Geneva cu AirMoldova a devenit, pentru mine, o poartă tradițională spre cele mai mari competiții de alergări montane din lume. Asta din cauza comodității deplasării de aici spre cele mai importante atracții montane, celebrele orașe elvețiene, dar și localitățile montane din Alpii francezi și italieni. La o oră și ceva de mers cu mașina se află sobrele orașe elvețiene Lausanne și Berna, superbul orășel francez Chamonix și gălăgioasele localități italiene Courmayour și Aosta. Din această cauză, ca și anul trecut, am ales Geneva cu AirMoldova drept linie de start pentru a cuceri Alpii.

Dacă anul trecut am participat la renumitul Ultra Trail du Mont Blanc, un ultra maraton de 170 de kilometri din localitatea Chamonix, în acest an am avut privilegiul să particip la renumita competiție Eiger Ultra Trail, cu start din Grindelwald – pitorescul orășel de la poalele muntelui Eiger. Ca în 2018, am luat cu ușurință un automobil în chirie pentru a simți gustul adevăratei Elveții. Iată aici cu adevărat poți spune că totul funcționează „ca ceasul”, dar nu ca un ceas german, exact și fără emoții, ci ca un ceas cu cuc din antreul bunicilor.

Orice localitate pe care am traversat-o în drum spre orășelul de start poate fi numită cu ușurință o istorie vie: clădiri din lemn de zeci și sute de ani, îmbrăcate într-o haină de flori vii. Toate sunt la locul lor și peste tot există indicații cu o blândă strictețe despre ce nu e bine să faci.

rsz_20190719_162440

Același stil a fost resimțit și la start, în orășelul Grindelwald – parte a oricărui top turistic privind cele mai frumoase orașe din Europa. Tradițional, sportivii vin să-și ia numărul de concurs cu o zi înainte. Aici, ca pe polițele din bibliotecă, sunt aranjate seturile de participare pentru fiecare sportiv. Două-trei minute și ești gata pentru a participa la competiție în următoarea zi. Sportivii, însă, se plimbă până târziu pe ulicioarele și gazonele localității, nestingheriți de localnicii care se mândresc cu confortul creat pentru turiști și care nu se plâng sub nas de fiecare dată când vreun copil le calcă iarba.

Noaptea de până la start e cea mai scurtă noapte din anul sportivului. Nu reușești să închizi ochii, că deja e ora trei dimineața și trebuie să ajungi la linia de start până la patru. Trei, doi, unu… și un „șarpe” de lumini începe să-și croiască calea printre case, coline și stânci.

collage_iulian

Alpii sunt irepetabili. Sunt un colier de diamante, fie că e Chamonix, fie că e Eiger. Din această cauză, ei sunt aleși pentru restaurarea nervilor zdruncinați pe parcursul vieții de birou. Plimbările cu bicicleta, pe jos sau chiar cu trotinete, doar să aibă și frână, sunt preferatele ocupații ale majorități. Desigur, mai sunt și parapantele, plimbatul cu trenul de munte, păstrat de zeci de ani, și multe alte atracții în afara superbilor munți.

Pe toate le trecem în alergare. Avem de parcurs peste 100 de kilometri și de urcat cumulativ o înălțime egală cu scara unui bloc cu 3 000 de etaje. Pentru asta, avem la dispoziție o singură zi și avem nevoie de un ocean de energie și de răbdare. Mișcarea, ca și frâna, pornește din cap. Oricât de obosit ai fi, întotdeauna mai poți face un singur pas, deci teoretic te poți mișca veșnic. Cu aceste gânduri gonim pe pajiștile alpine, admirând piscurile înzăpezite ale munților. O oră, două, cinci, zece, douăzeci. Tot acest timp suntem scăldați în aplauze, zâmbete și voie bună venite din partea a sute și mii de localnici și turiști care au venit să împartă această sărbătoare sportivă împreună cu noi.

rsz_20190720_110230

Nu pot spune că ultra maratoanele de peste 100 de kilometri sunt foarte simple. Lupți cu oboseala și durerea la coborâre și urcare, atunci când galopul îți „rupe” din mușchi și te face să-ți sară „capacele”. Gândurile oscilează de la „odihnește-te un pic” până la „renunță la acest chin”. Ultimii douăzeci-treizeci de kilometri te ții doar cu gândul că finișul este inevitabil și că făcând un pas spre el, acesta face doi pași spre tine.

Finișul, finalul infernului și pasul spre oaza de relaxare și plăcere, îl auzi și vezi cu mult înainte de ajunge la el. Anume atunci îți mai apare o pereche de picioare și un rând de aripi, iar linia de finiș o treci cu mult mai multă energie decât pe cea de start. Doar după ce simți greutatea medaliei la gât, te copleșește o părere de rău și o tristețe că acest chin s-a terminat și că toți cei o sută de kilometri au rămas în urmă. Singurul gând care te bucură este că această competiție a fost încă un examen și că în scurt timp, din nou, voi sta în fața calculatorului și voi alege următoarea destinație pentru a purta încă o luptă crâncenă cu munții.

*Materialul a fost publicat în Altitude, revista de bord Air Moldova

rsz_20190720_075741

rsz_20190720_115109

rsz_20190720_062355

rsz_20190721_012453