Marian Lupu a fost ales copreședinte al Comitetului de Securitate Energetică a Adunării Parlamentare Euronest

lupuface

Președintele Partidului Democrat din Moldova, deputatul Marian Lupu, a fost ales în calitate de copreședinte al Comitetului de Securitate Energetică al Adunării Parlamentare Euronest, care are loc în perioada 21-23 martie la Bruxelles, Belgia.

În cadrul evenimentului au loc ședințele a patru Comitete (Comitetul Politic, Comitetul de Integrare Economică, Comitetul Securitate Energetică și Comitetul Social), ședința Biroului Permanent, grupului pentru Belarus, Forul Femeilor în cadrul AP Euronest și ședinta plenară, transmite Realitatea.

Împreună cu eurodeputatul Knut Fleckenstein, vicepreședintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Marian Lupu a condus ședința Comitetului, fiind dezbătut și aprobat raportul Comitetului privind asigurarea securității energetice a țărilor din regiune.

Pe parcursul zile de azi a avut loc ședința Biroului Permanent și ședința plenară a Adunării Parlamentare Euronest. Potrivit lui Marian Lupu, care este și conducătorul Delegației Republicii Moldova la cea de-a cincea sesiune Euronest, în cadrul ședinței au fost puse în discuție și evenimentele de ultimă oră din capitala Belgiei.

„În numele delegației Republicii Moldova, am exprimat condoleanțe familiilor și rudelor victimelor, dar și întregii comunități belgiene. Conform măsurilor de securitate, Parlamentul European a fost evacuat și anulate toate evenimentele în cadrul Instituțiilor Europene. În pofida acestui fapt, a fost luată decizia ca ședința plenară AP Euronest să aibă loc, iar aceasta a și început la ora 15.00, ora locală. Decizia am luat-o împreună cu colegii datorită unor puncte importante din agenda ședinței, dar totodată ca un semn de solidaritate cu colegii din Instituțiile Europene”, a mai menționat președintele democrat pe rețeaua de socializare Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente