10 ani de excelență în educație medicală continuă: Școala de vară de Gastroenterologie și Hepatologie din Republica Moldova, la cea de-a X-a ediție

USMF-cover-230626
Pe scurt

# Școala de vară de Gastroenterologie și Hepatologie a făcut un deceniu de tradiție în Republica Moldova.

# În perioada 12-13 iunie 2026, s-a desfășurat cea de-a X-a ediție a școlii, reunind studenți, medici și practicieni.

# Ediția a X-a a abordat teme de actualitate din domeniul gastroenterologiei și a evidențiat importanța unui abord centrat pe pacient.

Disciplina de gastroenterologie din cadrul Departamentului Medicină Internă și Laboratorul de gastroenterologie ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în colaborare cu Societatea de Gastroenterologie și Hepatologie din Republica Moldova, au organizat cea de-a X-a ediție a Școlii de vară de Gastroenterologie și Hepatologie în perioada 12-13 iunie 2026. Evenimentul aniversar a reunit studenți, medici rezidenți, doctoranzi și practicieni, marcând un deceniu de tradiție, excelență și continuitate în formarea profesională a viitorilor și actualilor specialiști din domeniu.

Școala de vară de Gastroenterologie și Hepatologie, lansată acum 10 ani, reprezintă prima inițiativă de acest gen organizată în cadrul universității, Disciplina de gastroenterologie fiind pionier în dezvoltarea conceptului de școală de vară în medicina academică din Republica Moldova. De-a lungul anilor, evenimentul a devenit o platformă dedicată schimbului de experiență și promovării celor mai noi realizări științifice și clinice în gastroenterologie și hepatologie.

Eugen Tcaciuc, profesor, șef al Disciplinei de gastroenterologie

Subiectele centrale ale ediției din acest an au fost abordarea modernă a tulburărilor de interacțiune intestin-creier (Disorders of Gut-Brain Interaction – DGBI), cu accent pe noile criterii ROMA V, publicate recent de The Rome Foundation. Participanții au avut posibilitatea să analizeze principalele modificări aduse de aceste criterii, impactul lor asupra practicii clinice și noile perspective privind diagnosticul și managementul tulburărilor funcționale ale tractului digestiv.

În cadrul sesiunilor științifice participanții au discutat despre cele mai actuale teme privind durerea gastrointestinală mediată central, migrena abdominală, tulburările de interacțiune intestin-creier cu localizare la nivel de esofag, dispepsia funcțională, sindromul de intestin iritabil, greața și vărsăturile cronice funcționale, precum și alte tulburări digestive funcționale, fiind evidențiată importanța unei abordări centrate pe pacient și a înțelegerii mecanismelor complexe ale axei intestin-creier.

Ediția din acest an s-a remarcat și prin participarea reprezentanților Centrului de Medicină Tradițională Chineză din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”, specialiști chinezi în acupunctură care activează la Chișinău. Aceștia au evidențiat principiile medicinei chineze în tratamentul tulburărilor axei intestin-creier, inclusiv beneficiile acupuncturii.

Grație subiectelor de actualitate abordate și a nivelului științific al prezentărilor, ediția a X-a a Școlii de vară de Gastroenterologie și Hepatologie a reconfirmat rolul Disciplinei de gastroenterologie a USMF „Nicolae Testemițanu” ca promotor al inovației, educației medicale moderne și implementării celor mai noi recomandări internaționale în practica clinică.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #promoUSMF
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine