Loading posts...
(foto) Universitatea #diez. Cu autobuzul 24, către căminul Ioanei Vatamanu-Mărgineanu. Cum arată o zi din viața studentei la Riga

(foto) Universitatea #diez. Cu autobuzul 24, către căminul Ioanei Vatamanu-Mărgineanu. Cum arată o zi din viața studentei la Riga

Ne întoarcem la Riga. O facem azi, pentru că Ioana, corespondenta noastră îndepărtată, vrea să ne povestească cum sărbătoresc letonii Ziua Independenței. De asemenea, Ioana ne mai povestește și despre o zi de rutină la Stockholm School of Economics, acolo unde își face studiile de licență.

„Oamenii au dreptul să trăiască lângă râul Vilnia, iar râul Vilnia are dreptul să curgă lângă oameni”. Așa sună primul punct din Constituția Republicii Uzupis – o țară fictivă, cu propriul președinte, cabinet de miniștri, armată (de 11 oameni), ce-și are locația în Orașul Vechi din Vilnius. E, de fapt, un cartier al artiștilor, în care strada Literaturii se intersectează cu cea a Teatrului, iar poeziile murale fac din pereți – poeți. Am făcut această escapadă în capitala Lituaniei pentru a-i prezenta diasporei românești filmul „Siberia din oase”, importând în Republica Uzupis 85 de minute de artă basarabeană. Iertați-mi acest paragraf introductiv, dar trebuie să-mi justific cumva primele absențe de la universitate (în cazul în care vreun profesor, de la lecțiile căruia am lipsit, va învăța româna și va da de acest articol).

ioana3

Apropo de învățat româna. Pe 18 noiembrie, letonii au sărbătorit 101 de ani de independență, dar țara și piepturile oamenilor au fost cuprinse de culorile drapelului cu o săptămână înainte. În Riga, clădirile au fost iluminate în roșu-alb-roșu. Pe râu, niște aparate speciale ridicau pereți de apă, pe care erau proiectate imagini într-un joc incredibil de efecte, iar focurile de artificii au adunat tot orașul pe malul Daugavei. Lucrul care m-a impresionat cel mai mult au fost grupurile de elevi care stăteau la rând pentru a depune flori la Monumentul Libertății. Aici dragostea de țară se cultivă și se transmite prin exemple şi fapte concrete. Și cumva, letonii transmit dragostea pentru țara lor și străinilor. Eu am zis să-i mulțumesc Letoniei că mă adăpostește, învățându-i limba. Am început să-mi surprind colegii cu o frază-două în letonă în fiecare zi. Au decis să mă uimească și ei pe mine. Îți vine să cuprinzi o lume întreagă când auzi într-un ocean de cuvinte străine, un chinuit și stângaci „Mulțumesc”. Până la urmă, nu e așa de greu.

ioana2

Vă invit să ne întoarcem acum într-o Rigă a rutinei și să deschidem ușa universității mele. Ea se deschide la șase dimineaţa şi se închide abia la două noaptea. Vi s-ar părea că nu-și are locul aici cuvântul „abia”, însă studenții din anul doi, care duc pe umeri jugul celui mai greu curs – economia financiară – și care înainte de examen se mută cu traiul la biblioteca universităţii, nu ar fi de acord.

Dacă citiți acest articol la ora 8.15, să știți că noi începem primul curs. Acesta durează o oră și jumătate și la mijloc are o pauză de 15 minute. De obicei, în prima parte a zilei sunt programate cursurile ținute de profesor într-un auditoriu mare, cu întregul torent de 120 de studenți (atâţia ar trebui să fim dacă nu ar avea și alții „escapadele lor la Vilnius”), iar a doua jumătate a zilei te întâmpină cu seminare, tot de o oră și jumătate, conduse în patru cabinete diferite de studenții din anul II, care au avut cel mai bun scor la această disciplină anul precedent. Nu ești obligat să vii nici la seminare și nici la majoritatea cursurilor. Dar, uneori, și cea mai mică întârziere te face să înțelegi că nu mai înțelegi nimic.

ioana4

Până acum am terminat deja trei cursuri, iar altele trei sunt în proces de „încheiere”. Matematica, contabilitatea și cursul de gândire critică sunt deja în trecut. Acum, memoria noastră se chinuie cu formule la statistică, microeconomie și se odihnește puțin la engleza academică. În acest semestru ne mai așteaptă un curs: analiza datelor, iar anul 2020 ne aduce economie managerială, macroeconomie, antreprenoriat, marketing, economie publică, comportamentul consumatorului și etica businessului. Vă voi descrie fiecare curs în parte în articolele ce urmează, pentru că și pentru mine, acum, ele nu reprezintă decât niște cuvinte de care se teme și DEX-ul.

ioana1

Alic, un bun prieten de-al meu calculase într-o zi că mi-am petrecut deja 10 % din viața mea de student. În cazul în care susțin toate examenele cu bine, să știți că are dreptate. Din cele 30 de luni de studenție, au trecut deja trei. Da, aici la Stockholm School of Economics în Riga, anul academic începe în ultima zi de luni din august și durează, cu scurte întreruperi, până la final de iunie. De sărbătorile de iarnă ne așteaptă o pauză de două săptămâni (sau una, în cazul în care am învățat atât de «bine» pentru unele examene, încât vrem să le rescriem ), iar de Paști – două-trei zile. Un Étude în tempou Allegro.

Dacă citiți articolul la ora 18, să știți că abia acum termin orele și mă îndrept spre stația unde vine, o dată la 15 minute, autobuzul 24, care mă duce la cămin. Ajung în 20 de minute. Căminul se află pe strada Adăpostului și adăpostește doar studenți de la SSE Riga. Eu împart camera cu o fată din Belarus, baia cu ea și încă două fete din Rusia, iar bucătăria cu ele trei și încă vreo cinci tineri din alte țări. Așa arată situația la etajul 1, aripa dreaptă. Căminul are două etaje locuite, deci patu aripi. Mai avem două camere de studiu și una de relaxare. Se pare că avem tot ce ne trebuie. Mie însă îmi lipsește ceva. Imaginația mea asocia mereu căminul cu niște folc românesc cântat la chitară într-o cameră aglomerată. Așa că dacă decideți să veniți la studii la Riga, luați cu voi și o chitară și haideți să ne adunăm serile la mine în cameră și să cântăm. Atunci, nu doar căminul ar fi înaripat, ci și eu. 

Ora 23 mă prinde de obicei navigând pe site-urile de știri din Moldova. Acum, mă prinde scriind cel de-al doilea articol pentru Universitatea #diez. Ultimele jocuri ale gândului meu înainte de somn: „Mulțumescul” leton (paldies) a fost tatuat deja în creierul meu. Cât timp vor ține minte oare colegii mei „paldies-ul” românesc?

Ioana Vatamanu-Mărgineanu

MAI CITEȘTE