(foto) Jurnalista Anna Smolnitchi s-a căsătorit. A purtat la cununie voalul și coronița mămicii sale

dsc_6644
Foto: Dinu Bubulici

Prezentatoarea emisiunii „Neața” de la TNTBravo, Anna Smolnițchi și alesul inimii sale, avocatul Sergiu Ciorbă, s-au căsătorit luni, 29 august. Iar data nu a fost aleasă la întâmplare, deoarece în această zi s-a împlinit un an de când cei doi sunt împreună. Pentru marele eveniment, Anna a purtat o rochie-ie creată în stil mai contemporan creată de designerul Rodica Nicov, în timp ce proaspătul ei soț, Sergiu, a optat pentru un costum albastru în carouri.

Cuplul organizat o cununie în stil tradițional la biserica medievală de la Porțile Chișinăului. „Pentru mine și soțul meu nunta înseamnă un legământ încheiat în fața lui Dumnezeu. Chefurile și ștampilele de la Oficiul Stării Civile sunt chestiuni mai degrabă tehnice. Am trecut prin multe căutări pentru ca ziua de 29 august să devină o poartă ce duce spre o căsnicie curată, armonioasă și caldă”, a scris tânăra mireasă pe blogul său.

Potrivit jurnalistei, și-ar fi dorit mult să se cunune undeva, în munți, departe de toți și de toate. „Ne imaginam că vom parcurge un drum lung, cu rucsacurile în spinare, ca să ajungem pe o culme de munte într-o biserică veche, cu un preot bătrân, deci cu experiență și căldură în suflet. Deoarece familia vroia să ia parte la unul din cele mai importante evenimente din viața noastră, am rămas în Chișinău. Am ales să ne cununăm la Biserica din Lemn, construită tocmai în anul 1642. M-am gândit că ar fi un simbol frumos. Dacă ea a scăpat de moarte, fiind adusă spre restaurare la Chișinău, atunci și eu cu soțul meu vom putea trece peste orice”, declară jurnalista.

 

dsc_6419

 

Tânăra mireasă susține că mai întâi a fost decizia despre locul cununiei, apoi cea legată de rochie, iar că biserica a dictat și stilul. „Vroiam puritate, simplețe și rafinament. Designerul Rodica Nicov știe ce face atunci când ține creionul și stofele în mână. E un designer cu suflet deschis și adevărat. Nu m-a surprins deloc atunci când mi-a arătat produsul final, rochia pe care urma să o port la întâlnirea cu soțul meu. A fost superbă, pe potriva inimii și creativității sale. La rochie s-a adăugat un voal cu o vechime de 40 de ani. L-a purtat mămica mea la nunta ei. Am păstrat și coronița, potrivit mamei, chinuită de vreme. Mie mi s-a părut că arăta la fel de nobil și dulce ca acum 40 de ani, când a fost adusă pe lume de bunica mamei. Am să fac din asta o tradiție. Voalul va ajunge la fiica mea.

 

dsc_7293

 

Iar pentru că le place a nebunie călătorie în natură, și mai ales cele în munți, pentru prânzul de după cununie a optat pentru poalele dealurilor stâncoase din Orheiul Vechi. „Am căutat pe internet pensiuni. Am găsit. Pensiunea „Casa din luncă”. Tot ce am văzut pe poze era o masă cu un acoperiș din stuf. Lungă, din lemn, de-a noastră. Am sunat. Am aflat că un loc la masă costă 200 de lei și noi am spus „da”. Acolo mergem. Am găsit un colț de rai. Nici nu ne așteptam la piscină. Se gătește gustos de tot, iar proprietara și ajutoarele sale ne-au pregătit mămăligă, sarmale, plăcinte, copturi ca la bunica acasă, brânză de casă, cartofi copți, ciuperci. Pe lângă toate cele enumerate, se mai adaugă legumele și fructele care se cresc chiar acolo”, mai adăuga Anna.

 

dsc_6849

 

Iar cum probabil fiecare mireasă își dorește să aibă un tort perfect la marele eveniment, tinerii însurăței nu au fost o excepție. Aceștia au optat pentru un tort de 6 kg cu cremă albă, fără zahar, blaturile căruia erau pe baza de chefir și cu fructoză. Cofetarul care a realizat această capodoperă delicioasă este Elena Tomuz de la SooCookie Home Bakery, pentru că cum spunea Anna, Elena are arome pentru fiecare. „Gâdilă chiar și cele mai pretențioase papile gustative. Culmea, știe să creeze capodopere și fără ouă. E rapidă și o adevărată meșteriță. Torturile ei sunt în primul rând gustoase, apoi frumoase. Torturile ei sunt în primul rând splendide, apoi extrem de delicioase. L-am topit în minute numărate. Pe tot, așa mare cum a fost”, scrie Anna.

 

dsc_6991

 

Iar pentru că rolul fotografului la o nuntă este cel de a fi „scriitorul” care va compune o poveste din imaginile acelei zile memorabile, tinerii au optat pentru fotograful #diez, Dinu Bubulici. „Știam că avem nevoie de un băiat cuminte și talentat. Dinu a fost candidatura perfectă, unde mai pui că știe toate ascunzișurile din Rezervația Orheiul Vechi. La final de prânz, ne-a dus într-un loc fantastic,” a maia adăugat tânăra.

 

dsc_7316

 

Nu aș avea de povestit toate astea, dacă n-aș fi avut cel mai important ingredient: DRAGOSTEA. Ca să pornești după rochie, torturi, dinți chiar, trebuie să știi cu cine mergi. Ai nevoie de un partener. Nu îmi vedeam capul de fericire atunci când l-am văzut în sfârșit la altar, așteptându-mă să vin la brațul tatălui meu. Abia așteptam să îl țin din nou de mână. Este cel mai bun prieten al meu, omul pentru care vreau să fiu mai bună, pe care vreau să îl știu fericit”, a conchis Anna.

 

dsc_7189

dsc_7338

dsc_6649

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente