Un foto-concert de jazz al formației OZMA „Pe urmele Frontului din Balcani” te așteaptă la cinematograful Odeon

19° International Jazz Festival of Punta del Este |
Foto: music.colostate.edu

Un repertoriu original însoțit de o selecție de fotografii din arhive din perioada Primului Război mondial, între Franța și Balcani veți putea vedea pe 14 septembrie la ora 20:00 la Cinematograful „Odeon”. Un foto-concert „Pe urmele Frontului din Balcani” abordează Primul Război Mondial prin prisma a 400 imagini din arhivele frontului din Franța și Balcani.

Fotografiile de epocă se succedă pe ecran într-o narațiune, apropiată de cinema, acompaniate de muzica incisivă și sensibilă a trupei OZMA. Acest spectacol oferă o ocazie unică, într-un cadru artistic, de a trăi acest epizod tragic al istoriei europene și de a redescoperi un război care a modelat continentul european.

Concertul reprezintă un spectacol multimedia care povestește despre Primul Război Mondial într-un limbaj incontestabil actual și scufundă spectatorul în mijlocul acestei perioade, care a stat la baza secolului XX. El asociază o serie de 11 secvențe muzicale, alternând compoziția și improvizarea, și unsprezece fotografii reprezentând o anumită temă legată de anii 1914-1918, dintre care două serii noi care reprezintă frontul din Balcani, cuprins între Grecia, Macedonia, Serbia, România și Moldova. Expresive, educative și emoționante, imaginile selectate permit, prin prisma tablourilor variate, să reflectezi asupra realității acestor bărbați și femei și să trăiești o experiență emoțională inedită.

Acest spectacol a fost prezentat la festivalul din Avignon în 2015. El transmite un demers artistic exigent, adresat melomanilor și amatorilor de istorie, într-un limbaj accesibil, impresionând, de asemenea, publicul tânăr și neofit.

Cele două serii de fotografii despre războiul în Balcani au fost create special pentru turneul balcanic 2016 al trupei OZMA. Imaginile au fost extrase din arhivele departamentale ale regiunii Vosges, departamentale ale regiunii Saône si Loire, și din Arhivele departamentale ale Teritoriilor din Belfort.

OZMA este o trupă franceză de jazz, formată din tineri muzicieni, de muzică eclectică și creativă. Jazz-ul trupei OZMA rimează cu energia și deschiderea, moștenite de la libertatea stilului swing și eficacitatea rock-ului. Secvențe devastatoare, contrapuncte și explozii sonore.

ozma-poster-chisinau

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente