Doinița Prepeliță este una dintre cei 85 de elevi care au luat 10 pe linie la examenul de bacalaureat din acest an, înainte de contestații. Tânăra și-a făcut studiile la profilul real din cadrul Liceului Teoretic „Ion Creangă” din municipiul Ungheni. A susținut trei examene: la limba și literatura română, matematică și istoria românilor și universală. Nota de 10 la limba engleză a fost echivalată în baza unui certificat internațional Cambridge, astfel încât eleva nu a susținut această probă.
Doinița menționează că pregătirea pentru bacalaureat a fost un proces de durată, construit în timp, și nu o etapă limitată doar la clasa a XII-a. Ea a explicat că încă din anii de liceu și-a format o bază solidă la disciplinele de examen „Exersarea pentru examenul de bacalaureat nu a început doar în clasa a XII-a, ci a fost un proces desfășurat pe parcursul mai multor ani. Încă din clasa a X-a am investit foarte mult timp în pregătirea la limba și literatura română, perioadă în care am citit majoritatea operelor incluse în programa de examen. Tot atunci am obținut locul I la etapa raională a olimpiadei la istoria românilor și universală.”
Un an mai târziu, tânăra, și-a petrecut clasa a XI-a în Statele Unite ale Americii, în cadrul programului FLEX. „Sistemul educațional american diferă considerabil de cel din Republica Moldova, iar acest lucru a însemnat că, la întoarcere, am de recuperat materia de clasa a XI-a. Cel mai intens și solicitant efort a început însă în clasa a XII-a. Am învățat constant, zi de zi, pentru a recupera ceea ce pierdusem și pentru a-mi consolida cunoștințele.”



„Am rezolvat toate testele de bacalaureat din ultimii nouă ani”
În cadrul procesului de pregătire pentru examenul de bacalaureat, Doinița a subliniat importanța echilibrului dintre orele de curs, studiul individual și, acolo unde a fost necesar, sprijinul suplimentar prin meditații. „Am valorificat la maximum orele de curs și am beneficiat de o pregătire riguroasă din partea profesorilor de la Liceul Teoretic «Ion Creangă», cărora le sunt profund recunoscătoare. Pe parcursul anului am utilizat numeroase resurse pentru pregătire: am rezolvat toate testele de bacalaureat din perioada 2016 – 2025, am lucrat din caiete specializate și am analizat constant baremele de corectare.”
Pentru disciplinele de examen, eleva a ales să își structureze pregătirea în mod diferit, în funcție de necesitățile fiecărei materii. „La matematică am ales să urmez un curs de meditații, deoarece eram conștientă că trebuie să recuperez materia din clasa a XI-a și că această disciplină era esențială pentru obiectivele mele academice. Pentru limba și literatura română și istoria românilor și universală, pregătirea a fost realizată exclusiv prin studiu individual.”
„Părinții și sora mea m-au susținut necondiționat”
Potrivit Doiniței, orice rezultat remarcabil presupune sacrificii, iar fără ele satisfacția reușitei nu ar avea aceeași valoare. „În perioada pregătirii pentru bacalaureat am renunțat la multe activități care făceau parte din rutina mea. Timpul petrecut alături de prieteni s-a redus considerabil, de asemenea, am pus pe pauză pasiuni care îmi ofereau echilibru, precum voleiul, baschetul, dansul și chitara. A fost un an în care am ales de multe ori să-mi ascund vulnerabilitatea. Au existat lacrimi, nopți nedormite, momente de epuizare și de îndoială, însă în toate acele clipe am învățat să-mi fiu propriul sprijin. Priveam în urmă la tot parcursul meu și îmi repetam că nu sunt omul care renunță atunci când lucrurile devin dificile.”
Tânăra consideră că, pe parcursul pregătirii, cel mai mare sacrificiu a fost timpul pe care nu l-a petrecut alături de familia ei. „Părinții și sora mea m-au susținut necondiționat și mi-au oferit libertatea de a-mi urma obiectivele, însă au existat momente în care nu am putut fi atât de prezentă în viața lor pe cât mi-aș fi dorit. Familia a fost principalul meu pilon de susținere. De fiecare dată când simțeam că oboseala sau îndoiala mă copleșesc, părinții și sora mea îmi aminteau cât de puternică sunt și câte obiective am reușit deja să ating.”
Un element esențial în parcursul ei spre performanță a fost sprijinul constant și încrederea oferită de profesorii de la liceu. „Au avut permanent încredere în mine și mi-au transmis că sunt capabilă să obțin rezultatele pe care mi le doresc. Profesorii m-au învățat nu doar să cunosc materia, ci și să o aplic eficient în contextul examenului de bacalaureat. În egală măsură, le sunt recunoscătoare și profesorilor care nu predau disciplinele de examen. Ei au înțeles că acesta este un an decisiv pentru fiecare absolvent și au ales să nu adauge presiune suplimentară, oferindu-ne în schimb înțelegere și susținere.”



„Cele mai mari emoții le-am avut la examenul de istorie”
Tânăra spune că zilele examenelor de bacalaureat au fost printre cele mai intense și solicitante momente din viața ei. Ea spune că cele mai dificile clipe erau cele dinaintea deschiderii testului. „Examen la limba și literatura română, a fost unul aparte. Nu știam la ce să mă aștept, însă, în momentul în care am deschis testul, emoțiile au fost înlocuite de concentrare. Pentru mine, redactarea lucrării a devenit un adevărat exercițiu de reflecție. Îmi amintesc perfect bucuria cu care am ieșit din centrul de bacalaureat, convinsă că evaluatorii vor aprecia munca și răspunsurile mele.”
Examenul la matematică a fost cel la care se simțea cel mai bine pregătită. „Orele îndelungate de studiu și exercițiile rezolvate zilnic mi-au format rapiditatea în gândire și siguranța în rezolvarea problemelor. Am lucrat concentrată pe întreaga durată a examenului și, deși am ieșit foarte epuizată, eram împăcată că am oferit tot ce aveam mai bun. Singurul moment de ezitare a fost după rezolvarea exercițiului cinci, asupra căruia am avut câteva îndoieli.”
Doinița povestește că cel mai intens nivel de emoții l-a resimțit la examenul de istoria românilor și universală, deși aceasta este disciplina pe care a ales-o și la care a excelat constant. „Istoria este materia care m-a pasionat încă din clasa a VIII-a și la care am obținut rezultate foarte bune în cadrul concursurilor și olimpiadelor. Totuși, în ultimul an am acordat foarte mult timp matematicii, iar acest lucru m-a făcut să simt că nu dedic suficient timp istoriei.”
10 pe linie la bac a fost un vis
După cei trei ani de liceu marcați de muncă intensă, momentul afișării rezultatelor a fost, pentru tânără, unul dintre cele mai emoționante din întregul parcurs liceal. „Rezultatele urmau să fie verificate împreună cu familia la ora 5:00, însă nerăbdarea a fost mai puternică decât mine. La ora 2:40 am accesat platforma online pentru a-mi vedea lucrările și notele. În momentul în care am realizat că am obținut patru note de 10, am rămas fără cuvinte. Tremuram de bucurie și nu îmi venea să cred că toată munca depusă se materializase într-un rezultat atât de frumos. Mi-am trezit familia pentru a le împărtăși vestea, apoi i-am sunat pe părinții mei gazdă din Statele Unite ale Americii. În noaptea aceea nu am mai reușit să dorm, fiindcă emoțiile și fericirea erau mult prea mari.”
Doinița visa să obțină 10 pe linie la bac încă din clasa a IX-a. „Obținerea celor patru note de 10 a fost confirmarea faptului că munca și încrederea în propriile forțe sunt întotdeauna răsplătite. Pentru mine, aceste note nu reprezintă doar o performanță academică, ci dovada că limitele sunt, de cele mai multe ori, cele pe care ni le impunem singuri.”


A câștigat bursa Stipendium Hungaricum
Experiența acumulată în cadrul programului de schimb din Statele Unite ale Americii i-a schimbat perspectiva asupra viitorului academic și a influențat decizia de a-și continua studiile peste hotare. „Am descoperit un sistem educațional diferit, orientat spre inovație și colaborare internațională, din acest motiv am decis că îmi voi continua studiile în străinătate”, povestește tânăra.
Examenul de bacalaureat nu a fost singura provocare din ultimul an de liceu. În aceeași perioadă, Doinița a trecut și prin procesul de selecție pentru o bursă internațională. „Am aplicat pentru bursa Stipendium Hungaricum, oferită de Guvernul Ungariei. Am parcurs cu succes toate etapele de selecție: examenul de admitere la matematică, interviul și evaluarea dosarului, iar în final am fost declarată câștigătoarea bursei.”

După studiile în Ungaria vrea să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova
Deși a avut de ales între două universități din Ungaria, tânăra spune că decizia finală a fost luată în funcție de oportunitățile academice și profesionale pe care le oferă instituția. „În urma unei analize atente am ales Budapest University of Economics and Business (BUEB), unde voi studia în cadrul facultății International Business Economics. Am ales această universitate deoarece oferă un mediu academic internațional, un curriculum orientat spre piața globală și numeroase oportunități de colaborare cu mediul de afaceri european.”
Tânăra privește experiența studiilor în străinătate ca pe o investiție în propria formare, pe care își dorește să o valorifice ulterior în beneficiul Republicii Moldova. „Totuși, obiectivul meu pe termen lung nu este să plec definitiv din Republica Moldova. Îmi doresc ca experiența și cunoștințele acumulate peste hotare să reprezinte, într-o zi, o resursă prin care să pot contribui la dezvoltarea țării mele.”
Doinița îi îndeamnă pe viitorii absolvenți să aibă încredere în ei. „Nu vă subestimați și nu vă comparați cu ceilalți. Fiecare elev are propriul ritm de învățare și propriul parcurs. Atunci când vă stabiliți un obiectiv, munciți constant pentru el, fără să vă așteptați ca rezultatele să apară peste noapte. Consultați surse suplimentare, rezolvați cât mai multe teste din anii precedenți și analizați structura baremelor de corectare. De multe ori, succesul la bacalaureat nu înseamnă doar să cunoști materia, ci și să știi cum să o valorifici în cadrul examenului.”






