Orașul oamenilor – Chișinău, ascunde comorile sale chiar la suprafață, pe străzile mici dar aglomerate din centrul său, în case vechi dar cu praguri înalte, de parcă ar compensa pentru ceva. Iar în acele case stau ascunși oameni-valori care cioplesc calapoade după personalități.
Atelierul lui Valentin Frunză este un amestec de elemente dispersate. Miroase a piei și ceară caldă, în două cu cafea și un ușor și dulce gust de flori de la teiul din stradă. Auzi cum se prinde focul în primus și cum se topește ceara. Pielea se taie și scârțâie a rezistență, ața e trasă prin ceară, mișcări calculate coreografic, repetitive și exacte ca într-o luptă a artelor marțiale.
E răcoare și semiîntuneric, doar masa de lucru e inundată în lumina a două lămpi mari. Și ca pe scena unui teatru în lumini apare un trunchi de om în vestă și cămașa albă cu mânecile suflecate… foarte anii 20. Din umbra care îi ascunde capul, îi auzi baritonul, întinde vocalele și taie într-o bucată de crupon. Din boxe foarte discret răsună jazz.
Valentin lucrează în cizmării de la vârsta de 12 ani, prima lui pereche de încălțăminte a făcut-o la 16 ani, iar din 2009 face doar pantofi clasici folosind metoda tradițională de coasere a tălpii și ramă. În 2013 când moldovenii au aflat despre Valentin Frunză, el zicea într-un interviu „dacă aş avea câțiva ucenici, ar fi super! Nu ar fi rău dacă atelierul meu l-aş muta undeva în centrul capitalei, să fie o vitrină unde lumea să vadă că în Chișinău este un magazin de încălțăminte lucrată manual, în exclusivitate pentru bărbați.”
Visele se împlinesc. Într-un spațiu destul de mic, în centrul istoric al orașului, și-au găsit loc o canapea ademenitoare, două vitrine din lemn și multă eleganță. Și aici trei meșteri fac pantofi. I-au măsuri, taie pieile ca să facă pantofi meniți să fie purtați de un bărbat anume.
Valentin spune că stilul clasic este veșnic, se pot schimba doar materialele din care sunt confecționați pantofii și bărbații care îi poartă. Iar pantofii cusuți cu mâna meșterului și cu dedicația lui își vor sluji stăpânii mulți ani la rând.
Cât Valentin îmi vorbea despre pieile aduse de la Viena, gândul meu stătea la raftul cu calapoade din spatele lui. Fiecare pereche de calapoade au fost scobite după piciorul cuiva, a unui om adevărat, și îi are numele însemnat pe ele. Fiecare calapod e cioplit după un caracter cu mofturi și moravuri. Raftul cela depozitează zeci de mostre cu atitudini. Câte istorii poartă acum pantofii făcuți de Valentin? Pe unde le poartă oare? Ai putea scrie o carte
doar despre ele.
Totul în atelierul lui Valentin e îmbibat de feromoni care te pironesc în acel spațiu fără un motiv anume, decât plăcerea de a fi acolo. Nu oferă foarte multe, meniul e simplu: vorbe, cafea sau tărie și dacă vrei, o pereche de pantofi. Meșterul cizmar zice că pe lângă bărbații lui fideli – clienții, e vizitat și de părinți cu copii, elevi sau pur și simplu curioși, iar el e bucuros oricând de musafiri.
Text: Anastasia Taburceanu
Foto: Ion Pleș
Materialul a fost publicat în Altitude, revista de bord Air Moldova
