Tohatin, municipiul Chișinău (2013-2015).

Este jurist, a absolvit Facultatea de Drept al USM (2004-2008) și deține titlul de master obținut în anul 2019.

Vitalie Miron vorbește limbile străine engleza și rusa.

Condițiile de obținere a statutului de membru al comisiei trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
# studii superioare;
# reputație ireproșabilă;
# cel puțin 10 ani de experiență în unul sau mai multe dintre următoarele domenii:
— juridic;
— economic;
— fiscal;
—al investigării infracțiunilor de corupție și celor conexe corupției;
— al verificării integrității.
# nu a deținut funcția de deputat în parlament sau de membru al guvernului în ultimii trei ani;
# nu a făcut parte dintr-un partid politic în ultimii trei ani;
# nu a deținut funcția de judecător sau procuror în ultimii trei ani;
# cunoaște la nivel suficient limba engleză.

„Aceasta este o procedură de evaluare a candidaților care își propun candidaturile pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii sau al Consiliului Superior al Procurorilor. Ulterior, cei care vor trece testul integrității urmează a fi selectați de către judecători și procurori. Această comisie nu selectează membrii CSM și CSP, ei verifică doar partea de integritate. Doar cei integri vor fi propuși adunărilor generale ale procurorilor și judecătorilor pentru a fi numiți la CSP sau CSM”, a declarat Olesea Stamate.

Comisia de evaluare este constituită din șase membri. Trei dintre ei vor fi numiți de partenerii de dezvoltare. Ceilalți vor fi propuși de către parlament.

Specificul Comisiei de evaluare, precum și din necesitatea de a exclude orice formă de control sau imixtiune în activitatea acesteia, Comisia de evaluare va dispune de independență funcțională și autonomie administrativă.

Tot azi, Nadejda Hriptievschi  și Tatiana Răducanu au devenit membre în Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților pentru funcția de membru al CSM și CSP.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #Parlament2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine