Solul, apa și aerul din zona fostei centrale nucelare de la Cernobîl sunt printre cele mai contaminate din lume, în urma accidentului din 1986 fiind eliberate radiații într-o cantitate de 400 de ori mai mare decât cea produsă de bomba de la Hiroshima. Reactorul centralei se află în mijlocul unei zone de excludere de 2600 de kilometri pătrați, o regiune străjuită de paznici, unde există un punct de control al pașapoartelor și unde sunt monitorizate constant radiațiile. Printre ruinele dezastrului de mediu trăiește însă în continuare, în interiorul zonei de excludere, o comunitate de 130 de oameni, dintre care majoritatea sunt femei, scrie TOTB.ro.
Aproape 116.000 de oameni au fost evacuați din zonă după producerea accidentului nuclear și al incendiului de 10 zile care l-a însoțit, însă circa 1.200 dintre ei au refuzat să fie strămutați. Femeile care au rămas în zona de excludere și care au acum vârste de peste 70 și 80 de ani, sunt ultimii supraviețuitori ai acestei comunități de oameni care s-au întors ilegal în casele lor la scurt timp după accident. Un film nou, „The Babushkas of Chernobyl”, realizat de Holly Morris and Anne Bogart, urmărește viața de zi cu zi a acestui grup de rebele care s-au încăpățânat să trăiască într-un mediu toxic și singuratic.
Producția prezintă satele fantomă împrăștiate prin zona de excludere, care sunt acum tăcute și contaminate. Multe dintre ele găzduiesc opt sau 12 „băbuști”, termenul rus sau ucrainean pentru „bunică”. Una dintre ele, Hanna Zavorotnia, povestește cum s-a furișat înapoi în satul ei în vara lui 1986. „Împușcați-ne și săpați-ne gropile”, le-a spus ea soldaților care au încercat s-o evacueze împreună cu alți membri ai familiei ei, „dar altfel, noi rămânem aici”. Întrebată de ce a ales să rămână într-o zonă cu un nivel mare de contaminare, femeia a răspuns: „Radiațiile nu mă sperie pe mine. Mă sperie foametea”.
Când a avut loc accidentul nuclear de la Cernobîl, mulți dintre oamenii din zonă au refuzat să plece din cauza unui inamic invizibil. Femeilor li s-a permis să rămână semi-legal, numai în condițiile în care erau trecute deja de vârsta maternității. Au făcut asta într-un mediu contaminat cu elemente radioactive precum cesiu, stronțiu și americiu.
Unul dintre oamenii în vârstă relocați, un tehnician medical care le face teste anuale de expunere la radiații muncitorilor din zonă, spune că persoanele evacuate, „simplu spus, mor de durere sufletească”. Băbuștile din zona de excludere spun același lucru: „Dacă pleci, mori”; „Cei care au plecat sunt mai rău acum. Toți mor de tristețe. Pământul natal e pământul natal. N-o să plec niciodată”.
Cazul acestor femei arată ce armă puternică poate să fie sentimentul de acasă combinat cu autoderminarea, chiar și în urma unei tragedii nucleare.
Vedeți mai jos, discursului lui Holly Morris în cadrului unui eveniment TED despre producția realizată la Cernobîl:
Trailerul filmului:
