Datele personale ale moldovenilor sunt colectate de serviciile speciale ale Rusiei pentru activități frauduloase

mai-multe-site-uri-ale-institutiilor-publice-din-moldova-atacate-de-o-grupare-de-hackeri-pro-rusi-181535-1651409427
Foto:venafi.com

Datele personale ale cetățenilor din Republica Moldova sunt colectate de către serviciile speciale ale Federației Ruse cu scopul de a le folosi în operațiuni de fraudă. Informația a fost confirmată de către Serviciul de Informații și Securitate (SIS) național. Instituția deține informații despre un proces coordonat de colectare a datelor personale ale moldovenilor de către serviciile speciale rusești.

Potrivit SIS, datele sunt colectate prin diferite metode, precum: baze de date private vândute ilegal pe dark web, baze de date extrase ilegal prin spargerea serverelor private, baza de date colectată de grupul criminal organizat Șor în ultimii ani, care conține circa 145.000 de cetățeni care au oferit datele personale.

Evaluarea informațiilor deținute indică asupra unor baze de date detaliate care conțin nume și prenume, adrese de e-mail, numere de telefon, adrese de domiciliu, dar și copii ale actelor de identitate.

SIS

Instituția responsabilă de securitatea națională precizează că după colectare, datele sunt transmise în adresa grupurilor criminal organizate, cu acoperire transfrontalieră, pentru a fi utilizate în acțiuni de escrocherii și sustragere a fondurilor de pe cardurile bancare a cetățenilor, dar și în numerar.

SIS îndeamnă cetățenii:
# să nu ofere datele persoanele unor persoane necunoscute sau unor presupuse companii care oferă oportunități de investiții cu câștig rapid;
# să nu ofere parole sau alte date de securitate prin telefon;
# să verifice suplimentar orice acțiune prin care li se solicită coduri sau bani.

De asemenea, poți sesiza astfel de situații la cea mai apropiată unitate de poliție sau prin apel la 112.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine