Când va avea loc sesiunea suplimentară de bacalaureat în acest an

examen, bac

Rezultatele la examenele de bacalaureat vor fi anunțate pe 25 iunie. Dacă nu ai reușit să te prezinți la examene în sesiunea de bază sau dacă te gândești că ai putea să pici la vreo disciplină, nu-ți face griji. Mai ai o șansă în sesiunea suplimentară, care va avea loc în luna iulie.

Înainte de toate, trebuie să cunoști că la sesiunea suplimentară pot participa elevii care:
# nu au obținut o notă de trecere – mai mare sau egală cu 5;
# au lipsit de la examene din motive întemeiate;
# nu au fost admiși în sesiunea generală.

În acest an, sesiunea suplimentară va avea loc între 13-20 iulie. Orarul pe zile și discipline va fi publicat de Agenția Națională pentru Currriculum și Evaluare mai târziu. Rezultatele vor fi afișate în data de 23 iulie, iar diplomele vor fi eliberate în perioada 28-31 iulie.

Pentru a participa la sesiunea suplimentară, trebuie să depui o cerere în scris la centrul de bacalaureat în care ai susținut probele în sesiunea de bază. Cererea trebuie depusă în zilele de 3 și 4 iulie.

Regulile pentru desfășurarea examenelor în sesiunile suplimentare sunt similare cu cele din sesiunea de bază. Vei susține examenul sau examenele de bacalaureat la un centru de bac.

Totuși, dacă crezi că nu ai fost apreciat(ă) suficient la o testare, te încurajăm să depui o cerere de contestație. În acest material explicăm cum poți face acest lucru.


Dacă cunoști pe cineva care a absolvit gimnaziul, trimite-i acest material în care va găsi perioada de desfășurare a sesiunii suplimentare de examenele de clasa a IX-a.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine