(foto) Singur în fața Parlamentului. Un elev a hotărât să învețe pentru BAC protestând

unnamed (1)

Răzvan Chirița este un tânăr activ din Mereni care este nemulțumit față de legile dezbătute în Parlament săptămâna trecută, cu privire la schimbarea sistemului electoral. Astfel, Răzvan a decis să iasă în fiecare zi să protesteze cu o carte în mână, combinând timpul petrecut la protest cu pregătirea pentru BAC.

„Timp de câteva ore zilnic intenționez să vin la ușa Parlamentului cu un banner dedicat deputaților care au votat pentru cele două proiecte de lege criminale, totodată pregătindu-mă de BAC cu cartea în mână”, este mesajul pe care îl lansează Răzvan.

Amintim că săptămâna trecută Parlamentul Republicii Moldova a decis să comaseze cele două proiecte propuse de democrați și socialiști cu privire la schimbarea sistemului electoral. Proiectul comasat a fost votat în primă lectură. Pentru lectura a doua, deputații așteaptă avizul Comisiei de la Veneția.

Începând cu ziua de vineri, mai mulți membri ai societății civile organizează proteste seară de seară. Protestatarii au susținut că acestea vor continua până când parlamentarii vor decide să renunțe la proiectul de schimbare a sistemului electoral.

unnamed

Taguri: #BAC 2017
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente