La pas prin lume alături de Maria Darii, tânăra din Moldova care la 23 de ani a cutreierat peste 100 de orașe

Când era mică, mama sa o ducea în Ucraina la sanatoriu. „Să știi că nu închideam un ochi tot drumul. Atât de entuziasmată eram de gândul că sunt într-o altă țară.” Așa arătau primele ei călătorii, ne povestește Maria, chiar dacă pe atunci nu înțelegea prea multe despre ce poate însemna cu adevărat o călătorie.

Călătorește singură. S-a obișnuit așa. „Atunci când sunt singură, călătoresc înlăuntrul meu, meditez și vorbesc în gând cât pentru doi. Așa descopăr cum gândesc, cum mă organizez, cum mă adaptez, uneori rămân și șocată de propriile reacții. Sunt eu în centrul lumii, e călătoria mea, trăiesc visul meu.”

„Primul experiment de a călători în care am plecat singură de capul meu a fost în Rusia”

„Acolo, mi-am dat seama ce zace în mine și cât de mult îmi place să fac asta”, ne-a spus tânăra. Își amintește că la întoarcere a avut o escală de 12 ore în Praga și a rămas prinsă în aeroport întrucât nu dispunea de o viză care să-i permită să exploreze inima Cehiei. Noroc de ea că e sociabilă și repede s-a împrietenit cu cineva care la fel avea o escală lungă. „A fost vesel, altfel intram în depresie sau evadam”, râde ea.

Cam așa începea povestea ei, iar apoi tot ce făcea era pentru călătorii. Așa a ajuns să lucreze în State pe când era studentă. În timp ce făcea sandwich-uri la Wendy’s, se gândea unde să mai meargă și de câți bani are nevoie pentru asta. Făcea calcule, cumpăra bilete la avion, făcea rezervări la hostel și a doua zi o lua de la capăt cu munca, propulsată de visuri mărețe și călătoare. „Eram dispusă să lucrez și 23 din 24”, își amintește Maria.

„Pe când era studentă…”

Maria a decis să facă Facultatea de Relații Internaționale la București, pe care a selectat-o foarte atent, își amintește ea: „din lista afișată pe poarta Consulatului României”. Și cum viața ei este în totalitate o surpriză, la fel a fost și momentul când, ajunsă la București, a aflat că de fapt domeniul în care se va specializa, va fi istoria. Din primul an, Maria spune că a ajuns să se îndrăgostească de Antropologie, chiar dacă, așa cum ne-a povestit, la liceu învăța istoria mai mult „de frică”.

„Călătoriile sunt ca și cocaina. N-am încercat, dar toată lumea știe că creează dependență”

Să călătorești înseamnă să ai, în primul rând, un ritm de viață foarte alert. Tragem ușor concluzia, în timp ce Maria ne spune că anul trecut sărea din țară în țară ca de pe trambulină: într-o zi eram în Belgia, cealaltă în Luxemburg. Acum face naveta Chișinău-București, când se plictisește de una, trage o fugă peste Prut. Și toate astea pentru că e în așteptarea unei alte mari călătorii (vă spunem mai târziu).

Întrebări ce au întors-o în timp

Atunci când îți stă capul la plecat în mai multe părți și tot concomitent le plănuiești, e posibil să le mai și încâlcești puțin. Iată niște întâmplări desprinse din agenda memoriei:

„Odată îmi verificam email-ul să văd pe ce data am zborul spre Mexic, dar de fapt mă uitam la alt bilet. Crezusem pentru o clipă că l-am pierdut și am început să plâng. După ce am bocit jumătate de ora, a urmat un râs continuu de două ore, după ce-mi dădusem seama de gafă.”

„A mai fost odată ca niciodată se se întâmple ca prietena mea pe care o mai văzusem în două orașe din SUA anterior, să facă escala în Ciudad De México, exact când o întrebam pe Facebook ce mai face, eu fiind acolo.”

„În Tirana trebuia sa ajung la 4 noaptea în frig și am aflat în autocar că nu au autogară. Eu neavând hostel rezervat, am sărit de pe scaun imediat și am început să inspectez autobuzul cap coadă pentru a găsi cea mai prietenoasă față, care să vorbească și engleza și care să mă ajute.”

„În Cuba intenționam să ajung cu 100 de dolari și am ajuns cu 4, deja ce a urmat după, a fost și mai amuzant.”

„În Maroc ma certam cu taximetriștii care încercau să mă fraierească. Paradoxal, am realizat că în astfel de situații vorbesc o franceză perfectă.”

„Mi s-a mai întâmplat să încurc și trenurile, noroc că ambele ajungeau la Moscova aproximativ la aceeași oră.”

 

 

„În Mexic am ajuns să îl caut pe Ministrul justiției în timp ce vizitam Curtea de Justiție din Ciudad de México, ca să îi povestesc cum m-a dus de nas o bătrânică de la care am cumpărat un suvenir în Teotihuacan.”

„În SUA am întâlnit o grămadă de oameni în hosteluri, dar nu știu cum se face că majoritatea erau columbieni, mexicani, perueni, chinezi, orice, mai puțin americani. Cred că am o afinitate pentru latino-americani.”

„În Mexic am cunoscut cei mai mulți localnici, plus că am stat o lună și ceva, am avut timp să cutreier țara în lung și în lat. În cartierul în care stăteam în Ciudad de Mexico ajunsesem să cunosc pe toată lumea, știam toți angajații din hostelul la care stăteam și povestea lor, pe cei care lucrau în magazinul de alături, doamna de la patiserie care era așa drăguță, știam toate casele de schimb valutar din apropiere. Eram ca acasă.”

 

„Limba engleză e un avantaj dar și o barieră”

Știe șapte limbi, dintre care vorbește fluent cinci: spaniola, portugheza, rusa, engleza și româna, iar în ceea ce privește italiana și franceza spune că mai are de lucrat. A mers și la cursuri de chineză, dar „știu să bolborosesc doar câteva expresii”, ne spune Maria râzând.

„Să știi limba țării în care mergi e un avantaj enorm”, este de părere Maria. „Sigur, engleza te ajută, dar nu oriunde. În America Centrala și de Sud n-ai nicio șansă, deși în țările Uniunii Europene mereu o să găsești tineri care o vorbesc fluent. Limba engleză până la urmă e un avantaj, dar și o barieră. E un efort totuși pentru ambii interlocutori să se exprime într-o altă limbă decât cea maternă. Probabil, dacă ai fi vorbit limba lor, cu siguranță ți-ar fi povestit mai multe și mai neștiute.”

Momentul mult așteptat: Despre călătorii cu buget limitat

Maria ne povestește că mai mereu a avut un buget destul de limitat „strâns la curea”. În Europa nu și-a permis să meargă la restaurante, să ia taxiuri sau să stea la hotele. „Eram conștientă ca am un buget fix care trebuie sa îmi ajungă pentru aproape 30 de țări și 4 luni și realizam că, dacă într-o zi bag mâna mai adanc, în cealaltă va trebui să țin dietă, și cum aveam toate biletele de avion, tren și autocar cumpărate, hosteluri deja rezervate, nu îmi convenea să nu văd vreo țară doar pentru că aveam eu poftă de ciocolate belgiene sau alte capricii.”

În această perioadă Maria cheltuia în medie 16 euro pe zi (după un calcul aproximativ făcut de un prieten). De obicei își repartizează banii în patru direcții: transport, cazare, mâncare și desigur magneți, ne spune râzând: „Fără ei nu plec. Chiar zilele astea mi s-a spart unul din ceramică pe care îl aveam din Cuba. Parcă s-a rupt o parte din mine, acum trebuie să ma întorc în Cuba să-mi iau altul”. Zece ii mexicane, o pălărie de cowboy și un portofel din piele de rechin – cam asta e tot ce și-a cumpărat de peste tot, întrucât spune ea, nu-i place să „spargă banii pe suvenire”.

Sfaturi pentru o călătorie economă

# Planifică călătoria din timp;
# Fă rezervări la hostel;
# Caută cea mai avantajoasă cale de a ajunge dintr-o țară în alta (de multe ori se întâmplă ca biletul de avion să fie mai ieftin decât cel de autobuz).
# Mergi cât mai mult pe jos și nu cheltui bani pe transport public;
# Apelează la prieteni pentru cazare, dacă este posibil.

Aici recomand:

# Momondo pentru bilete de avion – are un motor de căutare foarte bun ce găsește mii de zboruri cu tot felul de combinații și escale pentru orice zi;

# Hostelworld pentru hosteluri, Couchsurfing pentru cei care vor sa cunoasca oameni noi și să stea la ei acasă;

# HERE – o hartă care merge offline, Citymaps2G – unde poți bifa locurile pe care vrei să le vezi și vedea cum sunt pozitționate, distanța între ele;

# Ryanair pentru zboruri în Europa – în perioada de iarnă – primăvară au zboruri ieftine între 10-30 de euro. Wizz Air au zboruri ieftine spre Dubai din București. Poți să găsești bilete și la 50 de euro, de acolo poți pleca în India, de exemplu, cu alți 50 de euro și deja ajuns în Asia, biletul e cât ciocolata. Și America,  Asia și alte zone există companii low-cost, depinde unde ești și unde vrei să ajungi.

Cum începe toată nebunia

# Îmi deschid aplicațiile, hârtiile, carnetele și bifez locurile turistice sau mai puțin turistice în care vreau să ajung.

# Mă asigur că am telefonul și aparatul de fotografiat încărcat.

# Cum ajung la hostel, iau o hartă a regiunii, pe care o port mereu cu mine asigurându-mă astfel că nu mă rătăcesc (de fapt, cea mai interesanta parte a călătoriei este când te pierzi, pentru că atunci descoperi orașul cu adevărat. Vorbești cu localnicii, afli ultimele bârfe în materie de mâncare, politică, istorie, cultură, având ocazia totodată să-ți faci țara cunoscută.

În rucsacul unui călător…

Am ales, am plănuit, am rezervat, trebuie să facem și bagajul. Ne-a spus că nu a avut cuțite sau spray-uri paralizante, deși a avut parte de sperieturi și s-a ciocnit și de stereotipuri de genul „în Maroc e ca în Siria la război”. Să vedem ce-și ia Maria cu ea în călătorii.

• Telefonul – cu el în ziua de azi poți să faci orice, și neapărat încărcătorul că fără al doilea degeaba îl ai pe primul și invers;
• Eu îmi iau neapărat și căștile, câteodată îmi place să mă cocoțez pe un deal și să privesc orașele de departe, în timp ce ascult muzică ambientală;
• Biletele de transport scoase la imprimantă în cazul în care trebuie să pleci într-un alt oraș sau țară și îți moare bateria sau ți se blochează telefonul cum mi se întâmplă mie aproape de fiecare dată;
• Tot de ce crezi că ai nevoie.

Pe scenă în fața a peste 50.000 de mexicani

„Partea bună când călătorești e că ai tot felul de experiențe care îți scot la iveală calități despre care nici nu bănuiești că le ai”, povestește Maria. „Cine ar fi crezut că eu aș fi în stare să urc pe scenă și să vorbesc în fața a peste 50.000 de mexicani la festivalul de baloane din Leon, unde am dansat și bachata.”

Călătorind a învățat că realitatea nu e la fel de înfricoșătoare precum ne-o imaginăm. A învățat să nu judece oamenii pentru deciziile lor, să nu creadă în stereotipuri, a învățat că atitudinea pe care o are e unica responsabilă pentru succesul sau eșecul său, ca visurile nu sunt niciodata prea mari și imposibil de atins și că doar noi suntem cei care le aducem la dimensiunea la care sunt.

O viață precum o călătorie

Vă spuneam ceva mai devreme că Maria noastră învață chineza. Nu e doar pentru distracție, pentru că tânăra urmează să plece în China, acolo unde va fi însoțitoare de bord. „Ei m-au ales. Văzusem un anunț pe internet precum că se fac recrutări la București. Le-am trimis CV-ul, iar în două zile m-au contactat telefonic. După care au venit la București, am fost iarăși intervievată și am fost în final acceptată.

Între timp ce ea visează să se logodească la Polul Nord și să se căsătorească în Antarctica, asta, desigur, după ce cucerește toată lumea și vede și cosmosul, noi îi dorim succes în China și încă multe-multe aventuri frumoase.