Cum vor fi acordate sporurile de performanță. Natalia Plugaru: „Vom promova proceduri de contestare”

bani (1)
Pe scurt

# Sporurile de performanță vor fi acordate în funcție de performanța individuală a angajatului.


# Criteriile de performanță vor fi stabilite de fiecare instituție, în funcție de profesii.

# Angajații vor avea posibilitatea să conteste valorile sporurilor de performanță, dacă consideră că nu au fost acordate în mod corect.

Din 1 septembrie 2026, salariile angajaților din sectorul bugetar ar urma să fie calculate în baza unui salariu de bază (70 %) și a unui spor de performanță (30 %). Ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, a declarat în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova că modul de acordare a sporurilor de performanță va fi modificat.

Potrivit ministrei, în urma reformei legii salarizării urmează să crească salariul de bază, iar suplimentul de performanță va fi „achitat strict în baza performanței”. Valoarea acestuia va fi între 6 și 15 %. Natalia Plugaru a adăugat că de acest spor beneficiau aproximativ 90 % dintre toți angajații din sectorul public.

Fiecare instituție, în funcție de profesii, va fi responsabilă să stabilească criterii speciale de performanță. Spre exemplu, în cazul asistenților sociali, se va lua în calcul numărul de vizite pe săptămână. „Dacă majoritatea fac 10 vizite pe săptămână, pentru un spor de 15 % va trebui să fie făcute mai multe.”

Ministra Natalia Plugaru a menționat că suplimentul de performanță va trebui să creeze și o competiție sănătoasă între angajați și, respectiv, să crească productivitatea muncii.

Natalia Plugaru, ministra muncii și protecției sociale

În cazul în care un angajat nu va fi de acord cu valoarea sporului pe care îl va primi, va avea posibilitate să contesteze. Astfel, spune ministra, se va asigura corectitudine.

Natalia Plugaru, ministra muncii și protecției sociale


Amintim că, începând cu 1 septembrie, salariile angajaților din sectorul public vor fi calculate altfel. Care va fi noua valoare de bază îți spunem în acest material. Aici îți poți calcula venitul pe care ai putea să-l ai după noile modificări.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine